Publicul din Capitală, precum și turiștii români și străini sunt invitați să participe la lecturi publice, proiecții de filme, expoziții de artă vizuală, recitaluri ale unor actori celebri, spectacole de teatru, concerte de muzică, performance-uri și programe experimentale de artă digitală și noile media, în confluență cu scrierea creativă contemporană.
Ediția din acest an a festivalului are ca motto un vers din piesa Prometeu înlănțuit a lui Eschil: „Surâsul inumerabil al valurilor”. Argumentul alegerii acestui vers îl oferă scriitorul și traducătorul Dinu Flămând, directorul artistic al festivalului: „Fernando Pessoa, patronul perpetuu al întâlnirilor internaționale de poezie de la București, cita deseori un fragment din marele atenian Eschil: «Surâsul inumerabil al valurilor…». Considera că este cel mai frumos vers scris vreodată, poate fiindcă această mișcare neostoită a valurilor este și ritmul timpului în care se amestecă viețile noastre de clipe numărate, dar ca părți componente din viața lumii, ca un zâmbet rostogolit infinit. Orizontul zilei de azi nu e tocmai senin: noi războaie, noi calamități, noi confiscări de putere în numele celor mai brutale vanități și instincte care ignoră forța imensă a Universului. Și surâsul impersonal al timpului… Oare Antropocenul știe secretul valurilor și importanța surâsului? Lăsați să vină poeții, ca valurile, ascultați-i!”.
Programul festivalului cuprinde lecturi publice susținute de poeți din Argentina, Brazilia, Bulgaria, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Peru, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia și Ungaria. Pe lângă lecturi publice, vor avea loc întâlniri cu editori și traducători din Bulgaria, Italia și Grecia, vor fi vernisate trei expoziții de artă plastică și fotografie, care au ca temă diversitatea și care iau pulsul actualității, punând în legătură arta și literatura, se vor proiecta două filme documentare (Distanța dintre mine și mine, despre poeta Nina Cassian, în regia Monei Nicoară, după o idee de Ada Solomon, și Bukovina – Țara Oamenilor Fagi, Țara Unirii Adevărate, în regia lui Florin Kevorkian), vor fi organizate nouă concerte de muzică clasică, jazz și folk, precum și recitaluri ale unor actori români îndrăgiți de public: Horațiu Mălăele, Ioana Crăciunescu, Răzvan Vasilescu, Simona Măicănescu și Marius Bodochi.
Vor susține lecturi publice peste 85 de poeți români din întreaga țară și peste 35 de poeți din străinătate, care vor oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan. Poeți consacrați la nivel național și/sau internațional vor fi prezenți în cadrul festivalului alături de poeți debutanți pentru a crea un spațiu de dialog între generații, culturi și geografii literare diferite, realizând astfel o hartă cât mai extinsă a limbajului actual prin care poezia este redată la nivel global.
La ediția din acest an, au fost introduse evenimente noi, printre care cel mai important este Jeudi de la Francophonie, dedicat sărbătoririi poeziei, culturii și valorilor francofoniei, a diversității și bogăției pe care aceasta o oferă întregii lumi, eveniment realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei, Biroul Europa Centrală și Orientală – AUF ECO, Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România – GADIF, Ambasada Franței în România și Institutul Francez.
Alte două elemente inedite ale acestei ediții sunt serile dedicate celor mai bune volume de debut din ultimii doi ani, precum și poeziei feministe.
În cadrul celei de-a XI-a ediții a Târgului Național al Cărții de Poezie, vor fi invitate cele mai reprezentative edituri care publică poezie pentru a organiza lansări de carte și dezbateri.
