Spații de convivialitate

Participarea mea ca membru în proiectul tematic european ERASMUS CiCe (Children’s Identity and Citizenship in Europe), destinat cercetării, apoi implementării unor strategii menite să asigure o educație cetățenească a elevilor, adecvată secolului nostru, a fost un adevărat exercițiu de europenitate pentru mine, pentru că în acea perioadă, 2002-2011, am adăugat și o altă dimensiune întreprinderii academice în care eram implicată, anume, aceea de a cerceta, elabora, colabora cu colegi din alte universități de pe continent, de a accepta diversitatea dintre noi și grupurile/societățile cărora le aparțineam individual, făcând ca această diferență să fie apreciată și evaluată pozitiv cu fiecare ocazie și să consolideze relațiile dintre noi și dintre instituțiile pe care le reprezentam. Cele mai frecvente și mai reconfortante momente de a prezenta, compara și discuta anumite practici diurne, caracteristice locurilor de unde veneam, erau cele de socializare la masă, pentru că atunci aveam sentimentul bucuriei de după muncă, sentimentul că putem savura și aprecia „plăcerile simple precum compania semenilor, natura, acele lucruri care satisfac nevoile corpului nostru” și că „Viața Bună apare prin descoperirea și folosirea virtuților și a trăsăturilor unice care ne caracterizează pe noi” (Mair, 2019: 33). O imagine analogă se obține atunci când personajele sunt trimise în anumite spații de restaurație colectivă (restaurante, braserii sau baruri), astfel facilitându-li-se etalarea abilităților lor de a-și construi, alături de semenii lor, o stare de bine și de a-și redimensiona personalitatea prin accentuarea componentei psihologice pozitive care le-a fost conferită prin intenție auctorială, o stare generată de experiența consumului pasionat, un moment de mare expresivitate în definirea plăcerii (v. Tomlison, 1990: 17).

Configurații spațiale ale convivialității

Acceptând constatarea că „spațiul este o practică a locurilor” și că, în sine, el este „un loc practicat” (Mihali, 2001a: 7, 83), compus din mai multe elemente, profilate după evenimentele pe care le găzduiește, expunerea protagoniștilor la un mediu favorabil experimentelor gastronomice înlesnește cititorului descoperirea reacțiilor acestora la o ceremonie unde „nimeni nu se plictisește în timpul primului ceas de ședere” (Brillat-Savarin, 1988:18) și a comportamentului lor față de semenii participanți la acest moment, precum și a cunoștințelor legate de registrul culinar aferent. Pe vasul de croazieră Aurora, Tina și Alexander urmăresc „sosirea a cinci farfurii pătrate și întunecate, fiecare conținând pătrățele mici și răzlețe în culorile curcubeului și cocoloașe de spumă aranjate pe ceva ce semăna cu niște iarbă tunsă”, apoi „scoici cu sfeclă murată […], cu spumă de iarbă dulce și bucăți uscate de brădișor” (Ware, 2018: 87), o scenă care le inspiră o discuție despre diferite feluri de mâncare din lume, cum ar fi „tipul de sashimi pe care trebuie neapărat să-l încerci e fugu […]. Pur și simplu are cel mai delicios gust” (91), apoi „peștele ăla groaznic dar otrăvitor”, care „de asta este o experiență” pentru că „extazul pe care îl simți după ce mănânci fugu e o reacție similară a neuronilor [ca în cazul drogurilor]”. (92)

