Emanuela Ignățoiu-Sora a debutat în 2014, cu volumul de poezie Ingluvii (Charmides, 2014). A publicat versuri în antologia #Rezist! Poezia (Paralela 45, 2017) și proză în antologiile Cum iubim (Vellant, 2016) și În căutarea cititorului pierdut (Casa de Pariuri Literare, 2021). Este co-fondatoare a Romanian Literature Now (www.romanianliteraturenow.com), site de promovare a literaturii române contemporane. A co-organizat Festivalul Internațional de Literatură și Lectură – ediția de proză scurtă (Bistrița, 2016). În 2021, i-a apărut al doilea volum de poezie, Clinamen (Casa de Pariuri Literare).