Fără îndoială, suntem sensibilizați cu toții de un concept ultravehiculat în ultimii ani, anume, acela de parenting, care, prin definiție, se referă la procesul de creștere, educare și îngrijire a copiilor, precum și la strategia de a învăța să fii un părinte bun; există multe situații din viața cotidiană a copiilor ce se explică prin efectul generat de utilizarea elementelor care intră sub umbrela parentajului, efect, de regulă, perceput cu o conotație negativă și cu o atitudine intrigată de o mare parte a societății, dezvăluind astfel un fel de eșec al acestui fenomen. Mă interesează dinamica acestui proces din perspectiva unui educator (mamă+profesoară) care vrea să înțeleagă esența și modul de echilibrare a relației adult-copil în acest context istoric, social și cultural, așa că am adus subiectul în prim plan discutând cu fosta mea studentă Patricia C., profesoară la o școală din Oradea, impactată direct de acțiunea parentajului; ea mi-a subliniat importanța pe care o are această activitate fundamentală pentru orice societate, ea implicând o arie largă de responsabilități, pornind de la satisfacerea nevoilor de bază ale copilului până la dezvoltarea lui emoțională și cognitivă. Parentingul este vital pentru întreaga societate, mai cu seamă când este corect înțeles de părinți și nu adaptat selectiv, sub influența unor voci din social media sau a unor opțiuni personale contextuale, așa cum este trendul unui parenting pozitiv, tot mai des exagerat și tot mai răspândit în zilele noastre. În viziunea specialiștilor în psihiatrie pediatrică, această formă de parentaj „presupune un interes și o implicare adecvată în viața copilului, cu scopul de a-l crește cât se poate de bine” (Liang, 2019: 14) și de a-i oferi o stabilitate familială de durată, așa cum o impune meseria de părinte, un proiect pe termen lung, care poate fi deseori identificat și în pasaje pe care unii autori aleg să le dedice relației comunicaționale biunivoce dintre personajul adult și personajul copil.
Reguli de familie
Parentingul este, așadar, strâns legat și consolidat de climatul educativ familial, de relația inerentă dintre părinți și copii – căci, în ultimă instanță, „ce înseamnă o familie fără copii? Omul fără copii e ca pomul neroditor. Cine n-a întemeiat o casă și n-a crescut copii […] n-a trăit defel” (Ilis, 2012: 621) –, o relație corespunzătoare unei discipline a mediului domestic, bazată pe „reguli, iubire necondiționată, ascultare, comunicare, altruism, educație” (Sandu, 2016: 22). Acest raport ar trebui să fie operativ în mod curent, oricare ar fi tipul de familie: nucleară, adică, părinții și copiii acestora, extinsă, compusă din „copil, părinți, rude până la gradul IV, inclusiv”, sau substitutivă, alcătuită din „persoane, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în condițiile legii, asigură creșterea și îngrijirea copilului” (101). Cu alte cuvinte, este ceea ce spune personajul Ernest Cunningham, „familia exercită o forță gravitațională […]. Familia nu înseamnă cei al căror sânge îți curge prin vene, ci aceia pentru care ai vărsa sângele acela.” (Stevenson, 2022: 461)
Având convingerea că „viața de familie e o chestiune de echilibru” (Montogomery, 2019: 16), autorii își delegă personajele-părinți să stabilească anumite coordonate solide pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor lor, pentru crearea unui context adecvat de înțelegere, exprimare și control al emoțiilor și comportamentului acestora în diferite momente reflexive, cum este acela în care acum-adulta Miss Matfield anticipează o zi de Crăciun în mijlocul familiei sale: „poate că de data asta Crăciunul acasă avea să fie mai amuzant. În orice