1. Cum s-a conturat ideea volumului Scurt pe doi?
Laura Stanciu: Pe Nic Popescu îl cunosc de mai mulți ani, de la un curs de copywriting. Am rămas amici și am intrat în clubul lui de carte. La vreo trei luni după ce el a început să posteze pe „Ficțiuni reale”, mi-a zis entuziasmat că merită să-mi fac și eu mâna pentru proza ultrascurtă. „Ficțiuni reale” este un grup pe Facebook, cu aproape 14 k membri, deschis public pentru cei care vor să devină scriitori ai acestui gen. Era septembrie 2022. În octombrie 2024, Nic mi-a propus să le strângem într-o carte. Am ales din câteva variante de titlu, ne-am hotărât la Scurt pe doi și am fost primiți de editoarea Violeta Borzea la Editura pentru Artă și Literatură. Dacă el nu ar fi avut această idee, nu ar fi apărut volumul. Îi sunt recunoscătoare. Am lansat cartea în luna decembrie 2024, la „Gaudeamus”.
Nic Popescu: Totul a început în ziua de 10 iulie 2022. Atunci am publicat primul text pe grupul de Facebook „Ficțiuni reale”. Mici povești de maximum 520 de semne și cu reguli gramaticale speciale. Am aflat despre grup de la Andra Samson și am rămas fidel „Ficțiunilor” de atunci până acum, am scris la majoritatea temelor propuse de admini. În peste doi ani s-au adunat texte pe care le-am scris cu plăcere, ca pe un desert savuros. Unii zic că astfel de texte foarte scurte te obligă la concizie extremă și asta poate dăuna atunci când trebuie să scrii texte mai lungi. Eu m-am simțit foarte bine cu ele, mi-au dat o senzație de relaxare, de prospețime, astfel încât le-am adunat ca un furnic și i-am propus Laurei să le punem într-o carte. Am făcut asta din două-trei motive: ea scrie foarte bine, are un stil diferit, dar complementar cu al meu, și în al treilea rând, nu aveam destule povești care să întregească o carte de dimensiuni cât de cât respectabile. Așa că am pus laolaltă textele mele simple, vesele, cu mici tușe erotice (dintre care cele cu simpaticii Vera și Pricop pot fi considerate un adevărat serial) și textele mai profunde ale Laurei, care sunt pline de esență, te fac să-ți pui mai multe întrebări. Vreau să rămână consemnat aici că eu am insistat ca numele Laurei să fie trecut primul pe copertă, dar ea a ținut să fie altfel. N-aș vrea să rămân cu stigmatul de tip nepoliticos.
2. Cum a decurs scrierea lui?
Laura Stanciu: Nu am scris ca pentru o carte. Am scris text cu text și le-am adunat. Deschideam notițele de pe telefon în metrou, plimbând câinele, așteptând la vreun rând sau în vreo pauză. Am prieteni care spun că le ia foarte puțin timp să găsească ideea și să o împacheteze într-un paragraf. Mie nu. Cu atât mai mult cu cât am vrut ca la fiecare temă să răspund doar în 500 de semne. Nu 480 sau 520, cât se admit, prin regulament, pe pagina „Ficțiuni reale”. În carte, unde am păstrat regulile ortografice și de punctuație, par texte un pic mai lungi.
Nic Popescu: Ah, văd că am răspuns deja și la întrebarea asta. Adunasem deja o sumă de texte și mai greu a fost să aleg care dintre ele vor fi în carte și care nu. În timp ce scriam, nu mă gândeam la un volum de micoficțiuni. Pur și simplu, îi vedeam pe prietenii din comunitatea „Ficțiuni reale” cum scriu și asta a fost un impuls foarte puternic de a ține pasul cu ei. Țin minte că Laura m-a atenționat când primul text a fost publicat pe site-ul „Liternet.ro”. Atunci mi-a trecut prima dată prin cap ideea cărții, dar a fost doar un gând fugar. Când folderul unde adunam textele a devenit mai dolofan, am zis „ce-ar fi dacă?”. Iar Laura a zis repede „da” acestui proiect, e printre puținele femei care m-a aprobat așa iute. E bine că nu a existat deloc presiunea scrisului, a numărului de cuvinte, aș fi fost stresat dacă nu s-ar fi întâmplat asta. Îi mulțumesc Violetei Borzea, editoarea noastră, care a acceptat curajos, fără rețineri, publicarea unei cărți de microficțiuni, un gen care e încă la început de drum în România.
3. Cum vă doriți să fie citit volumul Scurt pe doi?
Laura Stanciu: Noi am putut controla doar ce am scris la temele date. Fiecare va citi în felul său, desigur. Mi-aș dori să fie parcurse cu atenție și curiozitate. Unele dintre ele par facile, dar au o adâncime la care se ajunge greu când nu ai mult spațiu de manevră. Nu e ușor să condensezi. Este dificil să folosești puține cuvinte. Fiind un volum cu 338 de microficțiuni, poți crede că le absorbi dintr-o suflare. Nu e chiar așa. I-aș spune fiecărui cititor în parte: „Oricum ai să treci prin ele, lasă-le să te bucure.”
Nic Popescu: Cred că proza foarte scurtă va fi la mare căutare în curând, dacă nu e deja. M-aș bucura ca această carte să ajungă și la tinerii cititori, care poate că nu mai au răbdare să citească un roman de câteva sute de pagini, dar pot fi atrași de aceste povești spuse în câteva rânduri. Sper ca aceste texte administrate în doze mici să aducă cititorilor zâmbete, poate chiar hohote ce râs, dar să și îndemne la reflecție. Nu vreau să zic vorbe mari, dar mereu mă gândesc că orice om care citește e o mare victorie și sper ca, împreună cu Laura, să fi reușit să mai aducem câțiva oameni către bucuria de a citi.
