\u00cen gar\u0103 era un singur tren. Un tren scurt, cu trei vagoane sordide, bune de scos la REMAT. Un tren demn de un \u00eenceput de ianuarie geros. F\u0103r\u0103 prea mul\u021bi pasageri, dificil de depistat dincolo de geamurile \u00eenghe\u021bate. Probabil c\u0103 ducea \u00een vreun fund de \u021bar\u0103 pe o linie secundar\u0103.<\/p>\n\n\n\n
Sosi \u0219i poli\u021bistul. Un t\u00e2n\u0103r cam de aceea\u0219i v\u00e2rst\u0103 \u0219i statur\u0103 cu Constantin, care-l \u00eent\u00e2mpin\u0103 cu un z\u00e2mbet larg. Intrar\u0103 \u00een sec\u021bie. Trecur\u0103 de holul mic, cenu\u0219iu, \u00een biroul nu prea \u00eenc\u0103p\u0103tor, dotat cu o canapea veche, parchet scorojit, o fereastr\u0103 larg\u0103, murdar\u0103, dou\u0103 pupitre de lemn, tot vechi \u0219i \u0219ubrede, \u0219i ni\u0219te dulapuri clasice cu fi\u0219iere. \u00cen \u00eenc\u0103pere se mai g\u0103seau dou\u0103 glastre cu flori: una l\u00e2ng\u0103 biroul din fa\u021ba intr\u0103rii \u0219i una pe un dulap. Poli\u021bistul se \u00eendrept\u0103 spre cel de-al doilea birou, din st\u00e2nga intr\u0103rii, aflat \u00een continuarea canapelei lipite de perete, \u0219i-\u0219i depuse chipiul l\u00e2ng\u0103 un teanc de dosare. \u00ce\u0219i \u00eenclin\u0103 capul.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 \u0102sta e, altul n-avem.<\/p>\n\n\n\n
Constantin privi telefonul de pe dosare. Un Nokia antic, lipit cu band\u0103 adeziv\u0103 \u0219i cu displayul cr\u0103pat.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 E al tat\u0103lui meu. E telefonul de serviciu \u0219i are numere importante, altfel nu ne-am fi deranjat.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Am vorbit cu dumnealui \u0219i a spus ceva\u2026 c\u0103 merge la o\u2026<\/p>\n\n\n\n
Poli\u021bistul \u00ee\u0219i ascunse politicos z\u00e2mbetul.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Da, e la o \u00eenmorm\u00e2ntare. Probabil i-a c\u0103zut din buzunar \u0219i a r\u0103mas pe banchet\u0103.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 P\u0103i un domn care a fost \u00een compartiment cu dumnealui a sesizat \u0219i l-a predat la controlor.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Mul\u021bumesc. Cum v-am spus, numerele erau importante.<\/p>\n\n\n\n
Se salutar\u0103.<\/p>\n\n\n\n
\u00cen sta\u021bia de autobuz, ni\u0219te tineri cu rucsacuri \u00een spinare \u00eei amintir\u0103 de zilele studen\u021biei. C\u00e2nd se \u00eentorcea acas\u0103 \u0219i lua autobuzul. Rareori se \u00eencumeta la un taxi de pe partea cealalt\u0103 a str\u0103zii. \u00cei p\u0103ru pentru o clip\u0103 c\u0103, \u00een ciuda schimb\u0103rilor vestimentare \u0219i de look, chipurile studen\u021bilor conservaser\u0103 aceea\u0219i expresie de prospe\u021bime \u0219i \u00eencredere \u00een viitor. De fapt, Constantin nu afi\u0219ase niciodat\u0103 un asemenea chip \u0219i nici nu-l z\u0103rise la al\u021bii f\u0103r\u0103 a-l scoate din min\u021bi.<\/p>\n\n\n\n
