Dragi colegi,
Revista de Cultură „Familia”, Asociația „Pro Bambini” Oradea și Librăria Cărturești Oradea au plăcerea de a vă invita la o serată literară româno-franceză inedită. În cadrul evenimentului, scriitorul, profesorul și jurnalistul francez Serge Grandvaux va citi un fragment din volumul său intitulat Lettres à un ami motard (Scrisori către un prieten motociclist).
Alături de autor, invitați speciali la acest eveniment sunt Raluca Mateiu (Institutul Francez Cluj-Napoca, director delegat interimar), Dora Zegrean (Institutul Francez Cluj-Napoca, responsabilă de cooperarea universitară) și Denis Bortiș (coordonator Francofilii Orădeni).
Evenimentul va avea loc miercuri, 1 martie, de la ora 18.00, în Librăria Cărturești din Lotus Center Oradea.
Lecturi bilingve: Serge Grandvaux, Ioan F. Pop, Lucian Scurtu, Pașcu Balaci și Mihók Tamás.
Momente muzicale: Ioana Dascălu (vioară), Valentin Băliban (operator sunet)
Organizator: Crina Dobocan (președinte Asociația „Pro Bambini” Oradea)
Gazde eveniment: Cărturești Oradea, Revista de cultură „Familia”
Vă așteptăm cu drag!