{"id":3964,"date":"2022-02-25T12:47:38","date_gmt":"2022-02-25T09:47:38","guid":{"rendered":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=3964"},"modified":"2022-04-14T12:02:55","modified_gmt":"2022-04-14T09:02:55","slug":"cirese-amare%ef%bf%bc","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=3964","title":{"rendered":"Cire\u0219e amare"},"content":{"rendered":"\n<p>\u2014 S\u00eent Alfred Petala, fratele lui Calistrat.<\/p>\n\n\n\n<p>Cineva spuse asta \u015fi toat\u0103 lumea t\u0103cu. \u015ei Nastasia Calimenti, \u015fi Petru\u0163 Tomac, \u015fi Iancu Pohljama\u2026 \u00ce\u0219i aruncar\u0103 t\u0103cerea unul altuia \u0219i a\u0219a, rotit\u0103 prin tot felul de guri, aruncat\u0103 pe dup\u0103 g\u00eeturi firave, pe care pufu\u0219ori g\u0103lbui se ridicau precum respira\u021bia p\u0103m\u00eentului \u00een dimine\u021bile de toamn\u0103, \u00eencercuind mijloace str\u00eense \u00een corsete ori \u00eenf\u0103\u0219ur\u00eendu-se \u00een jurul m\u00eeinilor diafane prinse \u00een br\u0103\u021b\u0103ri de argint, trec\u00eend de la un b\u0103rbat la altul, de la o femeie la alta, nevorbirea ajunse \u00een cele din urm\u0103 \u00een fundul s\u0103lii, \u00een spatele divanului, unde, cu privirile duse dincolo de fereastr\u0103, Magdalena Ghica, ea, chiar ea, scormonea cu linguri\u021ba \u00eentr-o farfurioar\u0103 cu dulcea\u021b\u0103 de cire\u0219e amare. \u0218i odat\u0103 ce lini\u0219tea o ajunse, cuvintele aceluia i se strecurar\u0103 prin urechi, unde f\u0103cur\u0103 lichidul din urechea intern\u0103 s\u0103 vibreze, iar vibra\u021biile curbar\u0103 peri\u0219orii celulelor senzitive \u0219i acestea trimiser\u0103 semnale electrice la baza creierului, apoi la cortex.<\/p>\n\n\n\n<p>\u2014 S\u00eent Alfred Petala, fratele lui Calistrat, auzi \u0219i Magdalena Ghica, \u0219i atunci se \u00eentoarse.<\/p>\n\n\n\n<p>Mai \u00eent\u00eei c\u0103zu farfurioara. \u00cencerc\u00eend s\u0103 \u021bin\u0103 pasul cu ea, se gr\u0103bi apoi, spre podelele lustruite cu cear\u0103, linguri\u021ba. Apoi dulcea\u021ba.<\/p>\n\n\n\n<p>\u00cen pragul u\u0219ii st\u0103tea Calistrat, Calistrat Had\u00eembu, iubitul ei Calistrat, cel care murise cu trei zile \u00een urm\u0103, \u00eentr-un han de la marginea Bucure\u0219tiului.<\/p>\n\n\n\n<p>Cin\u0219pe oameni au v\u0103zut cum Raul Colentina a \u00eenfipt cu\u021bitul \u00een Calistrat. Cin\u0219pe oameni au jurat pe ce aveau mai sf\u00eent c\u0103 a\u0219a s-au petrecut lucrurile. Omul din pragul u\u0219ii nu putea fi Calistrat Had\u00eembu.<\/p>\n\n\n\n<p>Alfred Petala, fratele lui Calistrat, \u00eentr-adev\u0103r nu putea fi Calistrat. De\u0219i al\u021bi dou\u0103zeci de martori, care st\u0103teau prin\u0219i \u00een lini\u0219te precum cire\u0219ele amare \u00een siropul din dulcea\u021b\u0103, ar fi putut jura pe ce aveau ei mai sf\u00eent, sau mai drag, sau mai r\u00eevnit, c\u0103 el st\u0103 \u00een u\u0219\u0103, Calistrat Had\u00eembu, \u0103l de murise.<\/p>\n\n\n\n<p>\u2014 O caut pe Magdalena Ghica, mai spuse b\u0103rbatul priponit \u00een prag.<\/p>\n\n\n\n<p>De parc\u0103 mai era vreun dubiu cine e ea, Magdalena Ghica. De parc\u0103 nu se f\u0103cuse deja un culoar de la el p\u00een\u0103 la ea. De parc\u0103 privirea ei, care trecea de la farfurioara spart\u0103 de podea la b\u0103rbatul din u\u0219\u0103, nu spunea ca s\u0103 aud\u0103 \u0219i pietrele din f\u00eent\u00eena de-afar\u0103: \u201eS\u00eent Magdalena Ghica, ultima iubit\u0103 a lui Calistrat. Cred c\u0103 ultima.\u201d<\/p>\n\n\n\n<p>A\u0219a s-au \u00eent\u00eelnit \u0219i s-au cunoscut Alfred Petala din Vizireni, fratele lui Calistrat Had\u00eembu, \u0219i Magdalena Ghica din Lugoj, ultima iubit\u0103 a lui Calistrat.<\/p>\n\n\n\n<p>Apoi:<\/p>\n\n\n\n<p>El o privi \u00een ochi, cu ochii \u0103ia ai lui care sorbeau cuv\u00eent cu cuv\u00eent povestea bunicului s\u0103u Constantin despre str\u0103bunicul Constantin Vizire\u021b, care era potcovar \u00een Vizirenii Buz\u0103ului, \u0219i despre ziua aceea de Sf\u00eentul Constantin c\u00eend omul se cinstea cu ni\u0219te prieteni \u0219i, mai ales, despre cum a ap\u0103rut prin colbul drumului un grec, care s-a uitat la Vizire\u021b, la \u0219or\u021bul lui de potcovar, la potcoavele din potcov\u0103rie, \u0219i a zis: Kalimera, kir Petala!<\/p>\n\n\n\n<p>Pe cheflii i-a umflat r\u00eesul atunci \u0219i-au r\u00ees de str\u0103bunicul Constantin \u0219i-a doua zi, \u0219i a treia, \u0219i luna ailalt\u0103\u2026 p\u00een\u0103 au venit ploile, p\u00een\u0103 s-a f\u0103cut frig \u0219i a \u00eenghe\u021bat \u0219i drumul, \u0219i potcov\u0103ria, \u0219i vreo doi dintre ei, de-a trebuit s\u0103-i \u00eengroape \u00een dulapurile de haine, c\u0103 n-a vrut nimeni s\u0103 le fac\u0103 sicrie \u00een care s\u0103 \u00eencap\u0103 a\u0219a cum i-a prins pe ei \u00eenghe\u021bul, cr\u0103c\u0103na\u021bi de parc\u0103 se c\u0103caser\u0103 pe ei \u0219i cu bra\u021bele r\u0103\u0219chirate de parc\u0103 ar fi vrut s-o prind\u0103 de ambele buci pe Ioana Solov\u0103stru ce-i al t\u0103u e \u0219i al nostru, \u0219i hlizi\u021bi de parc\u0103 chiar ar fi prins-o. P\u00een\u0103 la urm\u0103 a\u0219a i-a r\u0103mas porecla potcovarului din Vizireni \u0219i nimeni nu l-a mai strigat altfel dec\u00eet Constantin Petala, \u0219i chiar de-l mai striga uneori cineva altfel, pe dat\u0103 \u00ee\u0219i amintea de gurile r\u00eenjite ale celor \u00eengropa\u021bi \u00een dulapurile de haine, guri care strigau ve\u0219niciei, de-acolo din Vizirenii Buz\u0103ului: Petala, b\u0103\u0103\u0103!!!