Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015), precum şi volumele de proză Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013), Copiii războiului (roman, Editura Polirom, 2016). Cărţile sale au fost premiate sau nominalizate la premii importante în ţară şi în străinătate. Traduceri, prezentări, lecturi publice, precum şi comentarii critice ori eseuri din şi despre scrierile sale au fost realizate în numeroase ţări ale lumii.