{"id":7578,"date":"2023-05-16T12:52:54","date_gmt":"2023-05-16T09:52:54","guid":{"rendered":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=7578"},"modified":"2023-05-16T16:35:16","modified_gmt":"2023-05-16T13:35:16","slug":"le-voir","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=7578","title":{"rendered":"<i>Le Voir<\/i>"},"content":{"rendered":"\n<p class=\"wp-block-paragraph\">C\u00eend Keiji Kobayashi a anun\u021bat c\u0103 \u00ee\u0219i ia o zi liber\u0103 \u00een mijlocul s\u0103pt\u0103m\u00eenii, to\u021bi din birou au r\u0103mas surprin\u0219i. Cei mai vechi spuneau c\u0103 n-a lipsit o singur\u0103 zi \u00een cei 25 de ani de munc\u0103, cei tineri \u0219u\u0219oteau c\u0103 iat\u0103, e \u0219i el om. \u0218eful a fost \u0219i el mirat, de ce ar vrea o zi liber\u0103 \u00eentr-o mar\u021bi, dar tocmai pentru c\u0103 era un angajat model: \u00ee\u0219i termina proiectele la timp, st\u0103tea peste program dac\u0103 era nevoie, venea \u0219i \u00een zilele libere. Un om serios, care f\u0103cea tot ce i se cerea, lucra \u00een lini\u0219te \u0219i nu sup\u0103ra pe nimeni. N-a mai pus \u00eentreb\u0103ri \u0219i a acceptat cererea.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Keiji era un electrician foarte priceput. De zece ani fusese promovat ca \u0219ef de proiect \u0219i \u00ee\u0219i lua responsabilitatea \u00een serios: proiectarea distribu\u021biei de energie. Dup\u0103 ce terminase \u0219coala profesional\u0103 se angajase la cea mai apropiat\u0103 companie, ca s\u0103 nu umble prea mult prin trenuri. \u00ce\u0219i \u00eenchiriase o garsonier\u0103 \u00een suburbie \u0219i nu avea nevoie de mai mult. Tr\u0103ia simplu \u0219i \u00eei pl\u0103cea s\u0103 se laude cu asta. Se trezea \u00een fiecare diminea\u021b\u0103 la 6:45, \u00ee\u0219i str\u00eengea imediat futonul<a href=\"#_ftn1\" id=\"_ftnref1\"><sup>[1]<\/sup><\/a> \u00eentins pe tatami<a href=\"#_ftn2\" id=\"_ftnref2\"><sup>[2]<\/sup><\/a>. Se dezbr\u0103ca de pijama \u0219i \u00ee\u0219i punea hainele de lucru. \u00ce\u0219i preg\u0103tea micul dejun, \u00eentotdeauna acela\u0219i: natto<a href=\"#_ftn3\" id=\"_ftnref3\"><sup>[3]<\/sup><\/a>, mekabu<a href=\"#_ftn4\" id=\"_ftnref4\"><sup>[4]<\/sup><\/a>, sup\u0103 miso \u0219i orez. Nu bea cafea, c\u0103 \u00eei d\u0103dea arsuri la stomac, a\u0219a c\u0103 \u00ee\u0219i f\u0103cea un ceai verde, din care sorbea zgomotos p\u00een\u0103 la ultima gur\u0103 \u0219i se g\u00eendea de ce oare oamenii devin preten\u021bio\u0219i \u0219i viseaz\u0103 la dimine\u021bi cu sandvi\u0219uri \u0219i croasan\u021bi, smooth-uri \u0219i sucuri naturale, cum mai v\u0103zuse el prin seriale. Se sp\u0103la pe din\u021bi \u0219i \u00eenainte s\u0103 ias\u0103 din cas\u0103, la 7:37, \u00ee\u0219i aranja firele de p\u0103r peste \u00eenceputul de chelie. St\u0103tea la 21 de minute de sta\u021bie, dar nu-l deranja s\u0103 mearg\u0103 pe jos, cum se pl\u00eengeau al\u021bii, \u0219i oricum, cu c\u00eet te \u00eendep\u0103rtai de gura de metrou, locuin\u021bele erau mai ieftine \u0219i era mai mult\u0103 lini\u0219te. Se urca \u00een metroul de 8:03 \u0219i mergea 3 sta\u021bii. Ajungea la birou cu o jum\u0103tate de or\u0103 mai devreme, \u00eenaintea tuturor. Prefera s\u0103 m\u0103n\u00eence pr\u00eenzul singur, la cantin\u0103, foarte rar mai mergea cu c\u00ee\u021biva colegi