Când personajele descoperă plăcerea de a mânca într-un loc public, adică plăcerea „de a ședea la masă […] alături de fapte, obiecte și persoane care însoțesc prânzul [bunăoară]” (Brillat-Savarin, 1988: 187), ele trăiesc spațiul cotidian cu sentimentul unei ceremonii speciale, marcate de comunicarea care șterge diferențele și sublimează apropierea, așa cum observăm în fragmentul de memorie al protagonistului lui George Cornilă: „o dată pe săptămână, după ce ieșeam de la Gazetă, ne refugiam la o cârciumă, eu și câțiva colegi. De cele mai multe ori, aceasta era Șoimărița, tocmai în partea cealaltă a Bucureștiului […]. Șoimărița era o magherniță comunistă care supraviețuise cumva tranziției, ghemuită între blocuri, o mărgea de chihlimbar ținând prinsă în ea trecutul. Chelnerii de acolo erau mai toți sexagenari, în jiletcă și cămașă apretată, meniul era același de pe vremea tinereții lor, nu s-ar fi riscat nimeni să comande o ciorbă sau o tocăniță, dar berea era ieftină și de la o fleică aruncată pe grătar nu murise încă nimeni. Mai era și o dugheană cu tombik-uri turcești perete în perete cu cârciuma și înainte de salariu sau când banii întârziau, mâncam mai întâi acolo, în picioare, pe trotuar”. (Cornilă, 2024: 178-9) Cititorul asistă la un veritabil exercițiu al personajelor de trăire în spațiul și filosofia urbană, acela de a le proba „limitele și articulațiile interioare, precaritatea și falsificabilitatea lor”, așa cum, probabil, ar remarca Ciprian Mihali (Mihali, 2001b: 11).

Subtilități ale socializării la masă

Mulți autori iau în considerare aforismul „spune-mi ce mănânci și îți voi spune cine ești” (Brillat-Savarin, 1988: 24), poate chiar cu o completare opțională de cu cine, cum,sau unde mănânci (toate aceste dimensiuni fiind în atenția studiilor asupra identității/comportamentului consumatorului), pentru că acesta devine un element subtil dar definitoriu în profilarea unui personaj într-un anumit moment al desfășurării epice, așa cum înțelegem din dialogul gastronomic dintre Manfred și Adele, când el optează pentru „choucroute garnie […] și încă un pahar de vin” (Macrae Burnet, 2017: 42), iar ea îl urmărește cum „își mănâncă supa în liniște”, urmată de felul următor, servit de Marie, o porție de „Potee Marocaine […] care consta dintr-un morman de cușcuș, un cârnat merguez, un copan de pui și o bucată de carne pe care Manfred nu reuși s-o identifice, servite în sos iute împreună cu un castronel de sos iute” (87); este un exemplu de conveniență, adică de „totalitate a regulilor care dictează felul în care trebuie să te porți cu vecinii” [la masă] (Prost, 1997: 92), care, în principiu, interzice anumite practici, dar reglementează altele”. (92) Deși normele de convivialitate nu sunt explicit prezentate, într-un decor gastronomic, bunăoară, personajele pot fi analizate din perspectiva modului în care își dezvăluie stilul personal prin manierele etalate la masă, maniere care sunt „ca o stradă cu două sensuri: depinde de toată lumea ca lucrurile să decurgă bine” (Tower, 2017: 9) și care se materializează în reușita de a-i trata pe ceilalți „așa cum și-ar dori să fie tratați” (7). În același context, imaginea lor este augmentată prin felul în care își satisfac gurmanderia (ei, dar și autorii lor!!), acea „preferință pasionată, rațională, intrată în obișnuința pentru tot ceea ce face plăcere gustului” (Brillat-Savarin, 1988: 153), așa cum putem deduce din reacția lui Jan Sigerson (alias Holmes), aflat, într-o dimineață, în fața bufetului familiei Hay, încărcat cu „toate cele necesare pentru un îndestulat mic dejun englezesc, cât și pentru unul franțuzesc, ușor, și pentru un copios mic dejun american, [chiar și] norvegian, căci se aflau acolo și bucăți de somon afumat, felii de morun, o omletă cu somon, heringi murați și castraveciori englezești […] în amestec cu ardei roșii și verzi […],  Syltetoy, un fel de jeleu norvegian, foarte dulce, pentru cornuri. Alături de brânzeturile franțuzești, elvețiene și americane se aflau și alte sortimente […]: Jarlsberg, Gouda, Nokkelost, Pultost și Grunost. Aceasta din urmă era o brânză norvegiană foarte dulce, produsă din lapte de capră”. (Simmons, 2015: 94) Sub auspiciile nevăzute ale Gastereei, „a zecea muză”, care „patronează plăcerile gustului” (Brillat-Savarin, 1988: 331), fictivul Sherlock Holmes „își umplu farfuria cu feluri franțuzești, americane și norvegiene – deși atunci când locuia pe Baker Street 221 B, micul lui dejun consta doar dintr-un croasant franțuzesc și o cafea turcească, foarte tare”. (Simmons, 2015: 95)

