Participarea elevilor este gratuită, iar înscrierile sunt deschise și se pot face online pe www.narativ.ro până în preziua desfășurării festivalului. În câteva minute, copii devin membri ai NARATIVUL – vor primi ecusoane de CITITOR la atelierul la care s-au înscris – părinții vor avea parte de sfaturi și sugestii despre cum să-și susțină copiii să citească, în conferințe concepute special pentru acest eveniment.
NARATIV este un program de încurajare a lecturii în rândul copiilor și adolescenților, inițiat de Asociația Curtea Veche, care oferă prilejul celor mici să fie conectați cu istoria, literatura, filmul, teatrul, cinema-ul prin intermediul cărților și a personajelor de poveste.
Copiii vor participa la ateliere pline de activități antrenante și amuzante, în vreme ce părinții sunt invitați la conferințe atractive și problematizante susținute de experți în parenting și psihologie, despre relația copii-părinți și cum pot apropiați copiii de lectură.
Iren Arsene, președinta Asociației Curtea Veche, a remarcat importanța ediției de la Cluj-Napoca: „Vom fi pentru prima oară la Cluj-Napoca cu Festivalul NARATIV; pentru noi, cei de la Asociația Curtea Veche, este o bucurie imensă că ne vom putea adresa copiiilor din județul Cluj, care au dorit mult să aibă acest festival la ei în oraș, ne-au scris, ne-au chemat. Ajungem cu mare plăcere și bucurie la Cluj-Napoca și continuăm cu și mai mare eficacitate și inventitivate eforturile noastre din 2024, începute la București și la Timișoara, de a susține lectura în rândul copiilor și adolescenților. Cu cât organizăm mai multe ediții NARATIV, cu atât ne dăm seama ce mare nevoie este, peste tot în țară, să facem asemenea evenimente, să aducem copiii spre lectură prin acțiuni de substanță și ateliere ingenioase, prin cărțile de povești, prin cărțile adresate vârstelor copiilor. Prezența noastră la NARATIVUL din Cluj-Napoca este un răspuns adresat copiilor și părinților din județul Cluj care au simțit nevoia să completeze orele de la școală cu aceste ateliere care dezvoltă cunoașterea la elevi, aceștia sunt motivați să fie creativi, să gândească liber și dezinhibat și să descopere lumi noi“.
Atelierele vor fi realizate special pentru vârsta copiilor pentru care s-au înscris. Atelierele de la Cluj-Napoca sunt concepute să acopere o diversitate de domenii: „Miturile Greciei Antice“ (povestite prin benzi desenate), „Eroi și prințese de poveste“, „Fotografie – comunicare vizuală“, „Jocuri teatrale“, „Jurnalism versus Fake news“, „Matematica este distractivă! “, „Mitologie și heraldică“, „Personaje și aventuri – povești și întâmplări reale“, „Povești în cinema“, „Poveștile imaginilor“, „Regii și reginele noastre“ „Scriitorul de povești“.
Pedagogii care coordonează aceste ateliere, la Cluj-Napoca, sunt: Liliana Basarab, Barna Némethi, Ștefan Bartiș, Mariana Sinca, Ioana Popovici-Chelaru, Bianca Pădurean, Attila Szikszai, Leonard Horvath, Ovidiu Șimonca, Simona Bartiș, Ciprian Măceșaru, Claudiu Pădurean, Florin Bican.
Conferințele pentru părinți sunt susținute de psihologi și psihoterapeuți cu experiență, Camelia Șandor și Georgiana Gerea: „A fi părinte – provocări și dileme“, „Cum îi susținem pe copii în procesul de lectură“.
NARATIV Cluj face parte din Programul Fondul de Lectură Bosch, derulat de Asociația Curtea Veche în parteneriat cu Fundația Bosch România.
Asociația Curtea Veche a fost înființată în luna martie a anului 2014 pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilitate socială începută de Curtea Veche Publishingprin programul național alternativ de lectură “Cărțile copilăriei” care își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului copiilor de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România.
Mai multe informații despre Asociația Curtea Veche puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.