Invitații ediției a 12-a a Pragului Vaida sunt Marian Neguțu, Vlad Mușat (Haimanale literare) și Ioan F. Pop, care vor citi public poeme proprii noi. În cadrul evenimentului va fi lansat volumul Poemele de dincolo de poem, apărut anul acesta la Editura Școala Ardeleană, semnat Ioan F. Pop.
Tripla lectură, organizată de Revista de cultură Familia în colaborare cu Revista Golan și ancazaharia.ro, va avea loc luni, 13 mai, de la ora 19:00, în sala mare a cafenelei Moszkva (str. Moscovei nr. 12), fiind moderată de poetul Mihók Tamás. Gazde vor fi Anca Zaharia și Radu Bejan.
Mulțumită Librăriei Cărturești Oradea, la fața locului vor putea fi achiziționate cărți semnate de protagoniștii serii, precum și alte volume și antologii de poezie contemporană. Participarea la eveniment este gratuită și se face, preferabil, pe bază de rezervare prin trimiterea unui mail cu numele celor interesați la adresa: pragul.vaida@gmail.vom.
Clubul de lectură Pragul Vaida încurajează manifestarea critică a publicului, însă atacurile la persoană nu vor fi tolerate.
Parteneri: Cărturești Oradea, Facultatea de Litere a Universității din Oradea
Despre invitați:
Marian Neguțu s-a născut în 1988, la Ploiești, unde locuiește și în prezent. În 2010 a absolvit Facultatea de Litere și Științe, specializarea Română-Engleză, a Universității din Ploiești, iar doi ani mai târziu programul de masterat Studii Culturale, în aceeași instituție. În prezent lucrează ca redactor medical. A publicat poezie și proză în reviste și antologii din țară, dar și din Italia, SUA și Australia. Autor al volumului Straturi (frACTalia, 2018) semnat cu pseudonimul Ghe Adacor. Este pasionat de animație și artă, atât tradițională cât și digitală. Câteva dintre lucrările sale experimentale au apărut în publicația online The New Postliterate și în antologia internațională Alpha Bet a Test: Language in the Act of Disappearing, Ed. Eye Em Eye Books, 2015. În februarie 2016, o lucrare i-a fost selectată pentru expoziția colectivă Intuición Estética, în Cordoba, Mexic. În 2018 a câștigat premiul pentru debut în animație la „Balkan Film and Food Festival”, din Pogradec, Albania, cu scurtmetrajul „Hammer”. Filmul a fost selectat și pentru alte festivaluri internaționale.
Vlad Mușat (n. 1988, Băicoi, jud. Prahova) a publicat poezie în reviste precum Familia, Steaua, Discobolul, Scriptor, Timpul, Sintagme Literare, Literadura și pe platforme ca O mie de semne și Noise Poetry. Debut editorial, în urma câștigării premiului Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” de la Tecuci, cu volumul La inaugurarea cimitirului de elefanți, apărut în 2020 și distins cu Premiul Opera Prima acordat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” din Târgu Jiu (2021). În 2022, îi apare volumul de poeme O lume-ntreagă în picioarele goale. Este pasionat, de asemenea, de flash fiction.
Ioan F. Pop (n. 1959, Valcău de Sus, jud. Sălaj) este scriitor și eseist. Autor a unsprezece cărți de poezie, filosofie, jurnal, studii, eseuri și cogitațiuni. Este licențiat în Teologie-Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca și doctor în filozofie al aceleiași universități, cu stagii de cercetare la Roma și Paris. În prezent este muzeograf la Muzeul „Iosif Vulcan“ din Oradea. Cărțile sale au fost distinse cu numeroase premii de filială ale Uniunii Scriitorilor din România. Este prezent cu poeme, texte literare și eseuri în cele mai importante reviste din țară, precum și în unele publicații din străinătate și figurează în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Link Facebook event: https://www.facebook.com/events/1086652749068690