Despre Revista FAMILIA, aflată acum la răscruce

Fiecare spațiu uman are o identitate culturală. Oradea a avut-o, a păstrat-o cu sfințenie prin Revista Familia, cea care l-a descoperit pe Eminescu. Toți conducătorii ei, începând cu cel care a înființat-o, Iosif Vulcan, și continuând cu toți cei ce i-au urmat până astăzi, au slujit datoriei de a descoperi tineri creatori, de a-i ajuta să se exprime pentru a se afirma, de a publica scriitorii afirmați, de a face din paginile revistei un spațiu de elevație și emulație culturală. Identitatea revistei s-a hrănit din acest efort continuu, cum și scriitorii publicați s-au împărtășit din valoarea acesti identități.

Ca să vorbesc doar în numele meu, mă bucur că, în treizeci de ani de când am avut șansa de a conduce revista, o mare parte dintre tinerii scriitori au fost publicați și mulți dintre ei premiați la Familia. Cred că nu ne-am înșelat, pentru că ei s-au adeverit prin scrisul lor și suntem mândri că am putut da un impuls acestei adeveriri.

Am încercat mereu să păzim cu sfințenie principiul valoric și estetic sub controlul spiritului critic. Am reușit, în cea mai mare parte. Zilele Revistei Familia au făcut din Oradea, an de an, un loc al sărbătorii culturale, prilej de întâlniri admirabile ale scriiitorilor cu comunitatea orașului nostru.

Din toate aceste pricini și din multe altele pe care nu e cazul să le inventariez acum am încercat să-i convingem pe conducătorii de acum ai Consiliului Județean Bihor că Revista Familia, o publicație culturală de patrimoniu național, dincolo de valoarea de brand cultural bihorean, nu e doar una dintre cele mai vechi reviste românești, ci are și acum o prezență vie și eficientă pentru cultura și identitatea noastră spirituală și națională. I se cuvine, cred, Revistei Familia să-și păstreze identitatea, personalitatea, demnitatea de instituție prin care se promovează valori.

Tristețea de a vedea Familia trasă pe o linie de compartiment al Bibliotecii Județene prin votatea (de mâine, 15 decembrie 2020) unei ,,fuziuni prin absorbție” nu poate fi descrisă.

Mulțumim tuturor celor care știu că avem dreptate să fim triști.

FAMILIA nu va dispărea, dar este o mare mâhnire că nu i se îngăduie individualitatea instituțională.

Speranța moare ultima.

Ioan Moldovan, director (probabil doar până mâine)

4 răspunsuri la „Despre Revista FAMILIA, aflată acum la răscruce”

  1. Nicio șansă. Apar în istorie sinistre personaje care atunci când aud de cultură scot pistolul. Se pare că unul dintre ele tocmai activează pe meleagurile bihorene. Ei vor dispărea în cele din urmă, în timp ce cultura niciodată. Doar imaginea lor lugubră va dăinui în întunecimea ei detestabilă.

  2. E trist că, după industrie și agricltură, omorâm, încet dar sigur, și cultura. Tot felul de… făurari ai vremurilor noi opintesc în a călca în picioare întreg cronotopul cultural al unei nații străvechi. Nu e de mirare apatia și, până la urmă, dezgustul maselor largi de cetățeni, odată cu secarea imaginariilor din creația oamenilor ce întrețin flacăra culturii. Revistele literare sunt marginalizate, subfinanțate sau desființate de-a dreptul, pictorii și sculptorii reduși la … nemurirea meșteșugarilor ocazionali de Crăciun și Paști, istoria ideilor frântă de discursul electoral, muzicienii și actorii se reprofilează, dansul clasic a ajuns la… bară. Ce poate fi mai trist, dar și revoltător, decât să dansezi doar melodia politichiei, monologul de birt, și literatură de șanț? Spectrul fractaliilor morții unei construcții demult începute, poate. Nici Familia, nici Steaua, nici Noul Literator nu vor ceda. Dar e sigur că lupta e mai al naibii decât cu nenorocita asta de Pandemie/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *