Stelian Tănase este scriitor, eseist, istoric, politolog, realizator de televiziune, profesor universitar. Absolvent al Facultății de Filosofie din București, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, devenind o personalitate de referință a societății civile românești. A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social, vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, Președinte al Societății Române de Radio și Televiziune, fiind în prezent profesor la Facultatea de Științe Politice.
Opera sa cuprinde lucrări de ficțiune (literatură), texte de nonficțiune (științe politice, istorie, cercetarea arhivelor) și volume de memorialistică.