Constantin Noica, Povestiri despre om, Humanitas, București, 2026
Aflat cu domiciliu obligatoriu la Câmpulung Muscel, Noica citește „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel și are ideea repovestirii cărții pe înțelesul nespecialiștilor. Gândul îi e întărit de o discuție cu prietenul Alexandru Paleologu care îi amintește, drept exemplu, o celebră repovestire pentru copii a pieselor de teatru ale lui Shakespeare, făcută de doi autori britanici. Așa începe aventura „Povestirilor din Hegel”, ulterior intitulate „Povestiri despre om”. Pentru o cât mai bună „traducere” pe înțelesul tuturor a limbajului complicat al lui Hegel, Noica scrie două variante ale cărții. Va spera că textul, odată ajuns la o editură din Franța, va fi și publicat, prin grija lui Cioran. Nu a bănuit însă nici o clipă că povestirile lui din Hegel vor constitui, în curând, probe penale într-un proces fantasmagoric înscenat de Securitate și că, pe baza lor, va fi condamnat la 25 de ani de pușcărie, ca „dușman al poporului”. Prietenii lui, cititori ai „Povestirilor”, vor fi și ei condamnați la ani grei de închisoare. De aceeași carte se leagă și pasiunea răscolitoare a filozofului pentru o tânără cititoare a textului său. Destule motive, așadar, pentru o primă întâlnire sau pentru o reîntâlnire cu „Povestiri despre om” și cu peripețiile spiritului și ale conștiinței umane în istorie.