Faptul de a-i g\u0103si din senin pe tinerii ace\u0219tia complet necunoscu\u021bi frumo\u0219i \u0219i liberi era o reac\u021bie involuntar\u0103 de aversiune puternic\u0103 fa\u021b\u0103 de prezent, altfel nu se explica de ce netezise cu o ignoran\u021b\u0103 uimitoare un trecut care nu fusese mai pu\u021bin admonestat \u0219i mizerabil. \u00cen definitiv, trecutul f\u0103cea referire la suferin\u021be apuse, nu?, pe c\u00e2nd prezentul era aspiratorul absolut al fiin\u021bei. Dac\u0103 nu cumva intensitatea \u0219i chiar forma prezentului aveau de a face cu experien\u021bele trecutului. Evident c\u0103 aveau. Pun\u00e2ndu-le fa\u021b\u0103 \u00een fa\u021b\u0103, Constantin admise c\u0103 \u00een esen\u021b\u0103 nu se deosebesc. Prin urmare, nevoia ca prezentul s\u0103 nu devin\u0103 un tot unitar insuportabil \u00eel determin\u0103 s\u0103 simt\u0103 o nostalgie fantom\u0103. Ori se afla \u00eentr-o rar\u0103 bun\u0103 dispozi\u021bie \u0219i lucrurile se a\u0219terneau conform acestei bune dispozi\u021bii. Oricum, avea s\u0103 treac\u0103. Odat\u0103 chiar cu sosirea autobuzului. Se umplu repede, iar aerul deveni un amestec de parfumuri. Prefer\u0103 s\u0103 se a\u0219eze pe bancheta lung\u0103 din spate, plasat\u0103 mai sus \u0219i mai pu\u021bin preferat\u0103 deoarece de acolo se croia anevoie drum spre u\u0219ile batante. Ceea ce o f\u0103cea totodat\u0103 mai discret\u0103 \u0219i ferit\u0103 de nepl\u0103cerile contactului cu ceilal\u021bi pasageri. G\u00e2ndul \u00eei fu pe loc contrazis de fostul profesor de rom\u00e2n\u0103 din liceu, domnul Postolache, cu pseudonimul de poet Nichifor Simionescu, care se a\u0219ez\u0103 l\u00e2ng\u0103 el.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Bun\u0103 ziua, domn profesor! Ce pl\u0103cere!<\/p>\n\n\n\n
Profesorul sur\u00e2se \u00een felu-i inconfundabil, cu fruntea br\u0103zdat\u0103 de cute ad\u00e2nci, spr\u00e2ncenele ridicate interogativ \u0219i r\u0103sfr\u00e2ng\u00e2nd o lumin\u0103 bl\u00e2nd\u0103 din priviri. \u00ce\u0219i p\u0103strase gestul de a-\u0219i m\u00e2ng\u00e2ia musta\u021ba stufoas\u0103 cu degetele sub\u021biri \u0219i lungi ale m\u00e2inii drepte. \u0218i-l amintea \u00eenalt, pu\u021bin adus de spate, slab \u0219i cu o configura\u021bie general\u0103 de \u021b\u0103ran care n-a pus niciodat\u0103 m\u00e2na pe o sap\u0103. Se mai \u00eemplinise pu\u021bin fa\u021b\u0103 de cum \u0219i-l amintise, \u00een rest se p\u0103strase aproape neschimbat.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Ooo\u2026 domnul Constantin!<\/p>\n\n\n\n
Iat\u0103 \u0219i vocea cald\u0103, domoal\u0103, aproape recitativ\u0103. Domnul Simionescu \u00eenf\u0103\u021bi\u0219a poetul provincial tipic, scrut\u00e2nd \u00een gol \u0219i strecur\u00e2nd pauze meditative \u00eentre fraze. \u00ce\u0219i amintea Constantin de un concept care ocupase cu totul mintea acestui om, reverberat, dac\u0103 nu \u00een toate c\u0103r\u021bile sale, cel pu\u021bin \u00een cartea de poezie pe care i-o cump\u0103rase \u00eempreun\u0103 cu clasa \u0219i pe care o primise cu un autograf caligrafic pe prima pagin\u0103: infrainfinitezimalul. De altfel, Simionescu era un admirator al lui Barbu \u0219i se vedea. Lui Constantin nu i se p\u0103rea mai pu\u021bin exagerat \u0219i fals dec\u00e2t senza\u021bia tr\u0103it\u0103 de el \u00een sta\u021bia de autobuz. Doar o alt\u0103 nostalgie naiv\u0103 fa\u021b\u0103 de o realitate inexistent\u0103. \u00cen to\u021bi ace\u0219ti ani Simionescu devenise probabil \u0219i mai mult una cu poezia lui.