<\/p>\n\n\n\n<p>Dup\u0103 dou\u0103 genera\u021bii, un fl\u0103c\u0103u de-al locului, plecat la oaste, Gheorghe Had\u00eembu pe numele lui, s-a \u00eentors \u00een sat \u0219chiop, f\u0103r\u0103 un ochi, r\u0103nit la asediul Silistrei, \u0219i n-a \u0219tiut nimeni cum s-a f\u0103cut c\u0103 fata a mic\u0103 a popii Izba\u0219u, Caterina, a fugit cu \u0219chiopul \u0219i a r\u0103mas \u0219i cu prunc, un b\u0103iat pe care l-au botezat Calistrat, c\u0103 tare-i mai pl\u0103cuse lui Gheorghe \u00een armat\u0103, chit c\u0103-\u0219i l\u0103sase pe-acolo frumuse\u021be de ochi \u0219i vlaga unui picior. Nici restul lui n-a fost mai cu via\u021b\u0103, c\u0103 dup\u0103 numai cinci ani, Gheorghe Had\u00eembu a ie\u0219it pe poart\u0103, cu \u0103la micul, Calistrat, uit\u00eendu-se \u00een urma lui, \u0219i nu s-a mai \u00eentors. A\u0219a a r\u0103mas Caterina singur\u0103 \u0219i cu un copil de tat\u0103 nici mort, dar nici viu. Numai c\u0103 popa Izaba\u0219u nu era el degeaba pop\u0103, i-a g\u0103sit repede un b\u0103rbat, pe Iorgu Petala, b\u0103iatul lui Anghelache \u0219i nepotul lui Constantin. Dup\u0103 numai un an a ap\u0103rut pe lume Alfred, fratele mai mic al lui Calistrat, Alfred Petala, b\u0103iatul lui Iorgu \u0219i nepotul lui Constantin, primul nepot al lui Constantin care sem\u0103na cu el, mai ales la ochi \u00eei sem\u0103na.<\/p>\n\n\n\n<p>Ei, cu ochii \u0103ia o privi Alfred Petala pe Magdalena Ghica, cu ochii \u0103ia care l-au v\u0103zut pe frati-su, Calistrat, plec\u00eend din Vizireni, care l-au pl\u00eens \u00een geam, a\u0219a cum, la vremea lui, Calistrat l-a pl\u00eens \u00een geam pe taic\u0103-su, Gheorghe, obosind s\u0103 tot priveasc\u0103 \u00een linia drumului \u2013 cam \u0219turlubatic\u0103 linia aia, cam \u00eentoars\u0103, cam sucit\u0103, cam ca pi\u0219atul boului, cum zicea popa Izba\u0219u, bunic\u0103-su dup\u0103 mam\u0103, drum pe care l-a numit de-atunci Drumul lui Calistrat, ca s\u0103 nu uite niciodat\u0103 c\u0103 vine o vreme \u00een care fra\u021bii mai mari pleac\u0103 \u0219i uneori nu se mai \u00eentorc, ochi care au pl\u00eens \u00een ziua aceea \u0219i \u00een a doua zi, \u0219i \u00een a treia zi, \u0219i \u00een a patra, a cincea, a \u0219asea \u0219i \u00een toate zilele a \u0219asea care au urmat, pentru c\u0103, pe vremea aceea, Alfred nu \u0219tia s\u0103 numere dec\u00eet p\u00een\u0103 la \u0219ase \u0219i a\u0219a i-a r\u0103mas lui \u00een minte, c\u0103 frati-su Calistrat a fost plecat \u0219ase zile, \u0219i c\u00eend a crescut, c\u00eend a \u00eenceput s\u0103 umble la fustele fetelor, le povestea \u0103lora de le t\u0103v\u0103lea prin iarba din gr\u0103din\u0103, \u0219i prin f\u00eenul din hambar, \u0219i pe lavi\u021bele din cas\u0103, \u0219i prin ungherele cerdacului \u00een nop\u021bile cu lun\u0103 c\u00eend se sim\u021bea mirosul de tei ploua\u021bi de pe drumul Buz\u0103ului, le povestea fetelor de fratele lui mai mare care era plecat de \u0219ase zile \u0219i nu mai \u0219tia nimic de el, iar ele \u00eei spuneau Alfred, au trecut \u0219ase ani de-atunci, iar el le zicea \u00eend\u0103r\u0103t da, \u0219ase, \u0219ase zile au trecut \u0219i deja m\u0103 \u00eentreb pe unde-o fi \u0219i ce-o mai face fr\u0103\u021biorul meu, o fi ajuns la Buz\u0103u? O fi ajuns la Bucure\u0219ti? O fi intrat \u00een Bucure\u0219ti pe la bariera Colentinei?