Organizatori: Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București
Co-organizatori: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, APLER, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Parteneri: Agenția Universitară a Francofoniei, Biroul Europa Centrală și Orientală – AUF ECO, Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România – GADIF, Ambasada Republicii Argentina în România, Ambasada Republicii Federative a Braziliei în România, Ambasada Republicii Orientale Uruguay în România, Ambasada Republicii Chile în România, Ambasada Republicii Peru în România, Institutul Francez România, Institutul Cervantes, Institutul Balassi – Institutul Maghiar, Forumul Cultural Austriac București, Institutul Italian de Cultură București, Institutul Goethe, Romfilatelia, Fundația Culturală Greacă, Liga Albanezilor din România, Zilele Sofia Nădejde, Teatrul de Comedie, Cărturești, Institutul Blecher, Londohome, București Mall Vitan
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Agerpres, Zile și Nopți, Agenția de carte, revista Observator cultural, revista Contemporanul, Radio Trinitas, Iqool, Modernism, Ficțiunea OPT m, Ordinea Zilei, revista Familia
Sponsori: Borsec, Davino, Catleya, Lotus wine, Ciao Niki, Keia
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii, Administrația Fondului Cultural Național – AFCN
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național – AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
PROGRAM:
Luni, 12 septembrie, ora 17.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Deschiderea festivalului – Alocuțiuni
Amfitrioni:
Ioan Cristescu, Director General al MNLR
Mireille Rădoi, Director General al BCU
Lecturi publice: Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Ana Blandiana, Andrew K. Davidson-Novosivschei, Dinu Flămând, Pavel Șușară
Moderator: Dinu Flămând
Muzica Mircea Tiberian (pian) & Nadia Trohin (voce)
Prezentarea expoziției CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern, organizată de MNLR și Forumul Cultural Austriac București, în parteneriat cu Departamentul de Limbi şi Literaturi Germanice al Universității din București, cu sprijinul Editurii Suhrkamp și al Arhivei de Stat Freiburg
Luni, 12 septembrie, ora 19.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Inaugurarea proiectului expozițional SHATTERED, SYMBOLIC GESTURE al artistei vizuale Oana Maria Cajal
Artiști inspirați de artiști în solidaritate cu poporul ucrainean.
Ana Blandiana, Angela Baciu, Cristina A. Bejan, Cătălina Florescu, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Olena Jennings, Ruth Margraff, Dzvinia Orlowsky, Claudia Serea, Sylvie Simmons.
Compozitor: Michael Roth
Lectură: Ana Blandiana
Expoziția este sponsorizată de Fildas Art prin Catena pentru Artă
Luni, 12 septembrie, ora 20.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Poezii scrise la bătrânețe – recital Mircea Dinescu
Marți, 13 septembrie, ora 10.00
Colegiul Național „I. L. Caragiale”, Calea Dorobanți 163
Lectură publică: Miloš Janković (Serbia)
Moderator: Vasile Gribincea
Marți, 13 septembrie, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
In memoriam Mitrush Kuteli – 115 ani de la naștere
Omagiu adus operei și personalității scriitorului albanez Mitrush Kuteli (1907–1967)
Participă: Prof. Eris Rusi, de la Universitatea „Fan S. Noli” din Korça (Albania), scriitorul și criticul literar Marius Chelaru (redactor-șef adjunct al revistei Convorbiri literare și cercetător al operei lui Kuteli) și Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural Albanez al ALAR. De asemenea, la eveniment vor lua parte deputatul Bogdan-Alin Stoica, reprezentantul minorității naționale albaneze din România, și alți invitați din cadrul instituțiilor și autorităților publice centrale.