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Ce mai face\u021bi domn profesor, a trecut un car de ani de c\u00e2nd nu v-am mai v\u0103zut.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Ce s\u0103 fac, am ie\u0219it la pensie.<\/p>\n\n\n\n
De c\u00e2nd \u0219i-l amintea, Simionescu \u00ee\u0219i z\u00e2mbea mult sie\u0219i, f\u0103r\u0103 cea mai mic\u0103 inten\u021bie de a jigni pe cineva.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Mai scrie\u021bi? urm\u0103 firesc \u00eentrebarea lui Constantin.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Mai am ceva cerneal\u0103 \u00een stilou.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 \u0218i pe unde publica\u021bi?<\/p>\n\n\n\n
\u2013 La Ia\u0219i, la Dacia, dar e greu, c\u0103 trebuie s\u0103 dai un avans pe care \u021bi-l recuperezi cumva din v\u00e2nz\u0103ri. Z\u00e2mbi ca de un fleac. Nu te public\u0103 nimeni dac\u0103 nu vii cu bani de acas\u0103.<\/p>\n\n\n\n
Dec\u00e2t dac\u0103 e\u0219ti un poet care conteaz\u0103, g\u00e2ndi Constantin. Pentru c\u0103 nu ap\u0103rea \u00een publica\u021bii na\u021bionale, se putea aprecia c\u0103 e un poet minor, nu? Nichifor Simionescu nu era cu adev\u0103rat poet pentru c\u0103 \u00ee\u0219i alesese un pseudonim ridicol, scria aceea\u0219i poezie de cincizeci de ani \u0219i cuno\u0219tea bine literatura rom\u00e2n\u0103 de p\u00e2n\u0103 la revolu\u021bie. Totu\u0219i, m\u0103car una din cele c\u00e2teva zeci de c\u0103r\u021bi scoase, estimase Constantin, trebuia s\u0103 fie o carte foarte bun\u0103.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Ave\u021bi dreptate, domn profesor, nu prea se cite\u0219te poezie la noi.<\/p>\n\n\n\n
Constantin crezu c\u0103 pasagerii din jurul lor le ascult\u0103 conversa\u021bia. Se sim\u021bi ru\u0219inat \u0219i doritor totodat\u0103 s\u0103 vorbeasc\u0103 c\u00e2t mai mult.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Niciodat\u0103 nu prea s-a citit. Poezia nu e pentru toat\u0103 lumea. Crezi c\u0103 pe vremea lui Creang\u0103 \u021b\u0103ranii citeau Eminescu la gura sobei pe c\u00e2nd desf\u0103cau porumb?<\/p>\n\n\n\n
Nici Constantin nu fusese vreodat\u0103 cititor de poezie, iar pe cea rom\u00e2neasc\u0103 o detesta din principiu. Cuv\u00e2ntul abscons, de pild\u0103, folosit abuziv pentru a descrie o poezie sau alta \u00eei p\u0103ruse totodat\u0103 \u0219i un verdict \u00eempotriva inten\u021biei de a o citi.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Dar \u00eenc\u0103 m\u0103 str\u0103duiesc. Am acuma un volum\u2026<\/p>\n\n\n\n