<\/p>\n\n\n\n<p>Iar Magdalena Ghica \u00eel privi \u0219i ea \u00een ochi, \u00een ochii \u0103ia ai lui care-i aminteau de ochii lui Calistrat, \u0219i \u00eei spuse a\u0219a, cu ochii, cu ochii \u0103ia ai ei care-l priviser\u0103 dimine\u021bi \u00een \u0219ir pe Calistrat cum respir\u0103, \u0219i cum doarme, \u0219i cum \u0219opte\u0219te teiubesc teiubesc teiubesc, \u00eei spuse ea cu ochii lui Alfred Petala, fratele lui Calistrat, c\u0103 min\u021bi, Alfred Petala, min\u021bi, c\u0103 n-a plecat de \u0219ase ani Calistrat la Bucure\u0219ti, c\u0103 \u0219tiu eu c\u00eend a plecat, c\u00eend a intrat \u00een Bucure\u0219ti, dar mai tare dec\u00eet asta \u0219tiu c\u00eend a intrat \u00een mine \u0219i mai \u0219tiu \u0219i cum, \u0219i de c\u00eete ori, \u0219i multe altele mai \u0219tiu eu, Alfred Petala, \u0219tiu cum s-a pr\u0103bu\u0219it Chiotul R\u0103zbun\u0103rii, \u0219tiu ce vorbe au umblat \u0219i \u0219tiu cum s-a \u00eent\u00eelnit Calistrat cu Raul Colentina.<\/p>\n\n\n\n<p>Acuma min\u021bi tu, spuse Alfred Petala, cu ochii spuse, cu ochii \u0103ia care l-au v\u0103zut pe Raul Colentina sufl\u00eendu-\u0219i ultimul aer, v\u0103z\u00eend ultimul om, pe el, pe Alfred Petala, cu ochii \u0103ia \u00eei spuse Alfred Petala min\u021bi, min\u021bi, tu, Magdaleno, de\u0219i \u0219tia c\u0103 nu minte, \u0219tia c\u0103 fratele lui, Calistrat, s-a \u00eent\u00eelnit cu Raul Colentina, la Bucure\u0219ti s-au \u00eent\u00eelnit, \u00eentr-un han de la marginea ora\u0219ului.<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i las\u0103, \u00eei spuse ea, cu ochii, tot cu ochii, las-o a\u0219a, d\u0103-o-n m\u0103-sa de \u00eent\u00eelnire, c\u0103 iar m-apuc\u0103 pl\u00eensul, tu \u0219tii c\u0103 eu nu pot s\u0103 trec pe drumul \u0103la? Tu \u0219tii c\u0103 eu nu pot s\u0103 poposesc la hanul \u0103la? \u0218i tare-a\u0219 mai face-o, o dat\u0103, o singur\u0103 dat\u0103 a\u0219 face-o, apoi a\u0219 pleca oriunde-oi vedea cu ochii, l\u0103s\u00eend \u00een urm\u0103 hanul arz\u00eend, ne\u00eentorc\u00eendu-m\u0103 nici ca s\u0103 v\u0103d fl\u0103c\u0103rile mistuindu-l, nici s\u0103-l v\u0103d pe hangiu rug\u00eendu-m\u0103, \u00een genunchi, legat de st\u00eelpul de la intrare, el cu nevasta \u0219i cu fetele lui, alea de le bijbocea Had\u00eembu c\u00eend trecea pe-acolo, c\u0103 i-a iubit toate fetele \u0219i nevasta, Alfred Petala, frate al lui Calistrat, i-a iubit tot ce-a avut hangiul \u0103la, nu \u0219tiu dac\u0103 florile din fereastr\u0103 ori sl\u0103nina din pod, ori vinul din pimni\u021b\u0103 s\u0103-i fi sc\u0103pat, a\u0219a era de pornit \u00eempotriva lui, pentru c\u0103 \u0219tia c\u0103-l ad\u0103postise pe Raul Colentina de fiecare dat\u0103 c\u00eend el \u00eel a\u0219teptase, c\u00eend Raul Colentina \u00eei spusese hai acolo c-am s\u0103 vin \u0219i nu venea, Alfred Petala, nu venea, doar \u00ee\u0219i r\u00eedea de el cu fetele \u0219i cu nevasta lui \u0219i de-aia i le-a t\u0103v\u0103lit prin camere \u0219i prin c\u0103m\u0103ri \u0219i prin pimni\u021b\u0103 \u0219i prin gr\u0103din\u0103 \u0219i-n livad\u0103 \u0219i-n grajd \u0219i peste tot pe unde le-a prins \u00een hanul \u0103la \u00een care a\u0219 mai poposi o dat\u0103&#8230;<\/p>\n\n\n\n<p>Iar min\u021bi, Magdaleno, iar\u0103\u0219i min\u021bi, eu \u0219tiu c\u0103 hanul \u0103la nu mai este, eu \u0219tiu c\u0103 ai fost acolo \u0219i a fost ultima zi \u00een care a mai v\u0103zut hanul \u0103la r\u0103s\u0103ritul, apoi ai venit tu \u0219i i-ai dat foc \u0219i i-ai legat pe to\u021bi \u0219i le-ai dat foc \u0219i ai plecat a\u0219a cum ziceai, c\u0103 numai asta e adev\u0103rat din ce-ai zis, hangiul rug\u00eendu-te \u00een genunchi s\u0103-i la\u0219i fetele \u0219i nevasta, s\u0103 faci ce vrei cu el, dar s\u0103 le scapi pe ele, iar tu ai zis, tu ai zis merge\u021bi la Calistrat \u0219i spune\u021bi-i c\u0103 eu v-am trimis la el \u0219i mai spune\u021bi-i c\u0103 mi-e dor de el, pe mine \u0219i \u00een mine mi-e dor.<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i de unde \u0219tii tu, m\u0103i Alfred Petala, ce le-am spus eu lor, de unde \u0219tii? Oi fi fost tu pe-acolo, dar nu cred, c\u0103 nu-mi mai vorbeai acuma, nu mai erai pe lumea asta, \u00eei luminai drumul lui Calistrat, ca to\u021bi ceilal\u021bi de erau atunci acolo, la han.<\/p>\n\n\n\n<p>Eram la han, Magdaleno, la han eram, venisem s\u0103-i iau g\u00eetul hangiului, \u0219i fetelor, \u0219i nevesti-sii, venisem s\u0103 pun foc, Magdaleno, s\u0103-l r\u0103zbun pe Calistrat venisem, dar n-am avut parte, c\u0103 iubita lui Calistrat tocmai f\u0103cea pr\u0103p\u0103d, lua vie\u021bi \u0219i d\u0103r\u00eema pere\u021bii, Magdalena Ghica, \u0219tii tu cum e s\u0103 r\u0103m\u00eei f\u0103r\u0103 r\u0103zbunare, Magdo, \u0219tii cum e? E ca atunci c\u00eend \u00ee\u021bi fuge ibovnica de sub tine \u0219i o \u0219terge cu \u0219tiu eu ce pr\u0103p\u0103dit care d\u0103 f\u00een cailor \u00een grajduri, fuge cu el la cap\u0103tul p\u0103m\u00eentului de nu-l mai afl\u0103 nici ochiul z\u0103ganului, adic\u0103 fuge, Magdaleno, cu tot cu r\u0103zbunarea ta fuge \u0219i tu r\u0103m\u00eei a\u0219a, parc\u0103 neterminat, parc\u0103 f\u0103r\u0103 pieptul drept, de nu mai po\u021bi respira, dar cu cel st\u00eeng c\u00eet s\u0103-\u021bi mai bat\u0103 inima \u0219i s\u0103 te \u021bin\u0103-n via\u021b\u0103 ca s\u0103 suferi, s\u0103 te oftici, s\u0103-\u021bi par\u0103 r\u0103u \u0219i s\u0103 te m\u00eenii, degeaba s\u0103 te m\u00eenii, tu, Magdo, c\u0103 nice unde, nice c\u00eend n-o s\u0103-l mai vezi pe pr\u0103p\u0103ditul \u0219i-ntr-o zi o s\u0103 afli c\u0103 a murit \u00eenecat, c\u0103zut \u00een g\u00eerl\u0103 de beat ce era. M\u0103car de-l spinteca cineva, cu sabia, cu pumnalul, cu o b\u00eet\u0103 sau cu m\u0103t\u0103r\u00eenga\u2026 dar nu, Magadaleno, nu, a murit ca un prost ce era, c\u0103 de-aia se zice pe la noi c\u0103 prost s\u0103 fii, noroc s\u0103 ai. C\u0103 mie ce-mi ajut\u0103 dac\u0103 s\u00eent de\u0219tept?