Spiritul de comuniune pe care îl poate genera un spațiu de convivialitate, semnificativ dominat de plăcerea de a mânca, îmbinată armonios cu alte plăceri (de a conversa, de exemplu), spiritul pe care eu îl re/descopeream la fiecare întâlnire cu colegii din CiCe, în ambianța unui restaurant – din hotel sau unul specializat –, este aidoma celui trăit de Contele Rostov în restaurantul de lângă Piazza, conceput ca un loc „în care să se strângă toată Moscova” și, drept urmare, „în ultimii patruzeci de ani […], ruși din toate păturile sociale se adunau sâmbătă seara în jurul fântânii și stăteau de vorbă cu oricine stătea la masa de alături […]. O încăpere este, bănuiesc, suma tuturor lucrurilor care s-au întâmplat acolo”. (Towles, 2018: 397) Fără îndoială, se poate lesne concluziona că toți actanții procesului narativ înțeleg că atât rafinamentele culinare, cât și manierele „au rolul de a aduce oamenii împreună” (Tower, 2017), și de a depăși limite culturale sau geografice, chiar și în noile condiții de techiquette, această juxtapunere a etichetei cu noile tehnologii, când tehnologia și social media par să fi întrerupt „cursul firesc al relațiilor interumane” (115), când „bunele maniere nu mai contează” și când „nimănui nu-i mai pasă de altceva în afară de el sau ea” (115); sunt condițiile care o determină pe Sally Ransom la acest moment de reflecție: „doar pentru că ceva este nou nu înseamnă că este mai bun, de multe ori, înseamnă că este mai rău. Să spui «te rog» și «mulțumesc» este de modă veche. Să te căsătorești și să crești copii este de modă veche. Tradițiile, chiar mijloacele prin care ajungem să știm cine suntem sunt de modă veche”. (Towles, 2023: 135-6)

Referințe

Brillat-Savarin, Jean Arthelme, 1988 (1982, 1825), Fiziologia gustului,București: Editura Meridiane (trad. Doina Pasca-Harsanyi)

Cornilă, George, 2024, Silex,Iași: Polirom

Macrae Burnet, Graeme, 2017 (2014), Dispariția lui Adele Bedeau,București: Grupul Editorial Art (trad. Tatiana Dragomir)

Mair, Carolyn, 2019 (2018), FASHION. Psihologia modei, București: Prior (trad. Andreea Dana Corbeanu)

Mihali, Ciprian, 2001a, Inventarea spațiului. Arhitecturi ale experienței cotidiene, București: Paideia

Mihali, Ciprian, 2001b, „În loc de introducere. Spațiul urban: diseminat, miniaturizat, polivalent” în Mihali, Ciprin (coord.), Altfel de spațiu. Studii de heterotopologie, București: Paideia (pp. 5-14)

Prost, Antoine, 1997, „Frontierele și spațiile privatului”, în Aries, Philippe, Duby, Georges, coord., 1997 (1987), Istoria vieții private. De la primul război mondial până în zilele noastre, București: Editura Meridiane (trad. Constanța Tănăsescu) (pp. 11-124)

Simmons, Dan, 2015, A cincea cupă, București: Nemira (trad. Ruxandra Toma)

Tomlison, Alan, editor, 1990, Consumption, Identity, and Style. Marketing, meanings, and the packing of pleasure, Londra: Routledge

Tower, Jeremiah, 2017 (2016), Bunele maniere la masă, București: Baroque Books&Arts (trad. Loredana Bucuroaia)

Towles, Amor, 2023 (2021), Autostrada Lincoln, București: Nemira (trad. Mina Decu)

Towles, Amor, 2018 (2016), Un gentleman la Moscova, București: Nemira (trad. Dana Ionescu)

Ware, Ruth, 2018 (2016), Femeia din cabina 10, București: Editura Trei (trad. Ciprian Șulea)