Cu siguran\u021b\u0103 c\u0103 cel pu\u021bin doamna din fa\u021ba lor, st\u00e2nd \u00een picioare pe culoar \u0219i \u021bin\u00e2nd o plas\u0103 plin\u0103 de cump\u0103r\u0103turi, nu numai c\u0103 asculta vr\u00e2nd nevr\u00e2nd, dar \u00ee\u0219i \u0219i formase o p\u0103rere clar\u0103 despre cele auzite, ce se putea ghici \u00een \u00eencruntarea de pe chipul ei.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 pe care \u00eencerc s\u0103-l public cu prilejul zilelor culturale, scriu de mult la el, l-am tot l\u0103sat, am tot \u00eencercat s\u0103 scriu\u2026 de joi p\u00e2n\u0103 mai apoi\u2026 a\u0219a.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 M\u0103 bucur s-aud.<\/p>\n\n\n\n
\u00centinse o m\u00e2n\u0103 pe scaunul din fa\u021b\u0103.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Dar dumneata ce mai faci?<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Eu m\u0103 ocup cu calculatoarele, min\u021bi Constantin, ap\u0103s\u00e2nd pe butoanele unei tastaturi imaginare pentru a sugera c\u0103 b\u0103tr\u00e2nul era prea b\u0103tr\u00e2n ca s\u0103 \u00een\u021beleag\u0103.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Foarte bine, foarte bine.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Locuiesc \u00een Ia\u0219i, am venit acas\u0103 de s\u0103rb\u0103tori.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Sigur.<\/p>\n\n\n\n
Oare c\u00e2\u021bi dintre pasageri se f\u0103ceau vinova\u021bi de a fi b\u0103nuit c\u0103 min\u021bea, pentru c\u0103 poetul Nichifor Simionescu oricum nu era atent la detalii. Se \u0219tie doar c\u0103 IT-i\u0219tii nu merg cu autobuzul, dar Constantin nu vru s\u0103 l\u0103mureasc\u0103 doar pentru urechile celorlal\u021bi c\u0103-\u0219i l\u0103sase ipotetica ma\u0219in\u0103 \u00een service. Apoi, mai avea telefonul de doi lei \u00een buzunarul interior al gecii. Afar\u0103 cr\u0103pau pietrele de frig, undeva la \u021bar\u0103, pe un p\u0103m\u00e2nt \u00eenghe\u021bat, avea loc o \u00eenmorm\u00e2ntare, el \u021binea un jaf de telefon \u00een buzunar ca pe un bun de pre\u021b, oamenii din jur \u00eei judecau \u00een g\u00e2nd sau erau indiferen\u021bi, poetul \u00eenc\u0103 visa vise de poet, \u00een satul unde avea loc \u00eenmorm\u00e2ntarea dou\u0103 biserici se \u00een\u0103l\u021bau de o parte \u0219i de alta a aceluia\u0219i drum, \u00een zilele de duminic\u0103 c\u00e2rdul de oameni veni\u021bi la slujb\u0103 se desp\u0103r\u021bea \u00een dou\u0103, cern\u00e2ndu-se ca printr-un ciur, \u0219i, \u00een ciuda frigului, Constantin transpira, str\u0103duindu-se s\u0103 r\u0103spund\u0103 c\u00e2t mai bine la \u00eentreb\u0103ri care nu-i fuseser\u0103 adresate.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Nu sunt \u00eensurat, \u00eensur\u0103toarea nu cred c\u0103 e pentru mine.<\/p>\n\n\n\n
\u2013 Sigur, sigur\u2026 Nici eu nu m-am \u00eensurat vreodat\u0103. Trebuie s\u0103-\u021bi spun c\u0103 la dou\u0103zeci \u0219i patru de ani era s\u0103 mor, m-am \u00eemboln\u0103vit foarte grav \u0219i m-am g\u00e2ndit c\u0103 dau col\u021bul. Domnule Constantin, scrisesem c\u00e2teva poezii care erau prin sertar, prin manuscrise \u0219i \u00eemi p\u0103rea r\u0103u c\u0103 nu eram \u00eensurat, n-aveam un b\u0103iat sau o fat\u0103\u2026 \u0219i m\u0103 g\u00e2ndeam c\u0103 n-am l\u0103sat nimic \u00een urma mea, am vrut s\u0103 las totu\u0219i ceva \u00een urma mea, m\u0103car c\u00e2t las\u0103 un cariu pe v\u00e2rsta lemnului. Dar mi-am revenit \u0219i am \u00eenceput s\u0103 scriu.<\/p>\n\n\n\n