<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218tiu, \u0219tiu, Alfred Petala, \u0219tiu, c\u0103 de-aia le-am dat foc atunci \u0219i de-aia i-am ucis pe to\u021bi, \u0219i pe copii i-am dat mor\u021bii, a\u0219a s\u0103 \u0219tii, \u0219i toate astea pentru c\u0103 \u0219tiam c\u0103 e\u0219ti la han, te-am \u00eentrebat doar a\u0219a, s\u0103 v\u0103z de recuno\u0219ti, de e\u0219ti b\u0103rbat, m\u0103car pe sfert c\u00eet frate-tu, \u0219tiam c\u0103 e\u0219ti acolo s\u0103-l r\u0103zbuni pe Calistrat \u0219i nu puteam, m\u0103, nu puteam s\u0103 las s\u0103 se \u00eent\u00eemple asta, a\u0219 fi r\u0103mas eu goal\u0103 pe din\u0103untru, mai goal\u0103 ca-n serile reci \u00een care Calistrat nu mai e \u00een mine, \u00een\u021belegi? \u00cen\u021belegi? M\u0103 durea \u00een burt\u0103 c\u0103 \u0103la e viu, m\u0103 durea \u00een burt\u0103 c\u0103-s vii curvele alea ale lui, m\u0103 durea \u00een burt\u0103 c\u0103 nu-l mai am pe Calistrat \u00een mine diminea\u021ba, la pr\u00eenz \u0219i seara\u2026 Sau numai diminea\u021ba. Sau numai la pr\u00eenz. Sau numai seara\u2026<\/p>\n\n\n\n<p>P\u0103i, \u00een\u021beleg, iubire, \u00een\u021beleg, doar nu de-aia eram acolo? Nu de-aia st\u0103team ascuns, cu nume de-mprumut, cu haine engleze\u0219ti, cu arme t\u0103t\u0103re\u0219ti, vorbind o limb\u0103 pe care n-o \u0219tia nimeni, n-o \u0219tia nimeni pentru c\u0103 ea nu exist\u0103, Magadaleno, era limba pe care-o inventaser\u0103m eu cu frati-miu, de-o vorbeam noi \u00eende noi s\u0103 nu ne-n\u021beleag\u0103 niminea. Eram acolo, Magdo, eram acolo, ascuns \u0219i cu alt chip, eram acolo \u00eentr-o alt\u0103 limb\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i ce f\u0103ceai acolo, Alfred Petala, ce f\u0103ceai tu acolo? parc\u0103 \u00eentreba Magdalena Ghica din ochi, din capul s\u0103lii, printre to\u021bi \u0103i de veniser\u0103 acolo, \u00een casa Ipsilan\u021bilor, \u0219i Serafi\u021ba lui Mavrocordat, \u0219i Agl\u0103i\u021ba Duc\u0103i, \u0219i Zoe, nu, nu Zoe aia, alt\u0103 Zoe, dar tot Ghica, \u0219i ei, locotenen\u021bii, unul \u0219i-unul, fii de boieri \u0219i domni care au fost. Ce f\u0103ceai acolo tu, de-a trebuit s\u0103 pun eu m\u00eena s\u0103 ucid, de-a trebuit s\u0103 pun eu m\u00eena s\u0103 dau foc, tu ce f\u0103ceai, ce pa\u0219tele m\u0103-tii f\u0103ceai de m-ai l\u0103sat pe mine cu p\u0103catul?<\/p>\n\n\n\n<p>Eu te iubeam, frumoas\u0103 Magdalena. Eu te iubeam \u0219i \u00eemi smulgeam fica\u021bii \u0219i bojocii, voiam s\u0103 pier, s\u0103 nu m\u0103 vaz\u0103 nimeni, voiam s\u0103 mor, iubire, da, voiam s\u0103 mor. S\u0103 mor acolo, l\u00eeng\u0103 tine, c\u0103 nu mai puteam tr\u0103i cu ru\u0219inea de a iubi iubita fratelui meu, pe tine, Magdaleno, pe tine, pe tine, pe tine\u2026<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i-acum m\u0103 mai iube\u0219ti a\u0219a, uciga\u0219\u0103 cum s\u00eent? Acum m\u0103 mai iube\u0219ti, c\u00eend \u0219tii c\u0103 eu s\u00eent cea care \u021bi-a luat r\u0103zbunarea? Acum m\u0103 mai iube\u0219ti c\u00eend \u0219tii c\u0103 \u00eenc\u0103 \u00eel iubesc pe Calistrat \u0219i m\u0103 doare carnea de lipsa c\u0103rnii lui? Acum m\u0103 mai iube\u0219ti, m\u0103i Alfred?