O veste bună pentru cititori – s-a lansat Echo, prima platformă românească de audiobooks. Proiectul Echo a pornit ca un răspuns firesc la noile obiceiuri de consum ale cititorilor, care caută acum experiențe alternative ale cititului și care au un timp din ce în ce mai limitat pentru a aloca lecturii. Într-o lume din ce în ce mai aglomerată, audiobook-urile salvează timp cititorilor, permițându-le să asculte în trafic, când aleargă, la ora de culcare a copiilor sau în orice alt moment al zilei când au nevoie de o pauză de la agitația cotidiană pentru a învăța sau pentru a se bucura de un moment de liniște cu autorii lor preferați.
Aceasta este, de fapt, și misiunea Echo – să transforme orice moment de rutină într-unul de poveste, de curiozitate, de învățare. Împreună cu editurile partenere, Echo a produs conținut audio premium înregistrând, pentru prima dată în limba română, numeroase cărți cu renume internațional. Acum, Echo este prima platformă din România care oferă mii de audiobooks în limbile română și engleză, toate într-un singur loc. Întreaga experiență a utilizatorului este gândită în termeni de simplitate – accesul este ușor, prin intermediul unei aplicații care funcționează pe telefonul mobil sau tabletă. Designul este modern și intuitiv, iar modelul de abonare este unul folosit cu succes pe piața internațională de audiobooks, apreciat deopotrivă de autori, edituri și utilizatori: ascultătorul va primi un număr de credite în baza unui abonament lunar, cu care va putea cumpăra orice audiobook din aplicație.
Proiectului Echo i s-au alăturat unele dintre cele mai mari edituri din România. Printre editurile partenere ale căror cărți pot fi ascultate în format audiobook se numără Trei, Curtea Veche, Nemira, Humanitas, Publica, Crime Scene Press, For You, Niculescu și altele, astfel ca abonații să se bucure de o selecție premium și de o diversitate de domenii: de la ficțiune străină, clasică și contemporană, la nonficțiune (istorie, actualitate, mindfulness, business). O secțiune îndrăgită este cea dedicată conținutului pentru copii – povești, basme, serii cunoscute, care vor face momentele de dinainte de culcare petrecute cu părinții mai frumoase, somnul mai bun sau drumurile cu mașina mai prietenoase.
Câteva dintre titlurile bestseller disponibile în format audiobook pe Echo sunt: Biblioteca de la miezul nopții (de Matt Haig), Atomic Habits (de James Clear), Prietena mea genială (de Elena Ferrante), Acolo unde cântă racii (de Delia Owens), O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri (de Neagu Djuvara), O viață pe planeta noastră (de Sir David Attenborough), 12 reguli de viață (de Jordan B. Peterson), Țup. Imposibil e doar un cuvânt (de Alex Donovici).
Echo este o platformă vie. În fiecare lună, la Echo vor apărea noi și noi titluri de la cele mai importante edituri din România. Romane clasice sau bestselleruri de ultimă oră, cărți ale unor scriitori români și străini, în lectura unor actori și autori îndrăgiți.
Fiindcă o experiență audio completă depinde în mare parte de narator, Echo și editurile partenere au ales cea mai potrivită voce pentru fiecare carte și au colaborat cu actori sau oameni de cultură a căror lectură adaugă un plus întregii experiențe de ascultare: Andi Vasluianu, Andrei Huțuleac, Oana Pellea, Ana Ularu, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu, Florin Piersic Jr., Corneliu Ulici printre mulți alții.
Oricine își dorește să încerce experiența unui audiobook bun poate începe cu 30 de zile gratuite de test, timp în care Echo oferă cadou trei credite cu care pot fi achiziționate până la 3 audiobooks. După această perioadă, există mai multe opțiuni de abonament: Basic – 2 credite incluse (până la 2 audiobook-uri pe lună); Standard – 3 credite incluse (până la 3 audiobook-uri pe lună); Premium – 5 credite incluse (până la 5 audiobook-uri pe lună).
Platforma Echo este deținută de Ana Nicolau & Radu Nicolau, doi antreprenori din zona editorială și de tehnologie, și este dezvoltată în parteneriat cu Beat Technology, o companie care a colaborat cu platforme de top ale unor edituri din Norvegia, Danemarca, Germania și Spania. Echo este totodată susținută de un parteneriat strategic cu rețeaua de librării Cărturești, lider pe piața de carte din România.
Radu Nicolau, co-fondatorul Echo: „De când eram mic mă fascina tot ce ținea de tehnologie. La un moment dat am decis că e timpul să încep proiecte mai îndrăznețe pe cont propriu, care să îmi ofere mai multe provocări și puzzles de rezolvat. Așadar, din pasiunea mea pentru cifre, tehnologie, gaming și puzzles, din încercarea de a găsi o soluție pentru «nu citesc mai mult pentru că nu am timp», a luat naștere Echo. Avem din ce în ce mai mulți timpi morți – așteptăm în trafic, suntem blocați la cozi, petrecem mult timp în mijloacele de transport în comun etc. Audiobook-urile au devenit o soluție care împacă pasiunea pentru citit și curiozitatea cu orice stil de viață, iar Echo este prima platformă care oferă un astfel de conținut premium, în limba română.”
Despre colaborarea Beat Technology cu Echo, Nathan Hull, Chief Strategy Officer ne-a spus că: „Beat a construit și susține principalele platforme construite de editori din Norvegia, Germania, Danemarca și Spania – să aducem această experiență acumulată de-a lungul anilor pe piața din România odată cu lansarea Echo este un moment important pentru noi. Piața de audiobooks este la început în România, ceea ce le permite lui Echo și Beat să stabilească un standard de model de business pe piață și să seteze un prag înalt pentru calitatea înregistrărilor și un benchmark în experiența ascultătorilor pe viitor.”
Despre parteneriatul cu Cărturești, Șerban Radu, co-fondator: „Ne bucurăm să ne unim forțele în acest proiect care aduce împreună texte și voci de neuitat, tehnologie și oameni din lumea cărții. Domeniul audiobook-urilor este unul către care ne-am îndreptat și noi atenția în ultimii ani și credem că Echo este o completare importantă și necesară în ecosistemul cărții din România. Recunoaștem în acest proiect aceeași atenție la detalii și orientare către cititor pe care o cultivăm și noi în Cărturești și sperăm că cititorii din România vor găsi aici platforma perfectă pentru a continua explorarea în lumea cărților.”
Din 16 august, invităm toți iubitorii de carte să se bucure de poveștile preferate oriunde și oricând și să transforme fiecare moment într-unul valoros prin experiența Echo. Cele 30 de zile gratuite de test pot fi activate pe site-ul www.echo.ro, iar aplicația poate fi apoi descărcată pentru Android din Google Play. În curând, Echo va fi disponibil și pentru iOS.
Ne găsiți aici:
•Website: echo.ro
•Facebook: facebook.com/EchoAudiobooks
•Instagram: https://www.instagram.com/echo.audiobooks/
•Linkedin: linkedin.com/company/echo-ro