Marți, 13 septembrie, ora 19.00
Cărturești Verona, Str. Pictor Arthur Verona 13-15
Dezbatere VECINI. Conexiuni literare româno-bulgare. Episodul 1
Manol Peykov (editor, Bulgaria), Bogdan-Alexandru Stănescu (editor, România), Mihai Mitrică (Asociația Editorilor din România)
Moderatoare: Luminița Corneanu și Oana Boca-Stănescu
Marți, 13 septembrie, ora 19.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: María Ángeles Pérez López (Spania), Jean-Pierre Siméon (Franța), Miloš Janković (Serbia), Leo Butnaru (Republica Moldova), Elio Pecora (Italia), Simona Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Marco Lucchesi (Brazilia, video), Doris Moromisato (Peru, video), Florin Iaru, Mihai Ivașcu
Moderator: Luigi Bambulea
Muzica: Tic Petroșel
Marți, 13 septembrie, ora 20.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Spectacol: DesFacerea lumii sau Spectacol în aer liber, după texte de Nina Cassian, cu inserții poetice din opera lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu
Dramatizare și adaptare: Roxana Guttman
Interpretează: Roxana Guttman, Dan Codreanu și Naomi Guttman
Distribuție și regia: Roxana Guttman, Naomi Guttman, Dan Codreanu
Miercuri, 14 septembrie, ora 10.00
Colegiul Național „Sfântul Sava”, Str. General H. M. Berthelot 23
Participă: Bruno Mazzoni (Italia)
Moderator: Luigi Bambulea
Miercuri, 14 septembrie, ora 16.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lansarea antologiei de poezie românească contemporană Schwebebrücken aus Papier/Punți/Poduri (plutitoare) din hârtie, tradusă în limba germană de Hellmut Seiler, publicată la Editura Noack&Block (Berlin, Germania), 2021.
Prezintă: Hellmut Seiler (Germania)
Invitați: Magda Cârneci, Dinu Flămând, Octavian Soviany, Ioan Es. Pop
Cu participarea Doamnei Susanne Achilles, Secția culturală din cadrul Ambasadei Germaniei în România
Miercuri, 14 septembrie, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Calea Griviței 64-66
Vernisajul expoziției Constantin Popovici (1938 – 1995)
Miercuri, 14 septembrie, ora 19.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Osman Öztürk (Turcia), Denisa Comănescu, George Vulturescu, Kata Győrfi, Magda Cârneci, Dumitru Păcurar, Cătălina Bălan, Radu Sergiu Ruba, Domnica Drumea, Tatiana Ernuțeanu, Iustin Moraru, Ioana Nicolaie, Varujan Vosganian, Ion Bogdan Ștefănescu
Mesajul domnului Andrei Kurkov, președintele PEN Ucraina
Moderator: Dinu Flămând
Muzica: Ion Bogdan Ștefănescu
Miercuri, 14 septembrie, ora 19.00
Institutul Blecher
Londohome, Str. General David Praporgescu 31
Lecturi publice: Aksinia Mihailova și Ivan Hristov (Bulgaria)
Moderator: Claudiu Komartin
Miercuri, 14 septembrie, ora 20.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Nicu Alifantis | A treisprezecea noapte – Memorabilia
Miercuri, 14 septembrie, ora 21.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Viziunea vizuinii după Marin Sorescu, spectacol de Simona Măicănescu
Joi, 15 septembrie, ora 10.00
Liceul Teoretic „Nichita Stănescu”, Str. Lucrețiu Pătrășcanu 12
Participă: Patrick Williamson (Marea Britanie)
Moderator: Vasile Gribincea
Joi, 15 septembrie, ora 12.00
Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Aleea Fuiorului 9
Participă: Elio Pecora (Italia)
Moderator: Luigi Bambulea
Joi, 15 septembrie, ora 14.00
Pavilionul Goethe, Calea Dorobanți 32 și on-line pe pagina de Facebook a Goethe-Institut
Rendezvous @Goethe cu Hellmut Seiler
Rendezvous @Goethe este un eveniment organizat periodic de Goethe-Institut București care aduce față în față oameni de cultură germani, români și europeni pentru a dezbate diverse teme de actualitate. Invitatul lui Joachim Umlauf la Rendezvous este poetul și traducătorul Hellmut Seiler. Discuția va avea loc în limba germană.
