Iar în clipa în care totul pare pierdut, în clipa în care singurătăţile noastre se încarcă de materia plumburie a jalei, visele se ivesc din  genunea stelară, spre a ne dărui discreta lor consolare. Şi de abia atunci, ca prin farmec, ceea ce este pierdut renaşte în noi, de parcă zidurile care ne despart de  duhuri sunt înlăturate de vântul de toamnă al mării. Căci acestea sunt visele în care sufletele înnegurate îşi regăsesc casa, casa de fum şi de reverie a nostalgiei. Căci acestea sunt visele în care zâmbetul uitat în zilele aspre revine, spre a ne alina şi … Continuă lectura Despre discreta alinare a viselor