Cioran se mai folosise de unele fragmente din scrierile lui româneşti şi în Tratat de descompunere; însă în Silogisme, procedeul e aproape
Citiți mai departe…Pe cerul lor de galbeni se vântură nimicul Trăiesc din vorbe goale, lipsiţi de ideal La ei ziua de mâine e-acum doar
Citiți mai departe…Drumul de la numele pe care şi l-a ales pentru Franţa, E.M. Cioran, la Cioran, pur şi simplu, fără prenume sau iniţiale,
Citiți mai departe…Despre existenţa Carnetulului unui afurisit, ultimul dintre manuscrisele cioraniene îngropate în arhive, nepublicate încă, ştiau doar câţiva cercetători care au studiat manuscrisele
Citiți mai departe…Este destul de clar că preferinţele Martei Petreu în materie de literatură şi, în general, tot ce înseamnă spiritualitate se îndreaptă îndeosebi
Citiți mai departe…Procesul lui Cioran ar fi avut mult de câştigat dacă Adrian Buzdugan şi-ar fi înfrânat pornirile pătimaşe, sau dacă ar fi reuşit
Citiți mai departe…Nu voi enumera toate greşelile pe care le-am depistat, cele mai multe neavând importanţă.
Citiți mai departe…La porțile Orientului căzut Din cornul lunii-mi fac adăpătoare Când țâțele țărânii le sărut Mai latră inocența-n fiecare? Mai dă-mi, o Doamne,
Citiți mai departe…