Horia Florian Popescu

/

Cine știe de ce facem ceea ce facem

Raymond Carver, Catedrala, traducere de Horia Florian Popescu, Editura Polirom, 2019

Publicată în 1983, Catedrala este a treia și ultima carte de proză scurtă scrisă de Raymond Carver (1938-1988), carte pe care prozatorul, dispărut prematur în urma unui cancer, o considera ca fiind și cea mai bună a lui. Apărută la puțină vreme după faimoasa Despre ce vorbim cînd vorbim despre iubire (Polirom, 2015), într-un moment cînd Carver era pe val (divorțase de prima soție, dar povestirile sale se vindeau, erau traduse, premiate, în curs de ecranizare și formaseră în jurul lui un fel de cult), cartea reprezintă o fină schimbare stilistică, pe care, din păcate, prozatorul „realismului murdar” n-a mai avut timp s-o exploreze.

De altfel, una din povestirile de aici („Ceva mic și bun”) este rescrierea/dezvoltarea unui text din acel faimos volum („nu mi se părea terminată, mai erau lucruri de spus”, mărturisea într-un interviu prozatorul obsedat de rescriere, asemeni lui Hemingway), iar povestirea omonimă, deja scrisă, n-a mai apărut acolo pentru că nu se potrivea cuprinsului. Ambele proze sînt vîrfurile acestui volum, demonstrînd că fina schimbare de optică narativă (rezultată din despărțirea de editorul Gordon Lish, un campion al austerității și brevității) era de bun augur.

Cariera literară a lui Carver a început imediat după ce s-a încheiat cea de alcoolic („Locul de unde te sun”, alt vîrf al cărții, este, poate, cea mai biografică proză a lui – cel puțin în spirit, dacă nu în literă) și a fost o carieră care s-a conturat într-un timp remarcabil de scurt: practic, a fost recunoscut ca un maestru al prozei scurte în decurs de doar cinci ani.

În ciuda premizelor banale, situațiile sînt complicate emoțional și psihologic, conțin detalii stranii, căpătînd, astfel, adîncimea apelor calme.

De aceea, tematic vorbind, Carver scrie și în această a treia sa carte tot despre oameni simpli și banali, confruntați cu anxietatea, lipsa dispoziției și a sensului, cu sentimentul pierderii și rătăcirii; oameni ale căror griji sînt legate de bani, slujbe, acoperișul de deasupra capului; bărbați (o singură proză are ca protagonistă o femeie) cu probleme de relație și în căsnicie („prefer dialogul între oameni care nu se ascultă”, spunea Carver, iar proza „Cu băgare de seamă” ilustrează perfect acest aspect), eșuînd în alcoolism (bețivanii lui triști sînt diferiți de cei charismatici ai lui Bukowski sau de cei violenți ai lui Dennis Johnson), înfruntînd, fără prea multe urme de înțelegere a vieții, pericolul izolării, abandonului și ratării.

Rămîne remarcabilă aparenta banalitate a scenelor și a situațiilor din aceste 12 proze: un cuplu vizitează alt cuplu care au un bebeluș hidos și țin un păun ca animal de companie. Un alt cuplu primește vizita unui vechi prieten al soției, orb și proaspăt văduv. O femeie își vizitează bărbatul mutat de acasă și ajunge să-i scoată cerumenul din ureche. Un bărbat pune la cale o ieșire în oraș și o infidelitate cu angajata soției sale, femeie lefteră pe care un soldat negru proaspăt întors din Vietnam se oferă, chiar sub nasul lui, s-o plătească pentru o felație în parcarea barului. Un bărbat rămîne să se descurce singur cu copiii (și nu prea reușește), în timp ce soția lui, plecată de acasă cu un coleg de serviciu al soțului, îl sună să-i vorbească despre noul curs fericit al vieții ei. Un cuplu își pierde copilul în urma unui accident petrecut chiar de ziua băiețelului și nu mai apucă să ridice tortul aniversar, situație care duce la conflict și hărțuire din partea unui cofetar demn de milă (proză ecranizată de Robert Altman în Short Cuts, 1993).

În ciuda premizelor banale, situațiile sînt complicate emoțional și psihologic, conțin detalii stranii, căpătînd, astfel, adîncimea apelor calme. Schimbarea acestei ultime cărți, de care vorbeam la început, vine din abordarea narativă explicată chiar de scriitor: „Stilul e mai plin, mai generos, iar prozele – mai dezvoltate, au bătaie mai lungă, sînt mai puternice și mai pline de speranță. Dar nu a fost ceva intenționat, pur și simplu circumstanțele vieții mele s-au schimbat, nu mai beau și sînt mai bătrîn. Mi s-au întîmplat lucruri”.