la unul dintre restaurantele din apropiere. Serile revenea acas\u0103 \u0219i \u00ee\u0219i g\u0103tea ceva frugal, f\u0103r\u0103 s\u0103 piard\u0103 prea mult\u0103 vreme prin buc\u0103t\u0103rie. Sp\u0103la vasele, punea totul \u00een ordine, \u00ee\u0219i f\u0103cea o baie fierbinte \u0219i se a\u0219eza pe jos, turce\u0219te, l\u00eeng\u0103 a\u0219ternut. Se uita la televizor sau citea c\u00eete-un roman poli\u021bist. \u00cenainte de miezul nop\u021bii, stingea toate luminile \u0219i adormea.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00cen diminea\u021ba de mar\u021bi, \u00een\u0219ir\u0103 pe masa din buc\u0103t\u0103rie, la distan\u021be egale, cu\u021bitul de fructe, foarfeca \u0219i cu\u021bitul de buc\u0103t\u0103rie. Le \u00eemp\u0103turi individual \u00eentr-o p\u00eenz\u0103 \u0219i le puse \u00een geanta de lucru.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Era un concept nou \u0219i deveni foarte curios c\u00eend auzi c\u00ee\u021biva colegi vorbind despre asta. Nu-\u0219i putu imagina cum o fat\u0103 \u00ee\u021bi poate cur\u0103\u021ba urechile. Ajuns acas\u0103, \u00ee\u0219i petrecu mult\u0103 vreme c\u0103ut\u00eend pe internet mai multe detalii. Erau multe saloane, nu \u0219tia pe care s\u0103 \u00eel aleag\u0103. De la fete \u00eembr\u0103cate \u00een prin\u021bese Disney, \u0219col\u0103ri\u021be, la asistente medicale cu rochii cu umeri bufan\u021bi \u0219i corsete str\u00eense pe talie. Keiji alese, \u00een cele din urm\u0103, un salon tradi\u021bional din Akihabara. Aici fetele purtau chimonouri de var\u0103 \u0219i i s-au p\u0103rut cele mai accesibile. Dormi agitat \u00een noaptea aia, iar la munc\u0103 i se \u00eent\u00eempl\u0103 pentru prima dat\u0103 s\u0103 nu se poat\u0103 concentra. Plec\u0103 mai devreme \u0219i porni spre Tokio. Ajunse cu mult \u00eenainte de ora la care avea programare, a\u0219a c\u0103 se plimb\u0103 pe str\u0103zi o vreme. Ie\u0219ea foarte rar \u00een ora\u0219, \u0219i atunci numai dac\u0103 era vreo petrecere oficial\u0103 de la birou sau dac\u0103 avea nevoie s\u0103 cumpere ceva ce nu g\u0103sea pe Amazon. Nu-i pl\u0103cea zarva din jur \u0219i toate luminile \u00eel ame\u021beau. Corporati\u0219ti deja be\u021bi, \u021bin\u00eendu-se unii de al\u021bii, tineri tatua\u021bi, str\u0103ini curio\u0219i, fete \u00eembr\u0103cate \u00een uniforme cu fustele foarte scurte \u0219i \u0219osete p\u00een\u0103 la genunchi \u0219i din aproape toate restaurantele \u0219i magazinele auzindu-se: irasshaimase<a href=\"#_ftn5\" id=\"_ftnref5\"><sup>[5]<\/sup><\/a>! P\u00een\u0103 la urm\u0103 urc\u0103 treptele ce duceau la <em>Le Voir \u2013 hiza makura mimikaki<\/em><a href=\"#_ftn6\" id=\"_ftnref6\"><em><sup><strong><sup>[6]<\/sup><\/strong><\/sup><\/em><\/a><em>. <\/em><em><\/em><\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Un t\u00een\u0103r \u00eel primi la recep\u021bie \u0219i \u00een scurt timp, din una dintre camerele de pe culoarul obscur, fu \u00eent\u00eempinat de o fat\u0103 foarte frumoas\u0103. Era \u00eembr\u0103cat\u0103 \u00eentr-un chimono roz pal, cu flori mari imprimate, avea p\u0103rul prins \u00eentr-o parte, \u00eempletit frumos \u0219i un breton scurt \u00eei \u00eempodobea fruntea. \u00cel privi pentru o secund\u0103 \u0219i \u00ee\u0219i l\u0103s\u0103 ochii mici \u0219i alungi\u021bi \u00een