Mă uit la tine cum dormi. Nu mai sunt așa de îndrăgostită ca atunci când te-am cunoscut, dar acum te iubesc și te urăsc în egală măsură. Dacă n-ai fi cufundat în acest somn profund, mi-ai râde în nas și ai dezechilibra balanța în favoarea urii.
Eram o puștoaică când mi-ai fost profesor și am fost obsedată de tine și de legile fizicii pe care le predai. Am vrut să le înving pe toate, să rup Universul în două și să-l recreez pentru tine. Tu doar m-ai încurajat s-o fac. Am început prin a rupe toate legăturile cu familia, prin abandonul meu în clasa a XI-a. Mi-am creat o lume la tine acasă, unde m-ai primit printre cărți, pisici și sticle de coniac.
M-ai învățat să fumez într-o joi. Vineri începea un nou an școlar. Urma să predai la un alt liceu, unde primiseși un post de suplinitor. Migrația ta și provizoratul au ascuns povestea noastră de dragoste. Mă iubeai termodinamic, mă supuneai mecanic trupului tău, îmi devorai electric simțurile și îmi înecai spaimele hidraulic.
M-am mutat cu tine, izgonită de mama. O încurcam și i-a fost mai bine fără mine. A avut răbdarea să îmi iau lucrurile, șevaletul și toate materialele pentru pictură. M-a privit plecând exact ca pe tata după divorț. Și eu, și el am avut voie să o părăsim: el, dezlegat de căsnicie, eu, majoră de o lună.
— Mă auzi, Victor?
Dormi și mă uit la tine. Asta am făcut mereu, din prima noastră noapte împreună. La început mă simțeai cumva iscodindu-ți secretele ce-și făcuseră cuib în ridurile tale adânci. Când dormeai profund, ca acum, mă jucam cu o șuviță din părul tău cârlionțat și prea lung pentru un cadru didactic. O așezam cu atenție după ureche. Uneori zâmbeai în somn.
Au trecut anii și ne-am obișnuit unul cu altul. Mi-am terminat ultimul an de liceu și m-am înscris la Arte. Ne-am înconjurat unul cu mizeria celuilalt fără să ne deranjeze. Tu ai învățat să trăiești pe lângă borcane pline cu pensule, tuburi desfăcute ce-ți mânjeau mobila și, uneori, hainele, iar eu, cu paharele înșirate peste tot, scrumierele pline și aerul închis ce păstra mirosul conviețuirii noastre.
Prima mea expoziție a coincis cu titularizarea ta. Am tras o petrecere de pomină ce s-a terminat prost. Amândoi trebuia să strălucim. Ți-am strigat un cuvânt ce ți-a alunecat cu durere din urechi în suflet. Mi-ai lovit obrazul cu dosul palmei care mai devreme mă mângâiase pe creștet, ca pe un copil. Dar eu nu mai eram mică. Pictasem cu sânge, lacrimi și fecale unele zone din tablourile mele tocmai să le simt mai mult ale mele. Obrazul îmi frigea și-ți devenea dușman. N-ai mai avut voie să-l săruți niciodată.
Dormi și pare că-ți e frig. Frig a fost și între noi câteva săptămâni după vernisaj. Frig mi s-a făcut când mi-ai spus că trebuie să mă mut. Te-am ignorat, am tăcut și am pictat cu mai mult sânge. Maci, toreadori, apusuri, cortine, nasuri de clovni. Când nu erai cu mine, luam culoare direct din tăietură până umpleam conturul. Ușor, ușor ai uitat că ar fi trebuit să plec.
A venit vara și am fost la mare. Ai închiriat o cameră la o gazdă în Tuzla. Plecam dimineața să pictez zorii. Plaja era pustie și nu îmi vedea nimeni cicatricile. Deveniseră vineții și, așa aliniate cum erau pe antebrațe, păreau picturi rupestre. Când a trebuit să pictez o geamandură, i-am făcut unei tăieturi un cap mic și rotund. Prindeau suflet pe trupul meu, în timp ce mi-l pierdeam pe al meu.
Am stat toată luna august la mare și ne-am prăjit pe toate părțile. Uneori stăteai la pescuit ore întregi la pietre, iar seara îmi frigeai guvizi pe plită. Eu tocmai învățasem să fac mămăligă. Îmi plăcea să mestec în ea. Semăna cu Soarele.
Nu aveam de unde să știu că vara aceea avea să fie cea mai fericită perioadă din viața mea.
— Mă auzi, Victor? Îți amintești?
Până de Crăciun, lucrurile s-au stricat rău între noi. Spuneai că faci meditații la elevi acasă și întârziai mult. Când te întrebam cum sunt elevii, te încordai. Nările tale se dilatau, buza de sus se subția, iar ridurile dintre sprâncene deveneau pietrificate. În serile lungi în care te așteptam, îți purtam halatul de baie să îți simt mirosul și pictam. Lucram într-o tehnică nouă, a decupajelor. Combinam trei sau patru lucrări clasice, asamblând secvențe din ele pe pânze uriașe de peste un metru jumătate. Ocupau o cameră întreagă și le montam pe șasiu chiar eu. Îmi ocupau și mie tot timpul petrecut fără tine. Atunci am aflat ce înseamnă dorul.
Cam două luni, i-am avut companioni pe Titian, Caravaggio, Gauguin și Francis Bacon. Am plasat Moartea fecioarei și detaliile cu slujitoarea plângând lângă trupul Madonnei în partea inferioară a pânzei. Dominantă fiind culoarea stacojie, mi-am folosit coapsele. Așa m-ai găsit pe la două noaptea, în genunchi pictând poalele rochiei slujnicei în toate tonurile grupei A2. Erai beat și sătul de mine. Mi-ai reproșat că ți-am stricat halatul și viața. Dimineața mi-ai spus iar că trebuie să mă mut. Eu ți-am spus că sunt însărcinată.
Mă uit la tine cum dormi ca un copil, copilul ce nu m-ai lăsat să-l am.
Imediat după avortul meu, în timp ce eu dormeam, tu nu mă vegheai. Îmi făceai ordonat bagajele. Ai desprins pictura de pe șasiu. Mica scenă funebră din Caravaggio se uscase bine. Ai împachetat pânza cu grijă. Era o joi. De luni urma să mă muți într-o garsonieră. Vestea că ai cancer a venit vineri. Așa că nici eu, nici cancerul nu te-am părăsit.
Boala ți-a fost ca o pendulă care îți număra clipele și suna din jumătate în jumătate de oră ca să-ți amintească că încă trăiai. Am avut grijă să-i întorc în fiecare zi cheia pentru a nu se opri. Suna la fix, ora exactă, cu toate bătăile orânduite egal, iar la și jumătate, doar o dată, ca un brânci pe marginea durerii.
Mă uit la tine cum dormi. Pendula nu va mai suna. S-a oprit ieri, la patru fără un sfert. Lumina candelei din dreapta ta pâlpâie și desenează umbre pe chipul tău și pe perete. Ai mâinile sloi, iar conturul unghiilor tale sunt vineții. Privindu-le cum stau așezate pe piept, mă întreb, te-or fi durut tare când m-ai plesnit peste obraz?