<\/p>\n\n\n\n<p>\u00centotdeauna, Magdalena. \u00centotdeauna am s\u0103 te iubesc, \u00eentotdeauna \u00een p\u0103cat \u0219i \u00een ru\u0219ine, dar \u00eentotdeauna. Pentru c\u0103 iubirea nu e ceva ce ai \u0219i dac\u0103 vrei nu-l mai ai. C\u00eend se lipe\u0219te iubirea de tine nu te las\u0103, m\u0103, nu te las\u0103, st\u0103 acolo ca o piele care te ia \u0219i te ascunde, a\u0219a cum ascundeau ai no\u0219tri gr\u00eeul \u00een p\u0103m\u00eent c\u00eend d\u0103deau turcii, a\u0219a e iubirea, Magdaleno, te-nf\u0103\u0219oar\u0103 de nu mai \u0219tii de nica \u0219i nici de tine nu mai \u0219tii \u0219i nu-\u021bi d\u0103 drumul p\u00een\u0103 mori \u0219i nici atunci nu \u0219tii de te-a l\u0103sat, c\u0103 n-a zis nimeni p\u00een-acum c\u0103-n moarte s-a lep\u0103dat de drag \u0219i dor. Ai ucis, Magdaleno? Ai ucis din iubire! Mi-ai luat r\u0103zbunarea? Mi-ai luat-o din iubire, din iubire pentru Calistrat, fr\u0103\u021biorul meu. M-ai f\u0103cut neom? \u0218i ce? S\u0103 nu te mai iubesc acuma?! Ar fi ca cum mi-a\u0219 rupe ochii din cap \u0219i mi i-a\u0219 \u00eendesa pe g\u00eet, ar fi ca cum mi-a\u0219 rupe limba \u0219i m-a\u0219 sp\u00eenzura cu ea, ar fi ca\u2026 habar nu am ca ce, M\u0103gdu\u021bo, c\u0103 nu s\u00eent bun la pl\u0103smuiri.<\/p>\n\n\n\n<p>Dar la ce e\u0219ti bun, m\u0103i Alfred Petala? La ce e\u0219ti bun atuncea, de nici la pl\u0103smuiri nu e\u0219ti? La ce e\u0219ti bun, Petala?<\/p>\n\n\n\n<p>S\u0103 te iubesc pe tine, Magda. S\u0103 te iubesc cum te-am iubit c\u00eend prima dat\u0103 spusu-mi-a de tine Calistrat. Cum te-am iubit c\u00eend \u021bi-am auzit prima dat\u0103 numele. \u0218i-apoi de c\u00eete ori mi-a zis de tine. De c\u00eete ori mi-a zis cum v\u0103 s\u0103ruta\u021bi. \u0218i cum v\u0103 iubea\u021bi. \u0218i cum v\u0103 urgisea\u021bi unul pe altul. \u0218i eu de fiecare dat\u0103 te-am iubit. Mai mult \u0219i mai mult \u0219i tot mai mult. Cu fiecare petic din pielea ta de care-mi vorbea Calistrat. Cu fiecare oftat din gura ta de care-mi zicea Calistrat. Cu fiecare \u00eembr\u0103\u021bi\u0219are a ta, cu fiecare m\u00eeng\u00eeiere\u2026 pe toate le-am \u0219tiut, M\u0103gdu\u021bo, pe toate, toate. C\u0103 de-aia te-am iubit. C\u0103 te-am avut de mii de ori, c\u0103 n-a avut el parte de tine c\u00eete nop\u021bi te-am visat eu. C\u0103 \u0219tii ceva? Dintre noi doi, eu \u0219i Calistrat, eu te-am iubit adev\u0103rat. Eu am fost \u0103la. C\u0103 nu-i iubire mai grea \u0219i mai ad\u00eenc\u0103 cum e aia de departe. A\u0219a s\u0103 \u0219tii, M\u0103gdu\u021bo.<\/p>\n\n\n\n<p>\u2014 A\u0219a s\u0103 \u0219tii, M\u0103gdu\u021bo, auzir\u0103 to\u021bi \u0103ia de-acolo.