caz, va fi cumpătat și calm, iar tatăl și mama vor fi bucuroși să o vadă și ea va fi bucuroasă să îi vadă […]; se gândi cu afecțiune la părinții ei, și cîteva clipe se simți mai apropiată de copilul ce fusese odată, copilul care-și socotise tatăl și mama atît de minunați și pentru care Crăciunul fusese cea mai radioasă și cea mai fermecată sărbătoare din an.” (Priestley, 1965: 323) Relațiile de familie pot fi analizate ca „o încrengătură de alianțe făcute și refăcute”, ce face ca familia să fie „o combinație explozivă: să recunoști că cineva este apropiat îndeajuns cât să-i pese de tine și că are în același timp dreptul să te judece” (Tannen, 2019: 44), așa cum face autorul în cazul fraților Iustina și Roland, duși de Mătușa Mădălina, să-și vadă mama la spital, unde a rămas cu ei „în curte și maică-sa i-a îmbrățișat și a zis de mai multe ori «copilașii mei», apoi privirea i s-a înțepenit, era undeva și nu ieșea de acolo […]. Și-a trecut palmele de câteva ori, lent și apăsat, peste părul rărit și buzele ei uscate au bâiguit niște cuvinte de neînțeles, apoi a plecat brusc, s-a ascuns după un copac”, după care, impresionată de această scenă, Mătușa Mădălina „a început să plângă și atunci și ea, Iustina, a început să plângă, dar și-a înghițit plânsul când a observat cum o privea Roland.” (Mălaicu-Hondrari, 2024: 72) Cititorul descoperă cu plăcere faptul că relațiile de familie sunt susținute de un număr de adulți – aparținând unei sau mai multor generații –, așa cum sunt exemplificate prin armonioasa „prietenie specială” dintre bunicul Roland și nepoata Stefanie, o poveste emoționantă, manifestată de „felul în care micuța îl căuta să-i prezinte reflecțiile ei grave ori întrebările chibzuite, sau cum insista să se așeze lângă ea la masă. Voia să afle despre trecutul lui”, pe de o parte, iar pe de alta, și de felul în care Roland Baines „descoperea uluit bogăția evidentă a vieții interioare a unui copil de șase ani”; sunt momente unice care îl „purtau instantaneu în urmă cu treizeci de ani, în copilăria lui Lawrence. Stefanie asculta cu o privire fixă, concentrată, poveștile pe care le spunea bunicul ei”, iar Roland se gândea că „fetița îl consideră o posesiune străveche și extrem de prețioasă, a cărei existență fragilă are sarcina s-o protejeze. Era flatat ori de câte ori îl lua de mână.” (McEwan, 2023: 420)
Scene ne/conflictuale
Ipostazele pe care autorii le creează pentru personajele lor aflate într-o combinație familială sunt determinate de relații și alianțe, dezvăluite intenționat, pentru a identifica un potențial conflict apărut în legătura părinte-copil, un conflict care ar putea influența stabilitatea viitoare a copilului în efortul său de a-și „înțelege, exprima și controla emoțiile” (Tannen, 2019: 170), așa cum se întâmplă în viața lui Roland Baines, puternic marcată la unsprezece ani când părinții l-au trimis la o școală cu internat: „A fost o despărțire stingheră. Tatăl lui l-a bătut pe spate, mama a șovăit dacă să-l îmbrățișeze sau nu, până la urmă i-a dat o îmbrățișare reținută, pe care el a primit-o stângaci, sensibil la ce ar putea crede ceilalți băieți, Câteva minute mai târziu, a asistat la multe îmbrățișări zgomotoase și înlăcrimate, dar era prea târziu să se întoarcă. Au urmat cincisprezece minute dificile în autocar, cu părinții lui afară pe trotuar, zâmbindu-i, făcându-i cu mâna într-o doară și rostind încurajări pe care nu le auzea prin geam, în vreme ce băiatul de lângă el voia să facă conversație.” (McEwan, 2023: 65) Cititorul descoperă că acesta este momentul ce va profila calitatea de părinte a personajului, care, e lucru știut, „se dobândește prin numeroase încercări și erori” (Montgomery, 