/

Stolul 2024. Poezia corporatistă

243 vizualizări
Citiți în 8 de minute
1
Tibi & Ligia, Poezii, Dezarticulat Books, București, 2024

E de la sine dat (și înțeles) că dacă există corporatiști care au de gînd să scrie poezii (din exces de plictiseală), aceștia vor lucra în team, conform cutumelor de la firmă. Și vor porni din același punct, urmînd apoi, în mare, același scenariu despre cît e de dulce și amară viața de corporatist tradusă în minimalism ironic. Cu siguranță Tibi & Ligia aveau – pentru Poezii­le de la Dezarticulat Books, 2024 –un program gata elaborat, cu softul, tonalitatea și punctajul stabilite dinainte. Nu par să-și fi propus cine știe ce obiective dincolo de o ofertă agreabilă, livrată cu inteligență, ironie și, inevitabil, spirit ludic. O poezie simpatică pe loc, fără ifose de nici un fel, nici problematice, nici expresive. Între multele nuanțe ale poeziei „agreabile”, cred că Vlad Drăgoi a nimerit-o, pe manșetă, pe cea mai potrivită, folosind un termen fără prestigiu academic, dar exact: și Tibi, și Ligia scriu „mișto”. E o categorie care poate fi admisă și omologată printre celelalte mai calificate și mai eufemistice, chiar dacă unii vor strîmba din nas(uri). De vreme ce există poezia „mișto”, de ce n-ar exista și conceptul (ori baremi calificativul)?! Teoria literară trebuie să fie mai receptivă la realități.

Pe fond, măcar că nici unul, nici celălalt nu vorbesc niciodată (chiar) serios, poeziile lor nu duc lipsă de vopsea elegiacă, folosită însă cu nonșalanță și fără dramatisme. Dar despre alienare scriu ei amîndoi, ba chiar, dincolo de joacă, despre dezumanizare. Cîte un avertisment rostesc ambii în deschiderea cu sprint run-uri, amîndoi luînd de premisă o dezumanizare cauzată de ocupațiile corporatiste care nu lasă loc evenimentelor existențiale și afectelor. Cu „Mama a murit azi/ sau ieri/ nu mai știu/ pregătesc campaniile/ pentru black friday” sprintează Tibi, în același pas cu Ligia: „Tata a murit/ ieri sau azi/ nu mai știu/ am un training/ de pregătit”. Repartiția morților a ținut seama de șansa de a-l auzi de departe pe Oedip alăturîndu-li-se (doar așa, ca o adiere), iar identitatea punctului de pornire se va regăsi și în alte puncte de trecere, semn că de o tehnică premeditată a compoziției e vorba. La drept vorbind, e vorba de interpretări ale aceleiași partituri, cu mult jargon corporatist și, desigur, într-o limbă specifică, nici chiar română, nici chiar engleză. Viața de corporatist nu-i prea veselă, ba din contră, rezultă un fel de sclavie mai euforică în care actorii s-au golit de sentimente sau nu au timp de ele, căci pauzele sînt foarte scurte, cum pățește Ligia în Eligiacă (nu-i eroare, ci intenție): „mai știi/ cînd am ieșit la date/ în față la afi park/ cît aveam eu pauza de masă […] dar nu acum/ îmi expiră pauza/ am întîrziat 30 de minute/ am pierdut deja 10 lei/ la salariu”. Bieții oameni sînt atît de stresați încît trebuie să recurgă la tot felul de terapii – și cum nu cred în cele psihiatrice (precum Ligia), recurg la altele mai eficiente: „poate voi încerca/ ce mi-a recomandat o colegă pasionată și ea de/ terapii/ vaginal steaming/ deasupra unui vas cu apă fiebinte/ în care plutește un mănunchi/ de busuioc & rozmarin” (self-help & excel). Și terapiile lui Tibi sînt cam de același fel (chimicale & excel): „sunt împotriva drogurilor/ dar cînd e peak season de vînzări/ trebuie să stau focusat/ așa că mă transform în/ turbo sapiens/ scopul e să nu o dau în extreme/ am nevoie de stimulare pentru/ 12 ore de muncă/zi” etc. Practică amîndoi, firește, jocul de limbaj dopat cu argotice profesionale (și cel de pagini ninse de puncte și liniuțe ca metaforă non-verbală a deprimării și golului), cum face Tibi în din notițe: „check-in meeting pe zoom/ cu multe criticale și task-uri noi/ pe trello/ un fun act aflat pe final/ cînd ne-am relaxat puțin/ the floor was all ours/ cică e penurie/ de mirodenii rare/ în bucurești”. În general e deprimant să fii corporatist, dar sînt și supape, cînd e, bunăoară, cîte un teambuilding (la care ia parte Ligia): „sau acele zile din an/ în care cele mai/ reprimate dorințe&fantezii/ pot deveni realitate”. Se adaptează climatului și referințele culturale sau chiar intertextualizările (la Tibi, bunăoară): „spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ pe vinted/ că vinzi chiloți tanga victoria’s secret/ și ți-aș da un mesaj/ de pe unul dintre cele 13 conturi false/ de underwear fetishist/să-mi trimiți/ cîteva perechi purtate/ nu-i așa că mi-ai vinde cu drag/ 100 de euro bucata/ și i-ai da cu praf de scărpinat/ nu-i așa că mi-ai face/ una ca asta” (vintedcore). O elegie parodiată scriu Tibi și Ligia, cu vervă și detașare, ca și cum nu le-ar păsa că viața lor dispare, iar în golul rămas trebuie pusă, ca suplinitor, o inteligență ludică și o terapie prin umor de sine. Ar putea și plînge, dar preferă să se ia peste picior, auto-zeflemisindu-se tocmai cînd le vine să se auto-compătimească. La urma urmei, și stresul, și anxietatea pot fi mișto, dacă-s ale tale și știi cum să te joci cu ele. Dacă are stil, și frivolitatea are fani (de nu cumva are oricum), nu doar dușmani.

