Poeme de Octavian Soviany

Ramona

Ca niște cântăreți la piculină,
Ce poartă ghetre, papion și frac,
Ramona, cântă peștii din piscină,
Ți-e înroșită unghia cu lac

Și irizează creme policrome
Pe fața ta ca un totem malgaș.
La marele concert de primadone
Tu porți în mâna dreaptă-un bastonaș,

Un bastonaș de acaju, cu care,
Sugând ghimbir, piper, ienibahar,
Îi bați prietenește pe spinare
Pe peștii puși la fript de bucătar,

Nu înainte să-i întrebi anume,
Rotind ușor o panglică de crep,
Dacă și-au pus, strigându-se pe nume,
Pantofii de-aluminiu pentru step.

Ca un fantastic semn de întrebare,
Sub lămpi de seară șerpuind calin,
Cu sânii tăi, părându-ne sertare,
Ramona, ești pe jumătate scrin.

Păcat că trupul tău se isprăvește,
Strunjit din alabastru și mărgean,
La fel ca la oricare damă-pește
Cu-o coadă rozalie de crăpcean.


 
Cântec cu Don Quijote


Hai, Sancho Panza, că te fac baron!
Dă-mi armele și calul de carton!
Eu știu să fiu și bun și drept și darnic.
Mai sunt destule insule-n Atlantic!
Plecăm! Sărută-ți plozii și femeia.
Eu merg ca s-o salut pe Dulcineea.

Plecăm! Și după cum va fi fortuna!
El Caballero de la Blanca Luna
Când către noi își va întoarce lancea
Va trebui să mă întorc în Mancha
Să aflu, pitulat printre pilote,
Că n-am fost niciodată Don Quijote.

Au dispărut din lume vrăjitorii.
Nu-s uriașii, Sancho, sunt doar norii.
Muri-vom de urât, și nu luptând!
Ce spui că-s alea? Niște mori de vânt?
Umblăm de-acum pe drumuri fără țel.
S-a prăpădit, aud, și Don Miguel,

Iar lumea-i tot mai mult o pușcărie.
De-acuma, Sancho, cine să ne scrie?
Privește luna! Parcă-i caravelă!
Nu-s lacrimi, e rugina pe vizieră.
Și unde e zăpada de mai an?
Spui că-i castel? Eu zic că e un han,

Un han cu oaspeți mulți și cu ogradă.
Este frigare, Sancho, nu e spadă.
Hei, unde sunt toți granzii cei cu cin?
Acuma Dulcineea vinde vin,
Dă fân la toți catârii – costelivii –
Și-o  mângâie pe pântece bețivii!


 
Cântec apaș


Afară s-a făcut de primăvară
Și gângure porumbii drăgăstoși
Cu mine însă-i altă socoteală
Eu mâine o să merg să scuip în coș

Și-o să mă urc pe Văduvă călare
Știți hahalera aia cu cuțit
Deși vădană e tot fată mare
Toți câți au vrut s-o aibă au mierlit

Nainte să i-o pună cum se cade
De! Niște neamuri proaste de bandiți!
Domn’ gâde e o lepră cumsecade
Am auzit că poartă favuriți

Și are doi sau trei amici de seamă
Dar nu-mi pasă de dânsul nici atât
Au mai urcat și alții pe Vădană
Iei numai o scatoalcă peste gât

Cu mâinile legate ici la spate
M-oi mai holba odată la oraș
Am fost și eu un peticit la spate
Un puișor de vrabie golaș

Și-n urma mea rămâne mai nimică
Doar puricii de-aci de la Secret
Îi las un plod în burtă la gagică
Iar maică-mii o gaură-n buget

Dar mi-s forțos și cam buiac din fire
Nu îmi pasă dacă ninge sau de plouă
Mă ia domn’ gâde mâine în primire
Iar mie mi se rupe drept în două.


 
Cântec de maidanez


Stau tot mai anevoie cu lătratu’
Și-s tot mai plin de purici an de an;
Fu mama doamnă mare-n Popa Tatu,
Dar taică-miu mă tem c-a fost țigan.

Nu pot să sufăr cățelandrii fameni,
Mănânc de-i trebuință și lături,
Am scris cândva o carte despre oameni
Compusă din opt mii de lătrături.

Am un furuncul undeva pe fesă,
Mi se clătesc toți dinții de bătrân,
Dar n-am purtat în viața mea o lesă
Și niciodată n-am avut stăpân.

De mult nu mai amușin la cățele,
S-a dus la dracu’ bărbăția mea!
Dar ce vorbesc aici despre cățele,
Nu-i de ajuns că viața e cățea?

Na! Că-mi veni de inimă albastră!
Permiteți așadar să vă salut:
Ridic picioru-n cinstea dumneavoastră,
Că-s maidanez, și încă prost-crescut!


 
Cântec de paparudă


Paparudă, rudă,
Vino de mă pupă!

Paparudă, rudă,
Damă cu bâzdâc.
Bâțâind din șolduri
Ca la Isarlâk!

Paparudă, rudă,
Dama de caro,
Ce mai țâță șuie,
Ce bulan mișto!

Paparudă, rudă,
Damă iubăreață,
Ai doi dinți de aur
Și o strungăreață!

Și când ieși pe stradă,
În rochiță mov,
Parc-ai fi țarina
Anna Romanov!

Gurile mișele
Te vorbesc de rele.


 
Cântecul babaroaselor


Arunc pe masă ultimu’ sutar!
Să moară mama! Dau un șase-șase!
Îmi bate vântu’ colea-n buzunar
Și-s rupt în cur, că joc la babaroase.

Mi-s ghiulul de un an la amanet,
Pe crucea mea, io trag numa’ ponoase!
Nea Jan îmi dă soileală pe caiet,
N-am mobilă, că joc la babaroase.

Mă ia la scărmănat întregu’ clan,
Baștanii ăia cu mașini și case!
Eu locuiesc pe un teren viran,
N-am casă, fiin’că joc la babaroase.

Aveam pe vremuri un costum baban,
Aveam și o cravată de mătase
Și chefuiam cu mâna pe-un bulan;
Gagica mi-o pierdui la babaroase,

Mi-e capul la sfârșit cât un troleu,
Mă ia cu fierbințeală pe la oase,
Pe alții-i roade canceru’ la greu,
Io o să mor tot dând la babaroase.

Nu vreau înmormântare prima-ntâi,
Nici să îmi cânte popa la irmoase,
Puneți-mi numa’ colea căpătâi
În loc de cruce două babaroase.