Politicienilor convinși că există Consilii de administrație și în Infern.
În ziua în care Parlamentul l-a validat prin vot premier, Ilie Bolojan a fost lăsat, brusc, ca la un semn dinainte așteptat, singur. Singur nu doar în coaliție, ci și în PNL. După ce l-au privit toți vreo săptămînă, două, ca pe o ciudățenie fosforescentă, UDMR a început să iasă în față doar cînd îl zgîndăre interesul propriu, liderul USR, chiar dacă ia poziție în favoarea prim-ministrului, nu are încă un cuvînt greu de spus, iar în PNL – cu excepția cîtorva reprezentanți din noua conducere – nu ai cum să nu percepi o rumoare rîncedă întreținută atît de vechea trupă, ce are cîteva răspunsuri de dat în legătură cu banii cheltuiți, cît și de mulți edili, aleși ca membri PNL, dar care au limpezi tabieturi socialiste. Peste toate, pînă și Nicușor Dan e tot mai tăcut, tot mai absent în ultima vreme.
Cît despre PSD… Șefii social-democrați de azi au rămas, adăugînd, e drept, o tușă de dandism ideologic occidental, într-un blocaj – răsărit imediat după ‘89 – al ritualurilor unei religii care predică progresul fără progres și schimbarea fără schimbare. Să se transforme totul, dar să nu se modifice nimic! Ei nu guvernează, ci administrează promisiuni. Îi putem gîndi ca membri ai unui insider party: au intrat în coaliția de guvernare tocmai pentru a-și păstra privilegiile în care s-au inițiat tainic. Toate categoriile socio-profesionale le-au devenit deodată dragi, toate sunt importante, toate trebuie protejate, mîngîiate pe păr, duse la culcare în sunet de harpă. Grindeanu & Co știu că întreg acest comportament aduce cu sine condamnarea la o moarte lentă a bugetului, a economiei, a societății. O știu, dar nu se pot abține. Pare o pornire malefică naturală a acestui tip de partid, cu o ideologie achiziționată parcă la o licitație de idei confiscate la vămile politicului. În loc să participe la repararea fisurilor structurale ale sistemului, ei clădesc, cu inima în flăcări, narațiuni despre preaiubitul (lor) popor. În loc să aibă minimul interes de-a pune umărul la programul de guvernare, ei rearanjează realitatea în conferințe de presă. De fapt, realitatea este abandonată în favoarea simulacrului. Pentru asta, orice prilej e bun, orice scamă de problemă socială ori economică poate fi confiscată pentru a-și argumenta blocajul.
Așa că întîlnirile cruciale, cu magistrații, cu liderii sindicali, cu primarii, cu pădurarii, cu cei din administrație, le poartă, de unul singur, Ilie Bolojan. Cînd e vorba de reformă, parcă nu am avea guvern, nu am avea coaliție de guvernare, nu am avea ministere, ci doar prim-ministru. Și asta în condițiile în care sistemul e construit să reziste la (aproape) orice încercare de a-l schimba, de a-i tulbura siestele. Cum să restructurezi un aparat de stat care a fost alcătuit special ca să hrănească armata de partid? Cum să ceri eficiență de la o arhitectură birocratică pregătită pentru jaf legalizat? Luptînd împotriva evaziunii fiscale bagi de fapt mîna direct în buzunarul PSD.
Cărînd PSD ca pe un balast legat de picior, actualul premier și-a asumat totuși sarcina de a fi chirurgul obligat să opereze cu cuțitul de tranșat carne într-un abator. E limpede că știe că dacă nu va reuși, la final va fi făcut vinovat pentru infecția generalizată. Nu trebuie să-i spună nimeni că PSD va face orice pentru ca situația țării să-i permită la viitoarele alegeri să pozeze în același adolescent politic nevinovat. Ilie Bolojan s-a obișnuit cu ideea că PSD nu vrea reforme. N-a vrut niciodată, nu vrea nici acum. E un partid care trăiește din risipă. Să impui austeritatea e ca și cum ai încerca să-i convingi pe hoți să-și arate buletinele către camerele de supraveghere, la intrarea în case.
Ilie Bolojan e conștient că își riscă întreaga carieră politică încercînd să facă treabă și luptîndu-se în același timp cu toate catastrofele de gîndire și de acțiune ale falsei social-democrații românești. Pare că nu-i pasă de propriul viitor. E doar încredere de sine la Ilie Bolojan? Nu, e și asumarea deschisă a realității, e și încăpățînare, e și curaj în ceea ce face el, hotărît să monteze Lacul lebedelor într-o cocină. Să vedem ce iese.