Alexandru Cistelecan este considerat de mai mulți critici literari și editorialiști unul dintre cei mai importanți și influenți critici literari români contemporani, fiind acreditat drept unul dintre cei mai buni și mai rafinați critici de poezie ai României.

1 Comment

  1. 30 de cărți de poezie, în ordinea numărului de locuitori ai țărilor în care au apărut:
    India. Agyeya, Tar Saptak, 1943.
    China. Cao Yin, Complete Tang Poems, 1705.
    Statele Unite. Eliot Weinberger, American Poetry Since 1950: Innovators and Outsiders, 1993.
    Pakistan. Parveen Shakir, Khushbu, 1976.
    Brazilia. Álvares de Azevedo, Lira dos Vinte Anos, 1853.
    Bangladesh. Humayun Azad, Aulaukik Istimaar, 1973.
    Rusia. Galina Rymbu, Eugene Ostashevsky, Ainsley Morse – F Letter: New Russian Feminist Poetry, 2020.
    Japonia. Fujiwara no Shunzei, Senzai Wakashū, 1187.
    Turcia. Nâzım Hikmet, Memleketimden İnsan Manzaraları, 1960.
    Germania. Hans Magnus Enzensberger, Mausoleum. Siebenunddreißig Balladen aus der Geschichte des Fortschritts, 1975.
    Regatul Unit. Helen Gardner, The Oxford Book of English Verse 1250–1950, 1972.
    Franța. André Breton, Philippe Soupault – Les Champs magnétiques, 1920.
    Italia. Primo Levi, La ricerca delle radici. Antologia personale, 1981.
    Spania. Federico García Lorca, Poeta en Nueva York, 1940.
    Canada. F.R. Scott, Leo Kennedy, A.J.M. Smith – New Provinces: Poems of Several Authors, 1930.
    Polonia. Czesław Miłosz, Gdzie slonce wschodzi i kedy zapada, 1974.
    Ucraina. Taras Shevchenko, Kobzar, 1840.
    Australia. Chris Wallace-Crabbe, The Amorous Cannibal, 1985.
    Siria. Abu al-ʿAlaʾ al-Maʿarri, Risālat al-Ghufrān, 1033.
    Chile. Vicente Huidobro, Altazor o el viaje en paracaídas, 1931.
    România. Ion Pop, Poezia românească după 1945, 2023.
    Olanda. Jan Jacob Slauerhoff, Een eerlijk zeemansgraf, 1936.
    Cehia. Vladimír Holan – Kameni, přicházíš…, 1937.
    Portugalia. Fernando Pessoa, Mensagem, 1934.
    Suedia. Eva Ström, Revbensstäderna, 2002.
    Grecia. Pindar, Hymnoi, secolul 5 î.Hr.
    Israel. Yehuda Amichai, Love Poems: A Bilingual Edition, 1981.
    Ungaria. Dániel Berzsenyi, Versei, 1813.
    Austria. Peter Handke, Die Innenwelt der Außenwelt der Innenwelt, 1969.
    Armenia. Grigor Narekatsi, Book of Lamentations, 1173.

Lăsați un răspuns la DG Ontelus Anulați răspunsul

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Carnete critice”