Se desp\u0103r\u021bir\u0103 \u00een dreptul fostei B\u0103nci Agricole cu un schimb de amabilit\u0103\u021bi \u0219i complimente. Mare parte din discu\u021bie se \u0219i evapor\u0103 din mintea lui Constantin, care r\u0103m\u0103sese cu gustul amar de a nu fi reu\u0219it s\u0103 spun\u0103 mai multe, chiar dac\u0103 erau numai minciuni.<\/p>\n\n\n\n
Spre dup\u0103-amiaz\u0103 a nins foarte tare. \u00cen afara ora\u0219ului s-au pr\u0103bu\u0219it st\u00e2lpi imen\u0219i de electricitate. \u00cen ora\u0219, cabluri rupte peste tot. F\u0103r\u0103 curent, f\u0103r\u0103 semnal de mobil, f\u0103r\u0103 internet. Constantin \u00ee\u0219i desf\u0103cu o bere pe terasa din fa\u021ba casei, felicit\u00e2ndu-se c\u0103 nu se dusese la \u00eenmorm\u00e2ntarea bunicului \u0219i contempl\u00e2nd liliacul cu crengile p\u00e2n\u0103 la p\u0103m\u00e2nt, pline de o zloat\u0103 grea. Nu se mai b\u0103rbierise de dou\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni. Ura s\u0103 se b\u0103rbiereasc\u0103.<\/p>\n\n\n\n
Solicitat\u0103 de aburii alcoolului, ultima amintire pl\u0103cut\u0103 care-i izvor\u00ee \u00een minte, iar izvor\u00e2t era cuv\u00e2ntul potrivit, pentru c\u0103 nu el fu cel care-\u0219i ghidase memoria ca s-o scoat\u0103 la suprafa\u021b\u0103, fu tot despre o \u00eenmorm\u00e2ntare. Cea a bunicii paterne. Despre un gard de sc\u00e2ndur\u0103 negeluit\u0103, vopsit cu var, despre tufele de petunii cu petale albe \u0219i mov din fa\u021ba gardului, despre uli\u021ba desfundat\u0103 \u0219i despre o b\u0103ncu\u021b\u0103 din lemn cu picioare rotunde pe care se aburca bunica sa, ca s\u0103 mai inspecteze strada \u0219i s\u0103 suduie \u201ec\u00e2inii\u201d, dup\u0103 cum nu obi\u0219nuia s\u0103-i numeasc\u0103, altfel fiind pot\u0103ile \u021biganilor, c\u0103ci to\u021bi c\u00e2inii vagabonzi apar\u021bineau \u021biganilor ce nu-\u0219i \u00eenchideau niciodat\u0103 por\u021bile cur\u021bilor. O memorie ce necesita un limbaj pe m\u0103sur\u0103, unul \u00eenv\u0103\u021bat \u00een \u0219coala primar\u0103 din manualele de rom\u00e2n\u0103, iar Constantin se amuz\u0103 s\u0103 descopere c\u0103 vocabularul s\u0103u de\u021binea astfel de resurse, ori i se \u00eent\u00e2mpla ca \u00een somn, c\u00e2nd vorbea \u00eentr-o limb\u0103 necunoscut\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 aib\u0103 \u00eendoiala c\u0103 o rostea cu adev\u0103rat. \u00ce\u0219i aminti probabil de \u00eenmorm\u00e2ntare pentru c\u0103 mai \u00eent\u00e2i \u00ee\u0219i aminti de un bordei de lut aproape c\u0103zut la p\u0103m\u00e2nt de la col\u021bul str\u0103zii Petru Rare\u0219, pe care o str\u0103b\u0103tea cel pu\u021bin o dat\u0103 pe lun\u0103 \u00een drum spre benzin\u0103ria Rompetrol de unde cump\u0103ra o butelie de gaz de 8 kg. De\u0219i aproape o ruin\u0103 complet\u0103 de c\u00e2\u021biva ani, Constantin se oprise \u00een fa\u021ba casei pentru prima oar\u0103 nu cu mult mai mult de jum\u0103tate de an \u00een urm\u0103. Un bordei de lut cu peretele dinspre strad\u0103 pr\u0103bu\u0219it, f\u0103c\u00e2nd vizibile c\u00e2teva resturi de mobil\u0103 