2019: 10), urmând un traseu personal în procesul de relaționare cu fiul său, Lawrence, după plecarea Alissei, mamă și soție: „Era o plăcere să se instaleze în micul fotoliu de lângă pătuțul lui Lawrence. Vizita nocturnă putea fi considerată un aranjament reciproc avantajos – pe Roland îl liniștea să-și privească fiul dormind, cu fața în sus, brațele întinse pe lângă cap, mâinile abia ajungându-i până la creștet. Un ditamai creierul și protecția sa osoasă erau așa o povară la început de drum. Atât de greu, că nu-i permitea lui Lawrence să stea în capul oaselor în primele șase luni de viață.” (McEwan, 2023: 110)
Teoriile privind educația, respectiv parentingul, susțin faptul că, în general, „conflictele pot fi benefice pentru copii” pentru că „ei au nevoie să simtă că viața are și părți bune și părți mai puțin bune” (Montgomery, 2019: 55), că existența cotidiană, determinată social și cultural, așa cum a observat, în cursul unei conversații dintr-o după-amiază de iunie în casa ei din Renania (Rheinland) și tânăra mea prietenă, adolescenta Ada D., este modelată de limite, uneori imperceptibile, care îi învață acest lucru, pentru a ajunge să aibă o viață echilibrată, și mai ales, pentru a înțelege care este „legătura dintre acțiunile lor și consecințele acestora” (124). Cercetările indică faptul că parentajul „se manifestă zi de zi, în familie, la școală sau grădiniță. Este atmosfera dintre pereții casei, relaxarea din curtea casei, ajutorul/conversația cu copilul. Se înfăptuiește în continuu: este însăși viața, așa cum arată ea clipă de clipă” (12); când e pornit din interior, este, indiscutabil, componenta esențială în a ajuta un copil „să-și construiască o identitate puternică” (Liang, 2019: 321) și în a asigura dezvoltarea sa optimă, chiar dacă mai există nostalgici de tipul lui Kate Reddy care au alte păreri despre ceea ce se întâmplă în mod curent în zilele noastre: „dacă stau să mă gândesc, probabil că tot ce a mers prost cu civilizația modernă a început în momentul în care parenting-ul a devenit un concept. Să fii părinte acum e o slujbă cu normă întreagă, în plus față de cealaltă slujbă, cea care plătește ipoteca și facturile. Sunt zile în care mă gândesc că tare mi-ar fi plăcut să fiu mamă pe vremea când părinții erau încă adulți care își vedeau egoiști de viața lor și beau cocktailuri seara, în timp ce copiii se străduiau să-i mulțumească și să se adapteze. Oare armata asta imensă de bărbați și femei dedicați confortului și stimulării permanente a odraslelor lor i-a provocat o bucurie fără precedent generației mai tinere?” (Pearson, 2019: 40)
Referințe
Ilis, Florina, 2012, Viețile paralele, București: Cartea Românească
Liang, Holan, dr., 2019 (2017), Parentajul pornește din interior. Cum să creștem copii puternici, sădindu-le încrederea în sine,București: Trei (trad. Veronica Tomescu)
Mălaicu-Hondrari, Marin, 2024, Clandestin,București: Trei
McEwan, 2023 (2022), Lecții,Iași: Polirom (trad. Dan Croitoru)
Montgomery, Hedvig, 2019 (2018), Parentingul magic,București: Trei (trad. Liana Haidar)
Pearson, Allison, 2019 (2017), Cât de greu poate fi?, Iași: Polirom (trad. Mihaela Buruiană)
Priestley, J.B., 1965 (1930), Fundătura îngerilor, București: Editura pentru Literatură Universală (trad. Eugen Barbu și Andrei Ion Deleanu)
Sandu, Maria, 2016, Efecte ale secularizării asupra relației părinți-copii. Studiu de caz: municipiul Iași,Iași: Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”
Stevenson, Benjamin, 2022, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, București: Trei (trad. Mihaela Apetrei)
Tannen, Deborah, 2019 (2001), Spun asta doar pentru că te iubesc, București: Trei (trad. Ruxandra Vișan)
