Minicronicile Tatianei

Cea mai gravă maladie colectivă care otrăvește viața oamenilor și a instituțiilor, hrănită de vechi forme de duplicitate și teamă din perioada comunistă și de corupția politicienilor, se numește neîncredere. Dacă neîncrederea ar putea fi socotită o formă de deșteptăciune ori de prudență (în fond nu poți ști cu cine sau cu care dintre măștile cuiva ai a face), să trăiești într-o cultură a neîncrederii devine o boală de societate cu consecințe nefaste. De la deochi la clientelism politic, de la duplicitate la suspiciune, de la distrugerea proprietății colective la economia de cumetrie, și de la un creștinism magic și folcloric la descurcăreala de clan familial, satul românesc contemporan poate oferi răspunsuri și soluții la boala adâncă a societății. Dar cum funcționează lucrurile „pe teren“? Ce rol joacă în dinamica neîncrederii locurile privilegiate dintr-o comunitate rurală: cârciuma, biserica, cimitirul, gospodăria în paragină a fostului CAP, magazinul sătesc? Radu Umbreș a ales pentru cercetarea fenomenului neîncrederii un sat din nord-estul României, numit generic Săteni. Multiplicat la scara țării, cu diferențele regionale specifice, Săteni este România profundă în stare să determine prin mentalitatea și alegerile ei destinul țării întregi. Este, de asemenea, bazinul fățărniciei din care provin politicienii însetați de putere și avere ai zilelor noastre.