Nu-mi place duminica. Nici sâmbăta. Dar parcă duminica e cea mai rea zi pentru că trebuie să-l împart pe tati și cu mami, și cu Bianca. Și nu știu cum se face că exact duminică mă trezesc cu noaptea-n cap, deși aș putea să dorm cât vreau. Doar așa, ca să mi se pară ziua și mai lungă.
Așa am pățit și azi. Nici șapte nu era când am făcut ochi.
Când am trecut prin hol, am văzut pe umeraș rochia cu paiete a soră-mii și m-am împiedicat de pantofii ei aurii de dans. Mi-am amintit că Bianca a avut ieri concurs și m-am gândit că mami iar a condus toată noaptea. De când a rămas din nou tati fără serviciu, așa face, că nu sunt bani decât pentru taxă nu și pentru cazare. Oricum, pentru soră-mea mami găsește întotdeauna bani. Pe mine mă tot amână cu amărâtul ăla de chimonou. Atâta am cerut și eu și nici aia nu primesc. Cum să ajung să câștig centura neagră dacă n-am nici măcar echipamentul meu? Mi-a promis tati că-mi ia unul când o să se angajeze, dar nu știu când s-o întâmpla asta. Mie îmi plac perioadele astea când tati este între slujbe. Mă duce și mă ia de la școală, mergem împreună la antrenament, mă ajută la teme, facem o mulțime de lucruri împreună.
Suntem cei mai buni prieteni. Eu i-am povestit că m-am îndrăgostit de un băiat și el mi-a povestit cum a cunoscut-o pe mami. „Eram cu Bianca în parc, cinci ani avea. A văzut-o pe Cristina stând pe o bancă. Hrănea porumbeii. Și ce crezi c-a făcut? S-a dus la ea și i-a spus: pe mine mă cheamă Bianca. Pe tine? Ea a zâmbit și era mai frumoasă ca o zi cu soare. Și-acuma e frumoasă. După aia ne-am tot văzut în parc. Se jucau împreună. Și într-o zi, Bianca a întrebat-o: vrei să fii mămica mea? Dacă mă gândesc mai bine, gogoșico, cred că s-a măritat cu mine ca să fie mama Biancăi.” Am râs pentru că mi s-a părut că se-aștepta să râd și l-am întrebat de ce acum el și mami se ceartă mereu. „Ei, parcă nu vezi și singură”, mi-a zis. „Că ce-am făcut cât ea a fost la două servicii? N-am dat cu aspiratorul, n-am băgat și eu o mașină la spălat, n-am luat pâine. Păi astea-s treburi pentru care să te superi? În ultima vreme, îmi tot zice și că am făcut gaură în canapea bând bere și mâncând semințe, în loc să-mi caut de lucru. Dar tu știi că îmi caut.”
Maică-mea e bosumflată azi. Probabil n-a dormit. E înconjurată de tot felul de vase și castroane în care are unt, zahăr, cacao, ouă.
― Te-ai trezit? Ce bine! Poate m-ajuți.
― De ce nu te ajută Bianca?
― Pentru că doarme.
― Măcar pot să mănânc înainte?
Am vrut să-mi prăjesc două ouă și am dat să le iau de pe masă.
― Hei, ia-ți altele! Astea îmi trebuie pentru tort.
― Și, nu-ți poți scoate tu altele din frigider?
― Ba aș putea, dar ar trebui să aștept să ajungă la temperatura camerei. Ai băgat la cap?
În timp ce-mi mănânc ochiurile, mă uit cum se învârtește prin bucătărie pufnind și trântind.
― De ce naiba faci tort?
― Limbajul, domnișoară. Limbajul.
― Sigur, limbajul…
Nu zic mai mult, că nu e deloc în toane bune. Îmi fac de lucru cu furculița în farfurie.
― Explică-mi și mie de ce tu și tac-tu ați început tortul?
Mă uit la ea mirată. Pentru atâta lucru e supărată?
― Te referi la prăjitura pe care ai ascuns-o în cămară? N-arăta deloc a tort.
― Află că era tort Richard și îl făcusem pentru ziua lui unchi-tu. Și acum trebuie să fac altul că nu putem să ne ducem cu ăla început.
Îmi amintesc că suntem invitați la ziua unchiului Tibi. Ăsta e unul din evenimentele la care participă toate neamurile și maică-mea se agită de fiecare dată. Trebuie să facem impresie bună. O înțeleg și pe ea.
― De ce nu-i ducem un cadou normal, cum fac oamenii normali când merg la ziua cuiva? o întreb.
