Poeme

în valea Supe la Chupacigarro

copaci huarango umbre peste pietre
pietre peste munți peste văi 
gândul la stelele aliniate
una sub alta peste alta lângă alta
obsesia că vântul trece printre picioarele 
fetelor cu rochii vaporoase adunate 
laolaltă mirese la cosmetică suferind 
cu zâmbetul pe buze
umbre huarango aruncate de pe platourile 
Anzilor de care s-a împiedicat Quetzalcoatl 
cad pe nisip
din nisip m-am născut dintr-un castel 
remodelat de mare
mâncat de șoareci 
mutilat între creneluri
să fie marea toaleta ecologică a lui Dumnezeu 
crește un platou 
pe el o piramidă 
se scutură huarango
lumea e o franciză ultima 
pe franzelă se topește untul


la Almerimar pe plajă

văd steagul 
e părul pe care mi-l aduni șuviță cu șuviță
disperare cu țipăt
scurt foarte scurt și ascuțit
noi nu stăm de vorbă 
scriem literatură mereu scriem
scris mereu scris
am intrat cu picioarele în mare
mi-am descălțat bocancii
mi-am îndoit blugii
pândesc valuri e soare și nisipul e tot soare
mi amor aștept valul să șteargă
valul nu se lasă așteptat
privesc cum îmi șterge dragostea 
cum mă abandonează 
lumina se agață de catargele din port
stânga dreapta golf
chiar sunt geloasă 
pe femeile care au un scop în viață 
care gătesc niște cartofi la cuptor cu 
piept de curcan de țară de parcă ele 
ar fi inventat cartofii și curcanul și 
țara pe femeile care disimulează totul 
care au avut soți despre care spun 
că au fost soții cei mai buni pe femeile 
care nu-ți mai lasă nimic acre crâncene 
dar nu pe femeile tinere 
care nu știu și cred că știu 
care fac aiurea copii cu bărbații altora 
din disperare și se cred fertile singurele 
capabile de sex și maternitate
ar putea să-mi fie milă
mi-e bine filmez marea să o ascult
furtul mării nu se pedepsește în Uniunea Europeană 
nu e voie să furi pâine 
marea în schimb e voie
mă întind pe gresie scot o linguriță de sub dulap
încep un castel 
dacă știam că sunt o criză de identitate 
nu te mai încurcam
dacă știam că vom scrie la infinit
și cuvintele se vor feri de noi
moarte și seci
îmi legam părul sau mă tundeam 
marea o furam oricum
de intrat în valuri intram 
cu tot cu bocanci 


la Daxinzhuang în Jinan

această discuție nevinovată dintre ea și el
un început serios
o seară frumoasă 
m-am îndrăgostit de un bărbat 
care ridică spre cer un răsărit de soare
știu tot felul de piruete
se învață rapid aproape de locul 
în care apare distilarea 
un rafinament al oalelor intacte
păstrează amintirea în formă primară
în timp ce strecor piftia
departe în Jinan un schelet visează paharul gol
butelcuța goală
limpezimea băuturii târăște noaptea spre nord
o împinge în gropile apărute între timp
înainte are sensuri antinomice 
când e adverb de loc înseamnă că 
mergi în față adverb de timp înseamnă că
vezi în spate
în restaurante la Madrid chinezii fac mâncare 
spaniolă beau vin spaniol
închid ușile bucătăriei cu prudență 
cu prudență


pe continentul de sub zăpadă 

din Cascada Sângelui din Antarctica 
vreau albul 
mă orbește e bine
nu mai văd inima când se rupe exact pe jumătate 
tăiată de întâmplări 
mărunțită și prefiartă
pentru toate gusturile 
du-mă acolo pentru o perfuzie cu fier
nu n-am de gând 
nu merg
mie mi-e frig nu e nimeni să încerce 
principii fizice alung fiecare insectă 
încercarea moarte n-are 
moartea n-are încercare
vântul bate tare 
vântul bate tare
zboară fițuicile prin aerul rece
a la derecha a la izguierda
tot una tot așa 
nu e un loc unde aș merge
e un loc unde m-aș dezbrăca
să văd ce decizie iau pinguinii
cam știu
ar fi o moarte rapidă
împinge-mă în Cascada de Sânge
e atât de frumos contrastul
alb roșu un brad răzvrătit după Crăciun 