jos, salut\u00eendu-l \u00eentr-o plec\u0103ciune ad\u00eenc\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Bine a\u021bi venit la noi! M\u0103 numesc Miko \u0219i ast\u0103zi voi fi asistenta dumneavoastr\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Keiji se f\u00eest\u00eeci \u0219i \u00ee\u0219i l\u0103s\u0103 \u0219i el privirea \u00een p\u0103m\u00eent, bolborosi ceva cu glas sc\u0103zut \u0219i se l\u0103s\u0103 condus de fat\u0103 \u00een camer\u0103. \u00cei vedea obi-ul<a href=\"#_ftn7\" id=\"_ftnref7\"><sup>[7]<\/sup><\/a> prins la spate \u00eentr-o fund\u0103 simpl\u0103, papucii geta<a href=\"#_ftn8\" id=\"_ftnref8\"><sup>[8]<\/sup><\/a> \u0219i \u0219osetele albe. Era o \u00eenc\u0103pere mic\u0103, de 6 tatami, o lamp\u0103 \u00eempr\u0103\u0219tia o lumin\u0103 portocalie dintr-un col\u021b, \u00een partea opus\u0103, se afla o m\u0103su\u021b\u0103 cu diferite ustensile \u0219i un set de perne. Miko \u00eel invit\u0103 s\u0103 se a\u0219eze \u0219i \u00eei turn\u0103 ni\u0219te ceai fierbinte. \u00cei puse c\u00eeteva \u00eentreb\u0103ri \u0219i not\u0103 con\u0219tiincioas\u0103 \u00eentr-o fi\u0219\u0103. Dup\u0103 ce \u00ee\u0219i termin\u0103 ceaiul, \u00eel invit\u0103 s\u0103 i se a\u0219eze cu capul \u00een poal\u0103 \u0219i s\u0103 se \u00eentind\u0103 c\u00eet mai confortabil.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Am s\u0103 \u00eencep cu urechea dreapt\u0103, \u00eel anun\u021b\u0103 fata.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Era foarte emo\u021bionat, nu-\u0219i amintea c\u00eend \u00eel mai atinsese o femeie, iar acum sim\u021bea cu obrazul genunchiul ei. \u00cencerca s\u0103 \u00ee\u0219i controleze respira\u021bia ca s\u0103 nu se dea de gol. Fata \u00eei puse un prosop pe ochi \u0219i \u00eencepu s\u0103 \u00eei cure\u021be canalul auditiv cu un be\u021bi\u0219or lung \u0219i sub\u021bire din bambus. \u00cencepu s\u0103 \u00eei vorbeasc\u0103, printre valurile de pl\u0103cere \u0219i fiori care \u00eel treceau, r\u0103spundea scurt \u0219i emo\u021bionat.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 A\u021bi mai fost la un astfel de salon?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu, este prima oar\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Vai, nu pot s\u0103 cred! M\u0103 simt onorat\u0103 atunci!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Cu ce v\u0103 ocupa\u021bi?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Lucrez \u00eentr-o companie de electricitate de peste 25 de ani.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Trebuie s\u0103 fi\u021bi foarte priceput.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Ei, nu, \u0219ti\u021bi cum e\u2026<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Oricum trebuie s\u0103 fi\u021bi foarte obosit, sper s\u0103 v\u0103 pot ajuta s\u0103 v\u0103 relaxa\u021bi.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Mul\u021bumesc.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Dup\u0103 \u0219edin\u021ba de o or\u0103, fata \u00eei mas\u0103 umerii obosi\u021bi \u0219i \u00eei spuse c\u0103 \u00eel mai a\u0219teapt\u0103. \u00cel conduse \u00eenapoi \u00een sala de a\u0219teptare \u0219i, \u00eenainte s\u0103 plece, \u00eei z\u00eembi cum n-o mai f\u0103cuse nimeni p\u00een\u0103 atunci.