Poeme

a fost nevoie de un ocol inutil


a fost nevoie de un ocol inutil 
al istoriei al karmei al apei în natură
în tragica lor demonstrație de forță
ca să ajung să fiu hăituit (poate chiar) siluit 
de propriile-mi divizii mecanizate de luptă 
găzduit în nebănuite cotloane 
ale strașnicei logoree online
iată-mă! cu cordul în sânge pe tavă 
la micul-dejun suedez
fără haine de schimb
fără criptomonede pe piept
și totuși (aproape) viu 
mărind amprenta de carbon aici cu voi
în anul șarpelui de lemn.

 
este de coșmar dar este și frumos

este de coșmar dar este și frumos
râdem în gol ca niște toboșari de tablă chinezești
pe la spatele nostru rotițele sunt puse în mișcare
sferele de influență se trafichează încontinuu
granițe fine aproape microscopice 
se fixează cu sârmă ghimpată 
pe plămânii noștri ușor perforați 
ușor fumegând ca niște vulcani noroioși

serverul a căzut și noi odată cu el 
în propriul păcat originar 
să fie aceasta una dintre cauzele urii de sine? 
am rămas singuri pe verandă cu cheia la gât   
să sărbătorim împreună Omul Nou pe stil vechi 
cu cocktailuri Molotov de melatonină și trittico 
să zicem pas tura asta visului american
în așteptarea unui pot mai bun
până la următoarea împărțire a cărților
vom învia la aceeași masă 
poate vom fi la același provider de cablu  
ca niște bravi fii ai pierzaniei
în mijlocul unei naturi pe jumătate moarte
pe jumătate amorțite de frig
părtași la o actualizare de rutină a sistemului.
 

s-au adeverit profeții

s-au adeverit profeții 
dintre care nimeni nu a ieșit câștigat
s-au clădit imperii de care s-a ales praful
inimi frânte se dezlipesc încet pe întuneric
de pe ușile frigiderelor vechi
cum ne abatem privirea 
ghețari se surpă la vale (ca și noi!)
am îndurat o viață în tăcere  
tirania numerelor mari
cum oasele noastre curățate de ploaie
măsoară cu aceeași precizie anotimpurile
stejari uriași și-au făcut rădăcinile pâlnie
însetați de orice picătură de sânge
e secetă și aparatele sunt scoase din priză 
corbi negri dau târcoale rămășițelor zilei 
noi așteptăm răsăritul aici 
chiar pe riviera pustiului
așa cum urșii panda departe de casă
visează păduri nesfârșite de bambus
când dorul de casă te macină
mă poți străbate la pas prin iarba adâncă 
poți să te pierzi în voie printre stânci în amurg  
în timp ce șuvoiul ne ia și ne împinge la vale
pe străzi în scârțâitul de roți la ore târzii 
în ronduri unde vântul întoarce în loc
ambalajele goale.
 

cum să-ți câștigi mântuirea

cum să-ți câștigi mântuirea
când primești notificări încontinuu 
că planeta se duce de râpă en fanfare
ghinionul se întoarce 
înzecit cu și mai mare îndârjire 
un scurtcircuit și intri pe nesimțite pe pilot automat
timpul se oprește în pantă 
și cânți prohodul dar nu oricum 
pe mesele goale într-un 
imaginar sens giratoriu
de unde privești în reluare continuarea speciei
prelungirea ei de pe o zi pe alta 
precum o gumă de mestecat
pe care o transmitem ca pe un dar otrăvit 
din generație în generație.

foto autor © Cato Lein