/

Fascinantul labirint al auto-descoperirii

243 vizualizări
Citiți în 8 de minute
Sabina Yamamoto, Nu mai e nimeni acasă, Vellant, București, 2023

Nu mai e nimeni acasă este romanul de debut al Sabinei Yamamoto, dar nu și debutul ei editorial. Sabina Yamamoto a publicat proză în volumul colectiv Ficțiuni reale (Humanitas, 2013) și în Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Trei, 2016). A mai scris articole și proză scurtă pentru revistele Cod de poveste, Dilema Veche, Familia, Laconic, Liternet, Timpul, Tomis, Revista de povestiri și Contributors.

Textele sale din publicațiile menționate ne aduc instantanee inedite din viața de zi cu zi a japonezilor, din perspectiva unei străine care a devenit o fină cunoscătoare a culturii japoneze. Atât prin povestiri, cât și prin articole, Sabina Yamamoto ne ajută să descoperim o Japonie ca un caleidoscop, în care tradițiile milenare bine păstrate se amestecă în mod fascinant cu modernismul și tehnologia. 

Romanul Nu mai e nimeni acasă este o incursiune biografică de mare autenticitate și curaj în viața Sabinei Șerbănescu, pe care o prezintă detaliat de la naștere până la maturitate, dintr-un cartier bucureștean până într-un mare oraș din Japonia. Sabina Yamamoto lasă la aprecierea publicului dacă această carte este o biografie ficțională sau dacă mai curând face referire la parcursul personal al autoarei; această notă de mister păstrează cititorul cu sufletul la gură în așteptarea necunoscutului, a deznodământului acestei povești dramatice, implicat personal în povestea Sabinei, empatizând cu personajul.

În paginile cărții descoperim un București în care multe familii scăpate de constrângerea socială și politică de dinainte de Revoluție – relatată pe scurt din memoria copilului de câțiva ani în decembrie 1989 – se pierd într-o lume nouă, liberă, dar lipsită de coerență și perspectivă. Viața unui copil care crește într-o astfel de familie, fără baze solide pentru construirea unui viitor, cu mari impedimente etice din partea familiei, este pur și simplu copleșitoare, nesiguranța, privațiunile de tot felul, anxietatea și confuzia făcând parte din cotidian.

Încercările prin care trece personajul Sabina sunt cutremurătoare chiar din perspectiva unui cititor mai puțin emotiv. Viața Sabinei este marcată de sărăcie, foame și o gamă largă de emoții negative, precum rușinea, singurătatea dată de excluderea socială, tristețea, furia și dezamăgirea. În primii ani ai vieții, nu conștientizează realitatea în care trăiește, nu poate lua pulsul familiei, lipsindu-i elementele de comparație, dar pe măsură ce crește, Sabina resimte în mod dureros particularitatea atipică a mediului în care crește și în care trăiește, una după alta, experiențe tot mai șocante. Personajul depune eforturi considerabile pentru a supraviețui, pentru a depăși obstacolele, și profită de prima ocazie ca să se refugieze în Japonia, unde se stabilește prin căsătorie și intrarea într-o familie tradițională niponă.

Într-un fel, acest roman al (de)formării ne duce cu gândul la Rățușca cea urâtă a lui Hans Christian Andersen. Las cititorul să afle singur dacă Sabina din Nu mai e nimeni acasă devine într-un final (deschis) o frumoasă lebădă, capabilă să-și întindă aripile, să fie acceptată și să își accepte identitatea.

Chiar dacă experiența biografică descrisă în prima parte a cărții este una neobișnuit de atroce, șocantă în măsura în care puțini cititori au trecut prin experiențe asemănătoare, romanul conține situații care pot trezi un ecou în mulți dintre noi. Cartea merită deci citită atât pentru descoperirea elementelor exotice (lumea japoneză sau viața într-un cartier de la periferia Bucureștiului), cât și a celor familiare.

Stilul abordat de Sabina Yamamoto este unul sec, lipsit de podoabe, cu aparență „obiectivă”. Această carte nici nu se putea scrie altfel, după cum susține chiar autoarea. Din când în când răzbat accese de umor, ca un zâmbet crispat pe o față chinuită. Distanța emoțională față de subiectul abordat, limbajul direct și neînfrumusețat sunt singurele moduri prin care o temă atât de sensibilă poate fi redată fără a fi alterată. Această distanța asumată conștient sau inconștient de autoare nu împiedică însă cititorul să parcurgă în mod implicat povestea, să empatizeze, să sufere și să se bucure alături de protagonistă, într-un adevărat catharsis.

Carte percutantă, romanul de debut al Sabinei Yamamoto este un exercițiu de sinceritate și expiere, o transcendere a unor experiențe traumatizante, pe care autoarea le arde pe hârtie în timp ce le adună, din fragmente ordonate în general cronologic, ca o veche și nouă identitate asumate. O astfel de interpretare este sugerată și de imaginea de pe copertă, un vas spart refăcut din cioburi lipite cu pudră de aur, conform tehnicii japoneze Kintsugi, cunoscută și ca „frumusețea imperfecțiunii”.

Nu știu dacă acest stil, atât de diferit de parcursul literar de până acum al Sabinei Yamamoto, pe care îl cunoaștem din povestirile publicate anterior, va fi prezent și în alte cărți ale autoarei. La lansarea romanului Nu mai e nimeni acasă am avut bucuria de a afla că ea are în pregătire deja o nouă carte, un volum de povestiri inspirate din lumea japoneză, pe care îl aștept cu sufletul la gură.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Lecturi după lecturi”