veche, ca-ntr-o vitrin\u0103 p\u0103r\u0103sit\u0103. Pricepuse cu certitudinea unei demonstra\u021bii matematice, de\u0219i \u00een acest caz era vorba mai degrab\u0103 de intui\u021bie, de o epifanie iscat\u0103 \u00eentr-un moment de ad\u00e2nc\u0103 depresie, c\u0103 contempla relicva unei lumi care se sf\u00e2r\u0219ea, a c\u0103rei lumin\u0103 mai p\u00e2lp\u00e2ia undeva \u00een co\u0219ul pieptului s\u0103u doar ca o amintire firav\u0103 care nu mai putea fi \u00eemp\u0103rt\u0103\u0219it\u0103. Nu aveau s\u0103 mai existe vreodat\u0103 m\u0103car doi oameni care s\u0103 se adune \u00een acea cas\u0103 \u0219i s\u0103 se poarte cu familiaritatea trecutului ei, a vremilor care au z\u0103mislit-o. Mirosul de sob\u0103 de chirpici, un amestec de lut, b\u0103legar \u0219i fum, prejudec\u0103\u021bile proprietarilor, crimele lor, croiala hainelor purtate, mileurile tricotate \u00eempodobind difuzorul de lemn cu butoane de corn, spaimele \u0219i eresurile casei, zgomotele \u00eenfrico\u0219\u0103toare ale m\u00e2\u021belor dup\u0103ind prin pod, \u00eentunericul \u00eempresur\u00e2nd lampa cu gaz, chipurile desfigurate de lumina obscur\u0103 \u0219i mobil\u0103, pritocirea pere\u021bilor, be\u021biile, mor\u021bile, lum\u00e2n\u0103rile de cear\u0103, n\u0103framele \u0219i pestelcile, covoarele \u021besute cu motiv popular, plitele de font\u0103 \u0219i cozonacii f\u0103cu\u021bi \u00een spuz\u0103 se exilau \u00een muzee, \u00een povestiri, anun\u021b\u00e2ndu-\u0219i moartea. Iar Constantin trecea printr-un alt moment de nostalgie contraf\u0103cut\u0103.<\/p>\n\n\n\n
Poetul Simionescu = o form\u0103 de uitare; \u00eenmorm\u00e2ntarea bunicii = alt\u0103 form\u0103 de uitare; vremea studen\u021biei = alt\u0103 form\u0103 de uitare; Constantin = un nostalgic mincinos. Aici st\u0103tea \u0219pilul. Liliacul ating\u00e2nd aleea de beton, iarn\u0103 grea, amintiri roman\u021bate. Poze pe telefon. Penuria de p\u00e2ine. \u00centr-un fel, senza\u021bia de apocalips\u0103 minor\u0103 travers\u00e2nd vremelnic ora\u0219ul \u00eei conferi o u\u0219urare, un r\u0103gaz. O parantez\u0103 deosebit\u0103 de parantezele cotidiene, avea parte de destule \u00een absen\u021ba unui loc de munc\u0103 stabil, cele mai multe dintre ele constituind prilej de pr\u0103bu\u0219ire \u00een gol. Constantin flegm\u0103 peste o tuf\u0103 de petunii imaginare. Gr\u0103dina ar\u0103ta jalnic. Constantin se g\u00e2ndi la Angelica \u0219i la \u00eenmorm\u00e2ntarea bunicii. Angelica, de fapt, nu fusese acolo, n-avea nicio leg\u0103tur\u0103 cu bunica lui, cu familia lui, dar o vedea aievea acolo, \u00eembr\u0103cat\u0103 \u00een bluz\u0103 cu dantel\u0103 neagr\u0103, fust\u0103 dreapt\u0103 p\u00e2n\u0103 la genunchi, tot neagr\u0103, cu spatele la el, cu fa\u021ba c\u0103tre gura \u00eentunecat\u0103 a casei de lut joase, cu acoperi\u0219 de carton bituminat, straturi peste straturi, ca o ceap\u0103, o bucat\u0103 par\u021bial desprins\u0103 din \u0219ipcile de lemn flutura u\u0219or \u00een v\u00e2nt, el a\u0219tepta s\u0103 fie chemat pentru a scoate sicriul, pe prisp\u0103 era \u00eenghesuial\u0103, dar el n-o observase