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Ajunse acas\u0103 ca prin vis, \u00een seara aia nu-\u0219i f\u0103cu baie, voia s\u0103 \u00eei simt\u0103 apropierea trupului c\u00eet mai mult, s\u0103 \u00eei simt\u0103 parfumul pielii \u0219i atingerea degetelor, at\u00eet de fine, pe t\u00eemple \u0219i lobul urechilor. Avu o erec\u021bie puternic\u0103 \u0219i se masturb\u0103 agresiv cu ochii \u00eenchi\u0219i. \u00ce\u0219i d\u0103du drumul \u00een palm\u0103 \u0219i se \u0219terse cu un \u0219erve\u021bel de h\u00eertie. Adormi \u00eembr\u0103cat, iar a doua zi, \u00ee\u0219i f\u0103cu o programare pentru urm\u0103toarea vineri.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Miko \u00eel a\u0219tept\u0103 ca \u0219i prima oar\u0103, bucuroas\u0103 \u0219i cu z\u00eembetul pe buze. De data asta purta un chimono culoarea lavandei cu ni\u0219te iri\u0219i mari mov. \u00cei pl\u0103cea cum \u00eei st\u0103 mai mult \u00een roz, dar Miko avea aceea\u0219i candoare cu care \u00eel cucerise din prima.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Au urmat \u0219edin\u021be din ce \u00een ce mai lungi, \u00een care au \u00eenceput s\u0103 se uite la filme, s\u0103 asculte muzic\u0103, s\u0103 m\u0103n\u00eence \u00eempreun\u0103 bento-uri<a href=\"#_ftn9\" id=\"_ftnref9\"><sup>[9]<\/sup><\/a> aduse de el, pr\u0103jituri de la cofet\u0103ria din sta\u021bie sau pur \u0219i simplu doar s\u0103 stea de vorb\u0103. S\u00eembetele \u0219i duminicile le petreceau tot \u00eempreun\u0103, el lua program\u0103ri lungi de c\u00eete opt ore, timp \u00een care o sorbea din priviri, de\u0219i nu avea curajul s\u0103 o ating\u0103 \u0219i nici s\u0103 \u00eei spun\u0103 ceva. \u00cei era suficient cum \u00eel privea \u0219i cum \u00eei vorbea. \u0218tia c\u0103 \u0219i ea \u00eel place, nu avea nevoie de mai mult. Vorbeau despre orice. A\u0219a a aflat c\u0103 e singur\u0103 la p\u0103rin\u021bi, locuie\u0219te undeva \u00een Tokio cu bunicii mamei, iar ai ei n-au suficien\u021bi bani s\u0103 se mute, c\u0103 munce\u0219te s\u0103 \u00eei ajute s\u0103 cumpere o cas\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">La jum\u0103tate de an de la prima vizit\u0103, Miko \u00eencepu s\u0103 lucreze \u0219i \u00een Shinjuku. C\u00eend \u00eel anun\u021b\u0103 c\u0103 nu o s\u0103 mai fie tot timpul la <em>Le Voir<\/em>, nervos, el ceru explica\u021bii. Nu putea \u00een\u021belege de ce trebuie s\u0103 mearg\u0103 \u0219i \u00een alt\u0103 parte, ar fi vrut s\u0103 \u00eei spun\u0103 lui dac\u0103 avea nevoie de bani. Miko \u00ee\u0219i ceru scuze \u0219i \u00eei spuse c\u0103, dac\u0103 vrea, poate veni s\u0103 o vad\u0103 \u0219i \u00een partea cealalt\u0103. Keiji \u00eencepu s\u0103 fac\u0103 program\u0103ri la ambele saloane. Nu \u00eei p\u0103sa de bani, tot ce voia era s\u0103 fie c\u00eet mai mult \u0219i c\u00eet mai aproape de ea, i-ar fi dat ei to\u021bi banii pe care \u00eei str\u00eensese \u00een to\u021bi anii \u0103ia. Odat\u0103 chiar \u00eei spuse c\u0103 pot renun\u021ba s\u0103 se mai vad\u0103 la salon, va avea el grij\u0103 de ea. \u00cens\u0103 Miko atunci spuse c\u0103 nu se pot vedea c\u00eet lucreaz\u0103, pentru c\u0103 e \u00eempotriva regulilor.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u00centr-o dup\u0103-amiaz\u0103, Miko urma s\u0103 mearg\u0103 \u00een Shinjuku.