Poeme

Wir Kinder vom Bahnhof 

Mă uit la copiii de la metrou: au descoperit moda punk 
sunt magicieni goth, au corsete, cape, glugi negre 
plantele tămăduitoare și interzise le aparțin lor de-acum
la fel și eclipsele sângerii și creaturile însetate de viață
pe jumătate robotice 
ei moștenesc inima găsită de vânători în craterul pământului 
și pe noi, cu răspunsuri presetate: umbre
pe afișe.

Noi nici nu mai știm ce să facem cu toate acestea 
ce să facem bine – 
am avut șansa noastră, am consumat-o cum ne-am priceput 
acum știm una și bună: bani-sărăcie-proteste 
le spunem: aveți milă, ne înscriem totuși la cursuri online.

Copiii punk și goth de la metrou n-au de unde să știe 
că noi încă fumăm în spatele liceului 
e un liceu mare de tot, nu-l credeam atât de încăpător
în spatele lui fumăm cu profesorii noștri, cu detractorii noștri,
cu cei care nu mai sunt ce-au fost
cu oamenii care ne-au rănit și pe care-i găsim acum
îmbătrâniți și fără țintă
și asta ne rănește și mai mult.

Ne muncește un gând: cum să punem gheara pe cristalul 
ce adăpostește floarea rară pe care ei
și-o pasează lejer fără ca măcar
să-i caute scopul. 
Le știm toate ascunzătorile
din ascunzătoarea noastră.
Pândim.

Om la 40 și nu reușește să se conțină.
Femeie la 30 și încă oamenii de știință de 40 și procentele de bunăstare
nu i-au încheiat procesarea emoțiilor.
Când noi spunem că nu credem în vârstă și vedem doar suflete
mijind peste un crater proaspăt și răcoros.
Purificate, asexuale.
Dar ne vârâm unii în alții să simțim apropierea 
barba crescută de câteva zile, transpirația de după 
câteva ore de lucru
scurgerile.

La cum se arată vremurile, într-una dintre aceste zile 
o să punem totuși mâna pe cristalul secret al copiilor
floarea rară ascunsă-n el s-o înlocuim 
cu inima unuia de-ai noștri:
o inimă ca un ficat obosit și ciuruit 
asta o să ne facă să chicotim puțin la fumat 
nevrotici și tremurând de frica
râsului care o să ne acopere.
Chiar nu știu cine l-a stârnit.


Angelus 

Vreau, vreau
ți-ai desfăcut aripile negre, mi te-ai așezat pe umăr și de-atunci te port acolo

nu-s sigură că ceilalți te văd 
sau că de asta au râs copiii de mine la școală 
acum cel mai teamă mi-e de grupurile de suport 

după flecăreli vin și temele reale 
cum ne imaginăm universul iar eu văd trei sfere
una pentru cel pe care-l iubesc, a doua pentru bully, a treia pentru salvator
unele seri mă prind cu toți trei la masă 
imaginează-ți 

am rămas cu acest gust amar
acum când toată planeta e pe umami
tu ești încă aici pe umăr, pietrificat când ți-am zis că n-am nevoie de tine
că-mi pot face prietene 
și după ce o perioadă am fost păpușa unei prietene 
am revenit la tine 

ți-e frig, mă întrebi, ți-e bine, să-mi iau mâna, să-mi pun brațul,
vrei prăjitură de caise sau tort de bezea
n-avem cultura cafenelei 
dar și ție și mie ne place să ne privim în oglinzile altora 
dar toate se închideau una câte una 
ți-e frig, insistai, vreau doar să mă simt așa 
încât să n-am nevoie de intuiție, ți-am zis, 
să planific că azi iau aluat și fac ceva bun 
începea un nou capitol dintr-o perioadă neagră 

jafuri, confuzie, oameni în spitale și pe străzi 
și-n față la bancă 
cred că atunci am ajuns la grupul de suport pam-pam
mafia celor cu nuștiuce preferințe
dar eu nu sunt un jucător de echipă
o tipă de-acolo părea că te-a văzut – m-a întrebat
ce e acolo pe umărul tău? ce face ăsta
ne ascultă, ne înregistrează?
nu-i grija ta, i-am zis, dar deja începuse să tremure 
ce, voi nu veniți cu fantomele după voi
dar ea începuse să tremure și senzația asta s-a luat și la ceilalți
erau și nemâncați, toți eram
să plecăm, mi-ai zis 