Nu-mi răspunde. Probabil nu m-a auzit. Caută ceva în cămară. Chiar așa, noi de ce nu-i mai ducem o cămașă sau un ceas, cum îi duceam mai demult? De ce în ultimii ani îi face maică-mea prăjitură?
Se întoarce în bucătărie.
― Unde sunt nucile și alunele pe care le-am cumpărat?
― Le-am copt cu sare și le-am mâncat cu tati aseară în timp ce ne-am uitat la filme cu supereroi. Știi, mami, tati e eroul meu. Ieri când am fost în parc, s-a urcat până în vârful unui copac ca să salveze un pisic. Eu zic că e cel mai tare alpinist utilitar și nu cred, ca tine, că e prea bătrân pentru meseria asta. Mie nu mi se pare bătrân. N-are nici măcar un fir de păr alb.
Mami mă mângâie pe cap.
― Da, Diana, tati al tău e cel mai tare, dar acum aaam nevoie de nuci.
Nu-i a bună, mă gândesc. Ce mare lucru c-am mâncat toate nucile?
― Aș putea să dau o fugă să cumpăr. Sigur au la Mega, îi zic mândră de mine c-am găsit soluția.
― Au și bani? mă întreabă ironică.
― Au, da-i păzesc! îi dau eu prompt replica pe care de obicei i-o dă tata.
― Hai c-ai învățat ceva de la el, îmi răspunde și nu-s deloc sigură ce-a vrut să spună cu asta.
Se prăbușește pe un scaun și își aprinde o țigară. De obicei nu fumează când sunt eu în bucătărie.
― Asta e, zice după câteva momente de gândire. Diana, te roagă mama să te duci până la mamaie să-i ceri două sute de lei până poimâine, când iau salariul.
― Iar mă trimiți la mamaie? protestez eu.
Nu-mi place de mamaie fiindcă îl ceartă pe tati că mă răsfață, că la mine nu țipă niciodată cum țipă la Bianca sau la mama. Deloc nu pricepe mamaie că eu sunt preferata lui și el e preferatul meu.
― Păi ce altceva pot să fac?
― Să iei bani din sertarul comodei din dormitor.
O văd cum se albește la față, dar nu înțeleg de ce.
― De unde știi de banii ăia? mă întreabă, apucându-mă de bărbie și uitându-se drept în ochii mei.
Când eram mică, gestul ăsta mă speria. Aveam impresia că vede tot în mine și că n-aș fi putut să-i ascund nimic. Acum, când sunt aproape la fel de înaltă ca ea, pare un pic caraghios. Nu mă simt vinovată, n-am greșit cu nimic. Îi susțin privirea și îi răspund că tati i-a găsit. Îmi dau seama că știu ceva ce n-ar trebui să știu, dar nu știu exact ce anume. E interzis să știu că avem bani în casă? Ieri când tati a găsit banii, după ce i-a numărat, mi-a făcut cu ochiul și mi-a zis: „Gogoșico, mă-ta e cam fraieră. Tu să nu fii ca ea! Banii-s făcuți să circule.” După aia m-a trimis la magazin să-i cumpăr o sticlă de vodcă. Bineînțeles că n-am reușit, că la zece ani nu-ți dă nimeni băutură. Am crezut că l-am dezamăgit și că n-o să mai fiu preferata lui. Nici gând. S-a dus chiar el și și-a luat două și-un cartuș de țigări. Mie mi-a luat o pungă de chipsuri, d-aia mare. N-are rost să-i spun maică-mii toate astea și nici că aseară a băut una dintre sticle și pe cealaltă a ascuns-o în bibliotecă, în spatele unor cărți, așa că o întreb, doar ca să schimb subiectul:
― Ai văzut florile pe care ți le-a luat tati?
Ca întotdeauna, mami s-a descurcat. A avut timp să facă tortul, ba chiar și de-o ceartă cu tati. Nu știu de la ce s-au luat, că s-au certat în bucătărie cu ușa închisă. Mi s-a părut c-aud ceva legat de bani, de unchiul Tibi, „e frati-tu, nu puteam să nu mergem”, zicea mama, dar nu-s sigură, că soră-mea a dat drumul tare la muzică. Oricum, mie nu-mi spun niciodată nimic fiindcă zic că-s prea mică. Am văzut-o apoi pe mami cu o compresă cu gheață la obraz și, când am întrebat-o, mi-a zis că s-a lovit de ușa bufetului pe care o uitase deschisă. Nu-i prima oară, în ultima vreme, e cam neîndemânatică.