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Hai s\u0103 mergem \u00eempreun\u0103, te duc eu p\u00een\u0103 acolo.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu am voie s\u0103 ies cu clien\u021bii \u00een afara salonului.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Dar nu ie\u0219im nic\u0103ieri, doar mergem cu metroul p\u00een\u0103 acolo.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Chiar \u0219i a\u0219a, se sup\u0103r\u0103 managerul pe mine.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu cred, m\u0103 duc s\u0103 vorbesc cu el.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu, te rog, nu vreau probleme.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Keiji se apropie furios de recep\u021bie \u0219i ceru s\u0103 fie l\u0103sat s\u0103 duc\u0103 fata. T\u00een\u0103rul manager \u00eei spuse c\u0103 nu este posibil. Plec\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 mai spun\u0103 nimic, tr\u00eentind u\u0219a. \u00cen mintea lui \u00eencepu s\u0103 se strecoare \u00eendoiala: \u0219i dac\u0103 nu m\u0103 place? Dac\u0103 m\u0103 minte? Poate c\u0103 are vreun iubit? \u0218i de aia nu poate s\u0103 fie cu mine? Se g\u00eendi c\u0103 cea mai simpl\u0103 solu\u021bie ar fi s\u0103 o urm\u0103reasc\u0103. A\u0219a o s\u0103 afle dac\u0103 \u00eel \u00een\u0219ela. Urm\u0103toarea zi o a\u0219tept\u0103 s\u0103 termine munca \u0219i porni \u00een urma ei, o v\u0103zu pentru prima oar\u0103 \u00eembr\u0103cat\u0103 \u00een haine tinere\u0219ti. Purta o pereche de blugi \u0219i un hanorac. Era dr\u0103gu\u021b\u0103, a\u0219a p\u0103rea doar o copil\u0103 \u0219i i se f\u0103cu fric\u0103 la g\u00eendul c\u0103 al\u021bii pot profita de ea, hot\u0103r\u00ee c\u0103 cel mai bine ar fi s\u0103 o conduc\u0103 p\u00een\u0103 acas\u0103. C\u00eend o abord\u0103 \u00een fa\u021ba sta\u021biei, fata se sperie \u0219i \u00eei spuse c\u0103 nu e nevoie, c\u0103 oricum nu st\u0103 departe \u0219i mama ei o s\u0103 o a\u0219tepte. \u00cei promise \u00eens\u0103 c\u0103 se vor vedea c\u00eet de cur\u00eend.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Keiji se sim\u021bi vinovat. V\u0103zu teama \u00een ochii ei \u0219i sim\u021bi un val de team\u0103 c\u0103 nu o s\u0103 vrea s\u0103 \u00eel mai vad\u0103. La urm\u0103toarea \u00eent\u00eelnire, \u00eei f\u0103cu cadou un chimono alb, cu mici flori de sakura imprimate pe toat\u0103 p\u00eenza. Cump\u0103rase \u0219i dulciurile ei preferate. Miko \u00eel primi din nou cu z\u00eembetul pe buze \u0219i totul i se p\u0103ru c\u0103 fusese doar \u00een imagina\u021bia lui, se panicase degeaba. St\u0103tea \u00eentins pe jos \u0219i ron\u021b\u0103ia un senbei, ea povestea despre ni\u0219te prietene. Dintr-odat\u0103 o \u00eentreb\u0103:<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Auzi, hai s\u0103 facem un joc.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Ce joc?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 \u00ce\u021bi pun o \u00eentrebare cu c\u00eeteva variante de r\u0103spuns. Ok? Cum sunt eu: 1. sunt na\u0219pa 2. sunt normal 3. ar\u0103t bine.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Hm, cred c\u0103 e\u0219ti un pic deasupra normalului, spuse Miko mai mult \u00een joac\u0103, chicotind.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Deci sunt na\u0219pa, sunt ur\u00eet, asta vrei s\u0103 spui?