Stau întins pe covor și e neașteptat de comod. Așadar, o să pot dormi pe jos fără probleme. Știam că e bun sfatul maseurului, dar nu l-am încercat până acum. Fără pernă, domnule Mircea. Saltea peste un blat de lemn și nu vă mai doare spatele. Se aliniază coloana vertebrală disc cu disc, ca soldații la raport. N-am avut nevoie de multe minute, m-am obișnuit repede. Când o să-i spun că am trecut direct la podea, după toate exercițiile de kinetoterapie, o să fie mândru de mine. Eu am prins armată, nu glumă, de-aia mă țin verde și la optzeci.
Cosmo nu știe ce fac lângă patul lui, care ocupă un colț al sufrageriei. S-a ridicat și mă miroase. Doar să nu mă lingă pe față. Nu te mai agita, bătrâne, că nu atentez la spațiul tău.Degeaba, nu se lasă. Mă amușină de zici că nu m-a văzut de zile întregi. De ce schelălăi? Asta-i bună. Mă ridic după ce termin mișcările-astea. Dacă se trântește pe mine, cu cele douăzeci și șapte de kilograme ale lui, trec din nou pe la fizioterapeuți. Potolește-te! Mai bine rămâneam în camera mea și închideam ușa. Așa e de când îl știu. Dacă vede ceva neobișnuit, analizează.
Le-am zis vecinilor că l-am luat dintr-un adăpost în care a stat de când era pui până la patru ani. Drept vorbind, doar pentru că a fost dorința Rodicăi. Să nu fim singuri, că au plecat copiii din țară, că avem nepoți numai pe WhatsApp, să avem și noi un suflet. Bine, dacă ar fi numai suflet…, dar are și corp, și ăsta trebuie plimbat de trei ori pe zi, ba mai are și boabe favorite și doar anumite conserve cu hrană umedă pentru seniori. Ne-am complicat, de fapt, cu un etern copil mic. Iar ce-i mai rău e că Rodica s-a bucurat de el numai un an.
Ce frumusețe de cățel, a zis ea topită. Pușlama, bej cu alb și pete maronii, cu o inimă desenată pe spate, într-un padoc cu alți cinci dulăi. Un metis între lup și ciobănesc australian. Mai întrebau prin parc Ce rasă e asta, metis? O corcitură reușită, dom’le. Din clipa în care ne-am uitat în ochii lui, am știut că pe el îl vrem.
Când a văzut prima statuie din viața lui, s-a speriat. I-au trebuit minute bune să se târască până la sportivul din marmură neagră, care arunca un disc. Înainta un pic, încorda gâtul, lăsa capul în iarbă și îi verifica reacțiile. Sportivul nici nu-l gonea, nici nu-l chema, nici nu arunca discul. Și nici până acum nu s-a obișnuit cu mașinile. Tot încerc să-l învăț să nu mai tragă spre ele, dar nu le consideră un pericol.
Cosmo, ești mai moș decât mine, la ăștia doișpe ani ai tăi. Ai și tu tabieturile tale. Se poate să sforăi sau să spun ceva în somn din cauza vreunui vis. Sau niciuna dintre variantele astea, dar el vine la mine noapte de noapte, ba la trei, ba la patru, ba de câteva ori până dimineață, fără să vrea afară, fără să ceară mâncare sau pentru că i s-ar fi golit castronul cu apă. Patul îmi pare mare de când am rămas singur, eu dorm pe burtă, în partea opusă celei la care are acces, iar el urcă doar cu labele din față și se întinde până unde poate, cât să-mi atingă mâna cu botul. Dacă n-ajunge, mă trag eu mai spre mijloc, să nu se chinuie. Cu ochii închiși, să nu-mi sară somnul, îl mângâi pe vârful nasului. Cu două degete îi gâdil nările umede, pe care le dilată și fornăie ușor. Urc pe țepii de pe bot, ating pleoapele și simt cum și le închide, dau laoparte niște zgrunțuri de urdori, urc spre o ureche și i-o frământ cu podul palmei, în timp ce-mi țin brațul încordat din umăr, ca să nu-mi las greutatea pe el. I-o compostez ușor cu unghiile, i-o răsucesc, iar el se învârte cerând să i-o mângâi și pe cealaltă. Dacă m-aș întreba care e stânga sau dreapta, m-aș trezi de tot. Mai trec încă o dată peste bot, creștet și urechi, rece-cald-cald, după care prind în pumn blana lui mare de pe grumaz, pe lângă zgardă, și-l mai masez o tură ca pe un urs de jucărie. Înțeleg după icnete că e mulțumit. Coboară, se scutură și se trântește zgomotos pe parchet, de parcă tot el ar fi muncit și, înainte de a adormi la loc, mă gândesc să înlocuiesc patul cu un tatami.
Uite, acum sunt mai aproape de tine, cum ne-am dorit amândoi. Pare-mi-se că am oprit căldura. La optsprezece grade nu înghețăm. De ce nu stai locului, Cosmo? Apă ai, mâncare ai, ce te-a apucat? Ar trebui să mă mișc, că am înțepenit. Ar fi fost bine să-mi fi schimbat poziția. Poate este agitat că nu l-am dus afară. Cât o fi ceasul? Dorm fără să-mi fie somn.
Ei, asta-mi mai lipsea, să sune soneria. Cosmo se proptește în ușa de la intrare și latră. Se aud voci de bărbați. Îi știe și el. Unu-i Mavrodin, de la trei. Hai, lasă-mă, că te caut eu când pot. Acum mă odihnesc. Celălalt, dacă nu mă înșel, e Dumitrache. Când vreau eu să-i scot la o carte, zic că-s ocupați. Dar ce faceți voi la pensie, de nu aveți timp de o tablă, de un șah? Mă rog, acum nu am eu de voi. Închei sesiunea de kineto. Mai ia degetul de pe sonerie. Cosmo, treci încoace. Cosmo! Ăștia chiar întrec măsura. Apasă și pe clanță. Ce e cu gălăgia asta? Alo, tovarăși, mai ușor, că spargeți ușa. Intrați în casă peste noi? Nu mă ridic de-aici nici mort.