<\/p>\n\n\n\n<p>\u015ei Nastasia Calimenti, \u015fi Petru\u0163 Tomac, \u015fi Iancu Pohljama, \u0219i Serafi\u021ba lui Mavrocordat, \u0219i Agl\u0103i\u021ba Duc\u0103i, \u0219i Zoe, nu, nu Zoe aia, alt\u0103 Zoe, dar tot Ghica, \u0219i ei, locotenen\u021bii, \u0219i p\u00een\u0103 la urm\u0103 Magda, Magdalena Ghica.<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i asta fiind spus\u0103, str\u0103inul se \u00eentoarse-n loc \u0219i \u0219i-o lu\u0103 agale pe pietri\u0219ul din fa\u021ba casei, se \u00eendep\u0103rt\u0103, ie\u0219i pe poart\u0103 \u0219i se duse.<\/p>\n\n\n\n<p>\u0218i nu mai \u0219tiu nimeni de el de-atunci. Alfred Petala, fratele lui Calistrat.<\/p>\n\n\n\n<p>Iar Magdalena Ghica r\u0103mase acolo, \u00een salon, \u0219i ceru \u00eenc-o dulcea\u021b\u0103, c\u0103 aia veche-i fu speriat\u0103 de str\u0103inul cel ciudat care sem\u0103na cu Calistrat Had\u00eembu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>\u00centotdeauna am s\u0103 te iubesc, \u00eentotdeauna \u00een p\u0103cat \u0219i \u00een ru\u0219ine, dar \u00eentotdeauna. Pentru c\u0103 iubirea nu e ceva ce ai \u0219i dac\u0103 vrei nu-l mai ai. C\u00eend se lipe\u0219te iubirea de tine nu te las\u0103, m\u0103, nu te las\u0103, st\u0103 acolo ca o piele care te ia \u0219i te ascunde, a\u0219a cum ascundeau ai no\u0219tri gr\u00eeul \u00een p\u0103m\u00eent c\u00eend d\u0103deau turcii, a\u0219a e iubirea, Magdaleno, te-nf\u0103\u0219oar\u0103 de nu mai \u0219tii de nica \u0219i nici de tine nu mai \u0219tii \u0219i nu-\u021bi d\u0103 drumul p\u00een\u0103 mori \u0219i nici atunci nu \u0219tii de te-a l\u0103sat, c\u0103 n-a zis nimeni p\u00een-acum c\u0103-n moarte s-a lep\u0103dat de drag \u0219i dor.<\/p>\n","protected":false},"author":141,"featured_media":3968,"comment_status":"open","ping_status":"closed","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[29],"tags":[167,892,888],"coauthors":[],"class_list":["post-3964","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-fictiune","tag-fictiune","tag-michael-haulica","tag-nr-11-12-2021"],"jetpack_featured_media_url":"https:\/\/revistafamilia.ro\/wp-content\/uploads\/2022\/02\/michael-haulica.jpeg","jetpack_sharing_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3964","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/141"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=3964"}],"version-history":[{"count":2,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3964\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":4073,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/3964\/revisions\/4073"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/3968"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=3964"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=3964"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=3964"},{"taxonomy":"author","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcoauthors&post=3964"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}