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu, nicidecum, am gre\u0219it, \u00eemi pare r\u0103u.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 E ok, am \u00een\u021beles, nu \u00eencerca s\u0103 \u00ee\u021bi schimbi r\u0103spunsul.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu, stai o clip\u0103, \u00eemi pare r\u0103u.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Dar Keiji nu mai avu r\u0103bdare s\u0103 o asculte, plec\u0103 \u0219i umbl\u0103 pe str\u0103zi o vreme. \u00ce\u0219i aminti de c\u00eete ori o invitase \u00een ora\u0219, de c\u00eete ori ea \u00eel refuzase. Voia doar s\u0103 o duc\u0103 la un restaurant, s\u0103 m\u0103n\u00eence \u00eempreun\u0103, s\u0103 se plimbe \u021bin\u00eendu-se de m\u00eeini. Ce era gre\u0219it \u00een asta? De ce Miko nu putea, cui \u00eei p\u0103sa de reguli, lui nu \u00eei p\u0103sa. Ar fi f\u0103cut orice pentru ea. Orice, trebuia doar s\u0103 cear\u0103, s\u0103 \u00eei spun\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Se f\u0103cu t\u00eerziu \u0219i o urm\u0103ri din nou. De data asta avu grij\u0103 s\u0103 nu fie v\u0103zut, mergea \u00een spatele ei \u0219i fata nu b\u0103nuia nimic. Se asigur\u0103 c\u0103 ajunse acas\u0103 teaf\u0103r\u0103 \u0219i nev\u0103t\u0103mat\u0103 \u0219i de-abia dup\u0103 ce \u00een sufrageria ei se f\u0103cu \u00eentuneric, porni \u0219i el spre cas\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Miko, hai s\u0103 ie\u0219im \u00een ora\u0219, uite am f\u0103cut o rezervare la restaurantul \u0103la nou de l\u00eeng\u0103 sta\u021bie, e fran\u021buzesc.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu pot, \u021bi-am zis! \u00cemi pare r\u0103u.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Mereu \u00eemi spui c\u0103 nu po\u021bi, c\u00eend o s\u0103 ie\u0219i cu mine \u00een ora\u0219?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Hai, fii cuminte, doar nu vrei s\u0103 se supere iar managerul pe mine?!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Vorbesc eu cu el! Gata, a\u0219a nu se mai poate!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Dup\u0103 un alt scandal, \u00een care \u0219i ceilal\u021bi clien\u021bi fur\u0103 martori la atacul de furie al lui Keiji, \u00eei fu interzis s\u0103 mai viziteze ambele saloane. Dup\u0103 c\u00eeteva zile \u00een care \u00eencerc\u0103 s\u0103 o uite, timp \u00een care nu putu dormi, nu m\u00eenc\u0103 aproape deloc, iar lipsa ei o sim\u021bi ca pe o durere fizic\u0103, hot\u0103r\u00ee s\u0103 o a\u0219tepte \u00een strad\u0103, aproape de cas\u0103 \u0219i s\u0103 vorbeasc\u0103 cu ea.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Miko, sunt eu, hai s\u0103 vorbim! ap\u0103ru \u00een fa\u021ba ei dintr-odat\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u2014 Nu, nu se poate, nu se poate!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">O v\u0103zu cum fuge speriat\u0103, deloc cum \u00ee\u0219i imagina c\u0103 ar fi reac\u021bionat, \u0219i disp\u0103ru \u00eentr-un magazin. O a\u0219tept\u0103 s\u0103 ias\u0103, dar \u00ee\u0219i d\u0103du seama c\u0103 n-o s\u0103 o mai vad\u0103, c\u00eend se apropie o ma\u0219in\u0103 a poli\u021biei. Plec\u0103 \u00eenainte ca ofi\u021berii s\u0103 coboare \u0219i s\u0103 inspecteze zona. \u00cel rug\u0103 pe \u0219ef s\u0103 \u00eei dea o zi liber\u0103: \u201emotive personale\u201d, scrise pe cerere. Iar a doua zi, dis-de-diminea\u021b\u0103, lu\u0103 primul tren \u0219i cobor\u00ee c\u00eend bila s\u00eengerie \u00eencepu s\u0103 urce lene\u0219 pe cer. Dup\u0103 zece minute de mers, v\u0103zu lacul. Scoase din geant\u0103 ce cump\u0103rase de la non-stop, p\u00eenzele \u00een care \u00eenvelise ustensilele, \u0219i \u00eencepu s\u0103 \u00ee\u0219i preg\u0103teasc\u0103, direct pe iarb\u0103, un mic dejun cum nu mai m\u00eencase niciodat\u0103: fructe proasp\u0103t t\u0103iate, sandvi\u0219uri cu frunze de salat\u0103, \u0219unc\u0103 \u0219i ca\u0219caval \u0219i o cafea mare, neagr\u0103.<\/p>\n\n\n\n<hr class=\"wp-block-separator has-alpha-channel-opacity\"\/>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref1\" id=\"_ftn1\"><sup>[1]<\/sup><\/a> saltea tradi\u021bional\u0103 japonez\u0103<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref2\" id=\"_ftn2\"><sup>[2]<\/sup><\/a> rogojin\u0103 tradi\u021bional\u0103 japonez\u0103<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref3\" id=\"_ftn3\"><sup>[3]<\/sup><\/a> boabe de soia fermentate<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref4\" id=\"_ftn4\"><sup>[4]<\/sup><\/a> alge marine av\u00eend o textur\u0103 lipicioas\u0103<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref5\" id=\"_ftn5\"><sup>[5]<\/sup><\/a> bine a\u021bi venit<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref6\" id=\"_ftn6\"><sup>[6]<\/sup><\/a> cur\u0103\u021barea urechilor \u00een poala unei femei<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref7\" id=\"_ftn7\"><sup>[7]<\/sup><\/a> br\u00eeu lat legat cu o fund\u0103 la spate<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref8\" id=\"_ftn8\"><sup>[8]<\/sup><\/a> o form\u0103 de \u00eenc\u0103l\u021b\u0103minte tradi\u021bional\u0103 japonez\u0103<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\"><a href=\"#_ftnref9\" id=\"_ftn9\"><sup>[9]<\/sup><\/a> gustare japonez\u0103, portabil\u0103, servit\u0103 \u00eentr-o cutie special\u0103<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>O proz\u0103 de Sabina Yamamoto<\/p>\n","protected":false},"author":245,"featured_media":7577,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[29],"tags":[1610,47,1657],"coauthors":[1656],"class_list":["post-7578","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-fictiune","tag-nr-2-2023","tag-proza","tag-sabina-yamamoto"],"jetpack_featured_media_url":"https:\/\/revistafamilia.ro\/wp-content\/uploads\/2023\/05\/Sabina-Yamamoto.jpeg","jetpack_sharing_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/7578","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/245"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=7578"}],"version-history":[{"count":4,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/7578\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":7584,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/7578\/revisions\/7584"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/7577"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=7578"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=7578"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=7578"},{"taxonomy":"author","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcoauthors&post=7578"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}