Joi, 15 septembrie, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Dezbatere „Club 8”
Invitați: Dan Lungu, Gabriel H. Decuble, Viorel Ilișoi, Dan Sociu
Moderator: Cosmin Ciotloș
Joi, 15 septembrie, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Adrian Popescu, Eugen Suciu, Victor Ivanovici, Dan Cristea
Prezintă: Dinu Flămând
Recital de poezie – Ioana Crăciunescu din opera Gabrielei Melinescu
Recital de poezie – Marius Bodochi din opera lui Virgil Mazilescu
Concert: Adrian Naidin
Joi, 15 septembrie, ora 19.00
Atelier 030202 / Sala Nouă a Teatrului de Comedie, Str. Sf. Vineri 11
„renshi virtual art” – program experimental de artă digitală și noile media, în confluență cu scrierea creativă contemporană
Participanți: 3 artiști vizuali – Ana Ștefania Andronic (BUZU), Arina Bican și Loredana Stancu – și 3 poeți – Livia Roșca, Ioana Iuna Șerban și Tudor Voicu, alături de scriitorul Dan Mircea Cipariu și artistul vizual Mihai Zgondoiu
„renshi virtual art” este realizat de Asociația Euro CulturArt în parteneriat cu Spațiul de Artă Contemporană ATELIER 030202 din București, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie, Universitatea Națională de Arte din București – Facultatea de Arte Decorative și Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Arte și Design, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).
Joi, 15 septembrie, ora 19.00
București Mall Vitan, Calea Vitan 55-59
Vernisajul expoziției Women from Different Cultures Through the Eyes of Make-Up – „Femei din diferite culturi văzute prin ochii machiajului”.
Expoziția propune o călătorie în 24 de culturi tradiționale pentru a sărbători diversitatea și pentru descoperi secretele machiajului în China, Camerun, Franța, Arabia Saudită, Armenia, Grecia, Thailanda, Algeria și Siria.
Curatori: Dana Eliza Serdean și Naomi Guttman
Participă: Eugenia Țarălungă, Armine Vosganian, Teodora Daiana Păcurar, Florin Kevorkian
Joi, 15 septembrie, ora 19.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Jeudi de la Francophonie
Vor lua cuvântul:
Ioan Cristescu, director general al MNLR
Mireille Rădoi, director general al BCU
Excelența Sa, Dna Laurence Auer, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Franței în România
Mohamed Ketata, director regional AUF
■ Lecturi publice: Jean-Pierre Siméon (Franța), Ioana Crăciunescu, Bogdan Ghiu, Noe Sovage (Franța), Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec (video), Dinu Flămând
Moderator: Magda Cârneci
Muzica: Diana Tudor (voce) & Alexandru Burcă (pian)
■ Conferirea Premiului Tudor Arghezi
■ Vernisaj Expoziție gravură François Villon – autor Mircia Dumitrescu
■ Lansarea volumului Balade și alte poezii de François Villon (Editura Tracus Arte, 2022), în traducerea lui Adrian Vasiliu
■ Lectură din opera lui Molière: Ioana Crăciunescu
■ Prezentare și degustare de vinuri Catleya
Joi, 15 septembrie, ora 20.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Patrick Williamson (Marea Britanie), Cosmin Perța, Jerzy Jarniewicz (Polonia), Robert Șerban (video), Floarea Țuțuianu, Radu Vancu, Olga Gluštiková (Slovacia, video), Dumitru Fanfarov (Republica Moldova), Andra Rotaru (video), Cătălina Matei
Moderator: Cosmin Perța
Muzica: Adrian Naidin
Cu participarea Domnului Paweł Jankowski, atașat cultural în cadrul Ambasadei Poloniei în România
Joi, 15 septembrie, ora 21.30
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Proiecția documentarului Distanța dintre mine și mine despre Nina Cassian
Sesiune Q&A cu echipa de realizatori și actori
Distanța dintre mine și mine a primit Premiul pentru cel mai bun film documentar, Gopo, 2020.