în livadă printre câinii pierduți

am crezut că mieii fac bumbi și înfloresc
în pozele cu tine și peisaje cu turme sau morți
ridic ochii spre ceața densă din înalt
bine nu e înalt e confirmarea faptului că 
cerul e uneori albastru și nu există
am crezut că urmele râmelor pot fi 
scanate cu o rezoluție mai mare decât 
propria inimă gata oricând să se 
mărească mai mult o arcadă prin 
care trece vântul turiștii elocința unei 
povești cu zmei
cred că dețin prea multe cuvinte 
o mlaștină verde niște caise 
mai coapte mai verzi din visul de 
azi-noapte prea multe cuvinte băltite un 
prea plin de cremă de zahăr o 
pudră de busuioc și anșoa
mă așteaptă mătura cu răbdare
îmi dă idei liniștea
mă atrage marea de acolo de unde e ea
peste multe țări peste multe dealuri 
câteva câmpii mormintele mamei mele 
o flăcăruică pâlpâie în pupile
întoarsă spre o cămașă de noapte 
impresii cu pești înotând în bucătărie 
clipind printre globuri
retușați de riduri
albiți de bacterii 
care nu trebuie spălate la robinet pentru 
că se întind pe chiuvetă pe tot ce le iese în 
cale au permisiunea să se coacă în tigaie de 
acolo nu mai au niciun chef de 
expansiune asta e am uitat să trimit textele uit 
și azi să trimit textele e o încâlceală de 
texte în capul meu 
și nimic nimic altceva 


la București colo jos

e cea mai frumoasă fată
mă jur pe cântecul guguștiucului că 
așa e știu fără ciudă fără gelozie jur pe
orice în afară de roșu că tinerețea dă 
frumuseții o aură hormonii adaugă și 
ei din belșug 
ce mai rămâne 
niște vin mult vin niște inteligență niște poezie
cortina sucește capul celei spânzurate în faldurile ei
succesul sufocă tinerețea 
sunt riduri care apar orice le-ai face
niște lacrimi învelite în foi de viță
mirosul de usturoi nu alungă dorința de a fi răsfățat 
de a găsi o poveste în care să ai loc
mestec gumă ca pe un afrodisiac
undeva foarte departe aud marea
aud mațele cum se zbat în prapore
le simt mirosul 
tot un drac parfum 
puternic de femeie tânără de țigară  
electronică de vișinată și vin alb
îmi vine să vărs
iau la rând fiecare card și trece 
fiecare factură și trece fiecare copil 
trece de tot trece tot
acum fiecare zi de ianuarie îmi pare o 
îmbrățișare caldă
o mângâiere 
cele bune să se-adune


la Nebra în Saxonia

lucesc mai tare stelele
nu latră câinii nu comunică 
Calea Lactee e calea de unde 
se văd mai bine zidurile înalte și 
cada în care Zeus se dezbrăca de 
fulgere de ploi de lebede tauri 
șosetele lui rupte la vârf și călcâi 
acolo îl luau durerile de ficat sau 
îi treceau nu scrie nicăieri
hai la Nebra să privim soarele să 
așteptăm nave cosmice salvarea 
fără sirene și girofaruri să ne 
aruncăm în chiciură să intrăm în 
prima casă poate Marga s-a mutat și 
face ciocolată bună să-ți arăt care 
e treaba cu compresiunea 
e firesc să vreau la Nebra
acolo a răsărit primul soare prima lună primele 
stele primul bleu vert  
stau aici într-un loc bizar
o spălătorie cu oameni îndoielnici
harnici și buni iarna mănâncă șorici 
primăvara culeg urzici 
vara nu-mi aduc aminte era prea 
cald să înțeleg ce se întâmplă 
oameni crescuți strâmb trăiesc fără Nebra
acolo aș vrea să mă ții în brațe
stelele ar zbura toate în săniile lor
călare pe mături comete
puncte mici pâlpâitoare 
o amintire cu tine de la Nebra
se șterge încet cu grijă