Pe la trei, gătiți toți prună, am ieșit din apartament să mergem la unchiul Tibi. Mami era dată cu o tonă de fond de ten și își pusese ochelari de soare. A apărut și bunică-mea, care stă la trei blocuri distanță. De cum a văzut-o pe mami, s-a apropiat, i-a ridicat ochelarii de pe nas, l-a privit dezamăgită pe tati și a îmbrățișat-o. Lumea zice că e ciudat ca o soacră să se înțeleagă așa bine cu nora ei. Eu m-am obișnuit.
Petrecerea a fost foarte tare. Lume multă, veselă, s-a mâncat, s-a băut, s-a cântat. Tortul maică-mii a avut succes. Ba chiar s-a și dansat. Am fost tare mândră de tati care a salvat de la incinerare fripturile pe care le uitase unchiul Tibi pe grătar cât timp a dansat cu mama. A turnat repede berea pe ele. Și bunica l-a lăudat. I-a zis: „Mare noroc că ai tot timpul o bere în mână!” Ce să mai, a fost o nebunie.
Și au mai fost chestii. Am tras cu urechea la o discuție dintre mami și buni: „Știu că n-ar trebui să spun asta că, la urma-urmei, el e al meu, dar… Chiar nu înțeleg. Eu nu l-am crescut așa. De la băutură i se trage. Ți-aduci aminte când te-a adus acasă să te cunosc. Nu mi-a venit să cred că tu, așa tânără și frumoasă, erai dispusă să te măriți cu el, care pe lângă că era mult mai mare decât tine, mai avea și-un copil pe cap. Niciodată nu m-am gândit la ea ca la copilul altei femei. Ei, dar și ea te iubește pe tine. În schimb, asta mică e moartă după taică-său. Și el după ea. D-aia stau.” Și, un pic mai târziu, la una dintre unchiul Tibi și tata: „Poate, te hotărăști totuși să vii să muncești pentru mine. Ți se pare normal să te întrețină Cristina?”
Le mai auzisem și altă dată. Erau lucruri pe care le înțelegeam și parcă totuși nu le înțelegeam. De ce erau toți așa porniți împotriva lui tata? Dar n-am aflat răspunsul și am uitat de toate pentru că a venit momentul tortului.
Când să plecăm, iar s-au certat. Tati ar mai fi stat. „Normal c-ai mai sta. Mai e băutură și tu nu te duci mâine la serviciu. La fete te gândești că au mâine școală?” i-a zis mami. A trebuit să intervină și buni să-l convingă, și unchiul Tibi l-a ajutat să urce în mașină. „Prințesă, tati a mâncat ceva ce nu i-a priit”, mi-a zis. Apoi ne-a mulțumit pentru vizită, ne-a pupat și ne-a zis că ne mai așteaptă.
În mașină, tati a început să cânte un cântec porcos, iar mama a încercat tot drumul să-l potolească: „Sunt fetele în mașină, e maică-ta.” La un moment dat, tati s-a întors spre mine și mi-a zis: „Cântă cu mine, gogoșico!” Deși știam cântecele, mi-a fost rușine să cânt cu el.
Când am ajuns, părea că și-a revenit. N-a fost nevoie să-l ajutăm să iasă din mașină. Ne-am luat la revedere de la mamaie și am urcat în apartamentul nostru. Dar după ce-am intrat în casă, tati a zis că el nu se culcă. L-am văzut din baie, în timp ce mă spălam pe dinți, cum s-a dus întins spre bibliotecă și am știut ce caută. Mama s-a demachiat și i-am văzut vânătaia. Apoi a văzut-o și tata și a început să urle:
― Așa, arată-mi ce ți-am făcut, cât sunt de netrebnic.
Mama nu i-a zis nimic, ne-a trimis pe noi la culcare și ne-a zis să închidem ușa. Dar tot auzeam:
― Măi, Mircea, ești beat, nu mai bea. Nu mai bine te culci și vorbim mâine?
― Nu-mi spui tu mie ce să fac. Crezi că n-am văzut cum îți făceai ochi dulci cu Tibi? Crezi că-s orb? Vrei să scapi, curvă nenorocită. N-o să scapi. De mâna mea o să mori.
Stau în pat incapabilă să mă mișc. Mi s-a făcut frică. Pe obraji îmi șiroiesc lacrimi. Cred că așa se simțea și pisicul ăla în vârful pomului. N-am văzut-o, ci doar am simțit-o pe Bianca. Mi-am dat seama că sună pe cineva. Un număr foarte scurt.
― Ajutor, avem nevoie de ajutor, veniți urgent!
Apoi m-a luat în brațe.