Regia: Mona Nicoară, Dana Bunescu (2018, 89 min.)
Participă: Ada Solomon, Dana Bunescu, Alexandru Solomon, Vivi Drăgan Vasile
Vineri, 16 septembrie, ora 10.00
Colegiul Național „Școala Centrală”, Str. Icoanei 3-5
Participă: Noe Sovage (Franța)
Moderator: Luigi Bambulea
Vineri, 16 septembrie, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Conferința Literatura română în spațiul italian, susținută de Bruno Mazzoni (Italia)
Vineri, 16 septembrie, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Dimitris Lyacos (Grecia): trilogia Poena Damni
Lectură și dialog între autor și traducătorul său în limba română, Victor Ivanovici, pe marginea trilogiei Poena Damni, apreciate la nivel internațional
Partener al evenimentului: Fundația Culturală Greacă
(eveniment desfășurat în limba română și în limba greacă)
Vineri, 16 septembrie, ora 19.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Recital Horațiu Mălăele
Vineri, 16 septembrie, ora 19.00
ARCUB, Str. Lipscani nr. 84 – 90
Lecturi publice: Moni Stănilă (Republica Moldova), William Totok, Alexandru Vakulovski (Republica Moldova), Caius Dobrescu, Mircea Dan Duță, Gellu Dorian, Ioan Matiuț, Cassian Maria Spiridon, Florina Zaharia, Teodor Dună, Augustina Visan, Gelu Diaconu, Adela Greceanu, Sorin Despot, Tiberiu Neacșu
Moderator: Cosmin Perța
Muzica: Sorina Georgiana Rotaru (voce) & Alex Olteanu (pian)
ARCUB este co-producător al evenimentului.
Vineri, 16 septembrie, ora 20.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Nicolae Prelipceanu, Adrian Popescu, Dumitru Radu Popa (via Zoom)
Moderator: Ion Bogdan Lefter
Microrecital de muzică clasică (Fundația Remember Enescu)
Vineri, 16 septembrie, ora 21.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Proiecția documentarului Bukovina – Țara Oamenilor Fagi, Țara Unirii Adevărate
Regia: Florin Kevorkian (2019, 77 min.)
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 12.00
Casa Memorială „Tudor Arghezi”, Str. Mărțișor 26
Recital din poezia argheziană în limba franceză: Benoît-Joseph Courvoisier (Franța)
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 14.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Horia Gârbea și invitații săi: Vilia Banța, Gabriel Burlacu, Valentin Busuioc, Liviu Capșa, Evelyne Croitoru, Miruna Drăghici, Raluca Faraon, Victoria Milescu, Vasile Poenaru, Mihaela Stanciu, Cosmin Andrei Tudor, Vasile Dincă
Moderator: Horia Gârbea
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 16.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu
Cristian Fulaș în dialog cu Dan Lungu și Lucian Dan Teodorovici despre proza contemporană românească
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 17.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Lecturi publice: Ioana Tiberian, Alexandru Higyed, Denisa Ștefan, Adelina Pascale, Andrei Șerban, Antonia Mihăilescu, Elena Bălășanu, Vlad Beu
Moderator: Cosmin Perța
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 18.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Seară de poezie feministă
Lecturi publice: Noe Sovage (Franța), Elena Vlădăreanu, Alina Purcaru, Alexandra Turcu, Iris Nuțu, Cristina Alexandrescu
Moderatoare: Elena Vlădăreanu
Muzica: Cătălina Beța (voce) și Ioana-Mădălina Petre (chitară)
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 19.00
