Festivalul „Gellu Naum”, ediția a VI-a

În perioada 31 iulie – 1 august 2021, Muzeul Național al Literaturii Române din București, în parteneriat cu Fundaţia „Gellu Naum”, organizează cea de-a șasea ediție a Festivalului „Gellu Naum”, coordonat de scriitoarea Simona Popescu.

1149 vizualizări
Citiți în 6 de minute

Inaugurat în 2016, Festivalul „Gellu Naum” ajunge în acest an la ediţia a VI-a. Primele cinci ediţii au reunit peste 100 de poeţi români şi străini, an de an, în jurul zilei de 1 august, data naşterii lui Gellu Naum.

În condiţiile reglementărilor anti-COVID din acest an, poeţii nu mai pot face drumul spre Bucureşti şi spre Comana, localitate în care soţii Naum îşi petreceau fiecare vară.

Această a VI-a ediție se va desfășura în format hibrid, poeții străini vor participa în format video on-line, iar poeții din București vor participa fizic la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8.

Programul evenimentelor:

Sâmbătă, 31 iulie 2021, orele 19.00 – 23.00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8
Festivalul „Gellu Naum”, ediția a VI-a, cuvinte introductive

Despre cea de-a VI-a ediție a Festivalului și despre Gellu Naum vom afla mai multe în acest debut de festival hibrid de la Simona Popescu, iniţiatoarea Festivalului „Gellu Naum”, și de la Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, care vă urează bun venit alături de toți invitații care au fost alături în acești cinci ani și pe care ne bucurăm să-i revedem împreună.

  • ora 19.00: Masă rotundă

Invitați: Imre József Balázs, Andrew Davidson-Novosivschei, Corina Oproae, Jakub Kornhauser, Sebastian Reichmann, Mihók Tamás, Ernest Wichner

Moderator: Simona Popescu

  • ora 20.30: Lectură de poezie

Invitați: Leo Bordeianu, Leo Butnaru, Grigore Chiper, Dumitru Crudu, Margareta Curtescu, Ana Donțu, Iulian Fruntașu, Andrei Gamarț, Emilian Galaicu-Păun, Diana Iepure, Irina Nechit, Maria Pilchin, Nicolae Popa, Moni Stănilă, Maria Șleahtițchi, Călina Trifan, Alexandru Vakulovski, Mihail Vakulovschi

Debutanți: Mara Cioroianu , Mircea Andrei Florea, Anastasia Gavrilovici, Ana Săndulescu, Teodora Vasilescu

Moderatori: Simona Popescu & Andreea Drăghicescu

Duminică, 1 august 2021, orele 19.00 – 23.00

Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu 8

  • ora 19.00: Șerban Foarță, Invitat Special Al Festivalului „Gellu Naum”, Ediția a VI-a
  • ora 20.00: Lectură de poezie

Invitați: Ecaterina Bargan, Cătălina Bălan, Irina Brumă, Ion Buzu, Artur Cojocaru, Cristina Dicusar, Paula Erizanu, Vasile Gribincea, Iulia Iaroslavschi, Aura Maru, Daniel Cătălin Năstase, Hose Pablo, Veronica Ștefăneț, Ronin Terente, Victor Țvetov

Invitat special: Mircea Tiberian

Debutanți: Ramona Boldizsar, Ioana Miron, Adelina Pascale

Moderatori: Simona Popescu & Andreea Drăghicescu


Indiferent de subiectul conversaţiilor noastre, despre poezie, de fapt, îmi vorbea Gellu Naum tot timpul, despre poet şi marea lui responsabilitate „în complicatul joc de izbucniri şi sugrumări care nu au început şi nu se vor termina cu el în măsura în care viaţa lui nu începe dimineaţa şi nu se termină seara”. Cum nu o considera o simplă activitate literară (de ieri, de azi, de aici sau de aiurea), nu-i plăceau definiţiile, teoretizările escortînd inutil poezia, împărţirea pe generaţii sau curente — le privea pe toate ca pe simptome ale unei nefericite fărîmiţări. El vorbea despre poezie ca despre un singur lucru, mereu acelaşi, care-şi schimbă doar numele, „într-o vreme poezia se numea romantism, altă dată simbolism sau suprarealism şi o să poarte, probabil, multe alte nume.” […] Mă uimea incredibila, aproape donquijotesca lui încredere în poezie. Nu în cea de acum, de aici, nu în poezie ca performanţă literară, estetică, ci ca o şansă de salvare. „Crede-mă, ştiu ce spun. E singura noastră şansă de salvare ca specie umană.“ – Simona Popescu, Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum, Editura Fundației Culturale Române, 2000


Proiectul este organizat de Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române.

Co-organizator: Fundaţia „Gellu Naum”

Parteneri media: Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Observator cultural, Agenția de Carte, IQool, Contemporanul, Modernism, Radio Trinitas, Revista de cultură Familia

Participarea la festival se face pe baza unei programări, în limita locurilor disponibile, pe WhatsApp la numărul de telefon 0758 959 828 sau prin trimiterea unui e-mail la adresa stratanilinca@gmail.com.

Comentarii

Your email address will not be published.

Cele mai recente din „Știri și anunțuri”