LILI CRĂCIUN s-a născut în 1958 în județul Bacău. Stabilită din 2015 în Oradea, după un periplu prin Suceava, Iași și București – a absolvit Filosofia și Dreptul la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. A fost profesoară, jurist și notar public. A debutat în presă în anii 80, în studenție, și în literatură în 2015, cu un docu–roman, Desculță pe cioburi de oglindă – o frescă a finalului de regim comunist din România. Volumul a fost publicat și în traducere în Spania, apoi tradus în engleză și înregistrat la Screenwriters Guild, în Statele Unite, ca scenariu de film.
După romanul de debut, a mai publicat patru romane, trei cărți de proză scurtă și un volum de versuri, la editurile Eubeea - Timișoara, Primus - Oradea, Eikon și Editura pentru Artă și Literatură – ambele din București, toate primite foarte bine de critică și public. Majoritatea scrierilor autoarei analizează societatea contemporană, conțin note autobiografice sau sunt ficțiuni după povești reale. Colaborează cu reviste literare – Familia, Tribuna, Ateneu, Timpul – unde publică atât proză cât și recenzii pentru cărți traduse sau scrise de autori români.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Arad.