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Lecturi publice: Iossif Ventura (Grecia), Benoît-Joseph Courvoisier (Franța), Tibor Zalán (Ungaria), Efe Duyan (Turcia), Madara Gruntmane (Letonia), Romulus Bucur, Lucian Vasiliu, Mina Decu, Valerio Magrelli (Italia, video), Xánthos Maidás (Grecia, video), Cristina Ispas, Miruna Vlad
Muzica: Mircea Tiberian
Sâmbătă, 17 septembrie, ora 20.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Vedere din Uman – performance susținut de Mugur Grosu și inspirat de un eveniment de la începutul războiului din Ucraina; poezie & muzică
Duminică, 18 septembrie, ora 13.30
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Calea Victoriei 88
Întâlnire Salut, Adolescența – George Mihăiță
Duminică, 18 septembrie, ora 16.00
Recital de muzică clasică organizat de Fundația Culturală Remember Enescu
Coordonare și prezentare: profesor Mihaela Tomescu
Duminică, 18 septembrie, ora 18.00
Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Închiderea festivalului
Prezintă: Ioan Cristescu
Discursul Excelenței Sale Doamna María Pía Busta Díaz, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Chile în România, cu ocazia Zilei Naționale a Republicii Chile
Proiecția unei lecturi video a Gabrielei Mistral (prin amabilitatea Fundației Gabriela Mistral)
Lecturi publice: Juan Arabia (Argentina), Bogdan O. Popescu, Fulgencio Martinez (Spania, video), Dan Mircea Cipariu, Ada Salas (Spania, video), Marcelo Ariel (Brazilia, video), Angela Marinescu, Rodrigo Guzmán (Chile, video), Andrei Novac, Rafael Courtoisie (Uruguay, video), Ștefan Manasia, Ioana Greceanu
Moderator: Luana Stroe
Muzica: Orchestra de Tineret „Dinu Lipatti”
Duminică, 18 septembrie, ora 20.00
Muzeul Național al Literaturii Române, Str. Nicolae Crețulescu 8
Recital Răzvan Vasilescu
Echipa de proiect:
Ioan Cristescu – Directorul festivalului, Manager – Muzeul Național al Literaturii Române. Selecție poeți români
Dinu Flămând – Director artistic
Gabriela Toma – Programe, Muzeul Național al Literaturii Române
Andreea Balaban, Gabriela Mareş, Loreta Popa, Gabriela Scaete, Ilinca Stratan – Relații Publice, Muzeul Național al Literaturii Române
Alina Niculescu, Antoanella Bănciulescu, Ioana Mira Matei, Marius Manea – Proiecte Culturale, Muzeul Național al Literaturii Române
Andreea Drăghicescu, Doro Nicolescu, Alexandra Mihai, Jenica Potop, Mirela Feru – Case Memoriale, Muzeul Național al Literaturii Române
Luana Stroe, Alexandru Dumitriu, Vasile Gribincea, Iuliana Miu, Eugenia Țarălungă – Editura Muzeul Literaturii Române
Violeta Vârjoghe, Ana Claudia Cencu, Ina Mareș, Adriana Niculae, Maria Mircea –Compartiment Contabilitate-Financiar, Muzeul Național al Literaturii Române
Eugenia Oprescu, Luigi Bambulea, Daniela Băbu, Mihaela Stanciu, Oana Păcurariu, Raluca Toma – Patrimoniu, Muzeul Național al Literaturii Române
Alex Ursu – multimedia, Muzeul Național al Literaturii Române
Dan Vatamaniuc – fotograf, Muzeul Național al Literaturii Române
Daniela Toma, Alexandrina Mocanu – Expoziția de bază a MNLR
Emil Doicescu, Dorin Stamate, Marian Titivel – Departament Administrativ, Muzeul Național al Literaturii Române
Mircia Dumitrescu – ilustrație (sculptură) și viziune grafică FIPB
Petru Șoșa – viziune grafică și DTP materiale de promovare FIPB 2022
Emilia Petre – tehnoredactare
Bogdan Duna, Grigoruț Stoica, Dorin Dudău – multimedia
Irina Dubsky, Doru Mareș, Luana Stroe, Luminița Kotsopoulou, George Volceanov – traducători