dec\u00e2t pe Angelica, care st\u0103tea cu spatele la el, care probabil f\u0103cea sau spunea ceva, \u00een\u0103untru bunica poposea pe o mas\u0103 veche cu o figur\u0103 de cear\u0103, neverosimil\u0103, \u0219i, de\u0219i era zi, ochii min\u021bii \u00eei regresau c\u0103tre o memorie mai veche, era copil, poate avea opt ani, \u0219edea pe un taburet vopsit verde \u00eenchis \u0219i acoperit cu o hus\u0103 \u00eenflorat\u0103, l\u00e2ng\u0103 o m\u0103su\u021b\u0103 de sc\u00e2ndur\u0103, str\u00e2mb\u0103, proptit\u0103 de un corcodu\u0219, era noapte, se auzeau greierii, p\u0103rin\u021bii \u0219i bunicii se vedeau palizi sub becul aprins pe peretele exterior, \u00een jurul becului roiau g\u00e2ng\u0103nii, discut\u00e2nd, bunicul \u0219edea \u00een col\u021bul \u00eentunecat al casei \u00een forma literei L, \u021bin\u00e2ndu-\u0219i bastonul \u00een m\u00e2n\u0103, iar Constantin d\u0103du s\u0103 mu\u0219te cu poft\u0103 dintr-un col\u021b de p\u00e2ine sec\u021bionat longitudinal, cu dou\u0103 felii de salam unsuroase a\u0219ezate pe o limb\u0103 de margarin\u0103 \u0219i dou\u0103 felii de castrave\u021bi, c\u00e2nd descoperi un g\u00e2ndac negru imens \u0219i azv\u00e2rli \u021bip\u00e2nd sandvi\u0219ul. Sunetul vocii lui fu suprimat de filmul mut, ca \u0219i ale p\u0103rin\u021bilor \u0219i bunicilor, iar el o iubea pe Angelica, o fat\u0103 cu tupeu care-\u0219i declamase dragostea pentru pudicul \u0219i st\u00e2njenitul Constantin. Nu g\u0103si alt\u0103 cale de a-i r\u0103spunde dec\u00e2t prin a-i murd\u0103ri zilnic uniforma \u00een drumul de \u00eentoarcere de la \u0219coal\u0103. Apoi, \u00eentr-un fel, Angelica a murit. N-a murit propriu-zis, doar a \u00eencetat s\u0103 mai fie prezent\u0103.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Proz\u0103 de Vlad Preda<\/p>\n","protected":false},"author":348,"featured_media":11273,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":""},"categories":[29],"tags":[2726,47,2232],"coauthors":[2231],"class_list":["post-15168","post","type-post","status-publish","format-standard","has-post-thumbnail","hentry","category-fictiune","tag-nr-1-2026","tag-proza","tag-vlad-preda"],"jetpack_featured_media_url":"https:\/\/revistafamilia.ro\/wp-content\/uploads\/2024\/09\/Vlad_Preda.jpg-scaled.jpg","jetpack_sharing_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15168","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/348"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=15168"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15168\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":15169,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/15168\/revisions\/15169"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/media\/11273"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=15168"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=15168"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=15168"},{"taxonomy":"author","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistafamilia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcoauthors&post=15168"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}