și pentru prima dată te-am privit și am înțeles ce-mi spuneai în toți acei ani
când plângeam și mă pieptănai 
singură cine să te creadă
am ieșit mâncând pământul din hangarul ăla 
auzeam în urmă cum mă înjură toți acei copii ai viitorului
clasic: de mamă

tot mama săraca.


Fam. Ing.

Răvaș în chineză pentru noroc.
Cei doi se regăseau în zone diferite ale cadranului.

Femeia: 
atent îmbrăcată, umeri ușor aduși, mereu geanta pe jos și din geantă ceva prelins
pe care urca un gândac
deprinsă cu o imagine precisă despre noroc și cum bate el și ce să nu faci
e ceva ce și-a clădit drum fără ca vreo rudă a ei să pună întrebări, apoi a dat de ceva tare 
sau cineva a forțat nota, pe urmă toți de după au căpătat ritmul ăsta bolnăvicios 
și nu voia să se spună despre ea doar că are umor (în familie)
și invitata fără partener la o întrunire de cupluri 
ca să atenueze, tot împingea farfuria 
către ea din viitor, îngrozită 
și acum: acest bărbat

Ce-l făcea bărbat? Și ce l-ar fi făcut 
un gând bun cu care ea să se trezească zi de zi să se machieze ca să înfrunte 
și când se cădea să-i spună ceva care atunci ar fi sunat dramatic 
și care mai târziu, descoperit de el, ar fi fost dramatic
alo, da vă rog

împreună au ajuns cuplul de vecini fără copii: 
Fam. Ing. 
împrumută lucruri, țin o grădină, conversație plăcută
fiecare cu setul său de pastile
ea va continua să fie atent îmbrăcată și va accepta de la un punct 
să se vopsească pe la tâmple, din casa lor mereu un miros plăcut 
la prânz și cină, el va ieși mai des apoi mai rar apoi mai multe plicuri se vor aduna în ușă
pe o alee paralelă a timpului versiunile lor ar face exact la fel

într-o zi le-au spart ușa și i-au găsit în vitrină printre bibelouri
două păpuși matrioșka
de atunci vorbesc zilnic cu ei. 

 
***

Se simțea dezbrăcată fără dermatograf 
incompletă fără trusa ei: un singur tip de ruj, un singur tip de ojă
un anume parfum și iubireavieții 
crescută ca o iederă cu nervuri adânci peste casele de pe plajă. 

Știa că de fapt totul se reduce la o singură poveste:
cum camera se mută de pe când înflorești pe când îmbătrânești 
celelalte sunt side quest-uri 
mai bune sau mai rele 
dar acea unică poveste nici n-are cuvinte e un șarpe 
cusut în tivul oricărui brocart pe care-l urmărești cu degetul 
într-o după-amiază.

În țara ei încă se ducea o viață bună 
și cocktailurile aveau suficient alcool 
serile erau toți priviți în racursi de taximetriști 
dintr-un simț prevăzător nu numeai fost un lucru 
care ar putea deveni recurent 
îi uneau credința în fantome și jocurile de cuvinte. 

Fără dermatograf se simțea dezbrăcată 
goală de toate tipurile de femei și de bărbați
care ar fi putut să fie 
de misiuni
goală, dar nu pustie, până la fondul unde se ceartă 
vocile pe cine a dormit în pătuțul meu 
cine a stat pe scăunelul meu 
iubireavieții se derula pe generic
nervuri adânci o desfigurau 
până la învinețire.

În țara ei aveai o singură oră 
să verși tot din tine și să te recompui.