Zăpezile de altădată mai revin, dar adolescenții de odinioară s-au disipat în labirintul invențiilor, profitând de progresele științifice. De rețelele sociale, de inteligența artificială. Adio, plimbări în natură, socializare sub raze de soare! Virtualul a învins, ca un drog malefic. Reversul focusării pe internet arată o degringoladă jalnică spre tot felul de disfuncționalități. Ce înseamnă un spectacol necesar, un SOS exploziv? Exact premiera de la Teatrul Regina Maria din Oradea, adică Deșteptarea de Doru Vatavului, în regia lui Bobi Pricop. Asistent de regie: Mihai Gligan. Un spectacol dedicat adolescenților. Spre înțelegere, reorientare, deșteptare.
Amalia e o adolescentă de 16 ani, elevă la un liceu prestigios. S-a calificat la olimpiada de română, iar pe pagina liceului reacțiile sunt diverse, culminând cu imaginea ei compromițătoare. Invidie? Pură răutate ? Inconștiență maladivă? Un carusel al agresiunilor verbale, pigmentate cu cuvinte vulgare. Actorul Sorin Ionescu apare la început pe scenă, într-un fel de prolog explicativ. Da, vom asista la un spectacol incendiar, extrem de dur. Vom înțelege că unii adolescenți sunt „monștri mai mari decât cuvintele vulgare”.
Actorii nu joacă pe scenă, sunt în sală, filmați în direct cu telefoane, cu camere, iar spectatorii văd proiecțiile pe un ecran mare. Ca la un cinema viu, cu un fel de metafilm, metatext, cu interacțiuni în scurtele pauze, de tipul „ați mai auzit de un asemenea caz?”. Muzică/Videoart: iRonic Distors (Alin Sterian). Motion Graphic: Bogdan Țolea. Programare video: Constantin Șimon. Unii actori joacă alături de copiii lor. Toate partiturile sunt generoase, există spontaneitate, veridicitate, dezinvoltură. Din distribuție fac parte Anastasia Vicoveanu, Răzvan Vicoveanu, Robert Balint, Richard Balint, Sorin Ionescu, Filip Ionescu, Alexandru Rusu, Rebeca Rusu, Adela Lazăr, Alina Leonte, Dania Uifaluși, Benjamin Kendi. Mai există și invitați speciali la aparițiile video.
Vedem pe ecran viața adolescenților pe internet. Limbaj dur, vulgar, adesea cifrat, argotic. Bulling, porecle, englezisme la tot pasul, alături de ticurile verbale la modă („coaie”, „gen”), alături de „lăbar pervers”, „curvă”, plus izbucniri necontrolate în fața părinților („îmi fac laba din clasa a cincea!”). Invazivul domn Deepfake e la el acasă, dominând spiritele adolescenților. Oricine poate fi pus la zid, defăimat pe nedrept. Glume proaste, tendințe fake, lupte sinistre pentru like-uri. Va putea Amalia să reziste la presiunile din mediul online? Discuțiile (mecanice) cu psihologa vor reuși să elimine rușinea, izolarea, stigmatizarea publică, fragilitatea amenințată? Bârfa proliferează, potențând nevoia de validare. Regizorul a construit un spectacol insolit, „ca o polifonie de voci digitale și confesiuni intime” (caietul program). Un spectacol visceral, pe care ar trebui să-l vadă părinții și elevii. E o radiografie asumată, grevată pe redempțiune, astfel că ultimele minute ale spectacolului înseamnă ieșirea din virtual și o îmbrățișare concretă, într-o lume reală. Personal, fac parte din sistem, lucrez cu elevi, cu adolescenți și pot afirma că piesa nu exagerează cu nimic, pune accente tragice pe responsabilități prăfuite, pe reacții bizare, invitând la reflecții constructive. Te mai poți înțelege cu propriii tăi copii? Cum gândesc, ce postează, pe ce… planetă au sărit, arzând adevăratele etape spirituale? E doar vina lor că nu se mai potrivește „alte măști, aceeași piesă?”. Pentru că lumea a ales căi obscure. Prevalează răul. Ca un tăvălug. Oare va deveni pacea o anomalie în istoria omenirii?
E-adevărat, lucrurile nu arată bine, dar acestea sunt formele în care se manifestă libertatea, care este, ca de obicei, o grea povară pentru om. Iar tehnologiile tocmai evidențiază acest fapt, istoric și cultural deopotrivă. Și pentru că cei de astăzi îi repetă pe cei de ieri, în alte forme, desigur, fiindcă ,,Alte măști, aceeași piesă,/ Alte guri, aceeași gamă”, întrebăm și noi, precum gnosticii: Unde malum?, de unde răul din lume? Este unul dintre multele mistere ale realului.