{"id":13050,"date":"2025-05-21T12:16:54","date_gmt":"2025-05-21T09:16:54","guid":{"rendered":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=13050"},"modified":"2025-05-21T12:17:14","modified_gmt":"2025-05-21T09:17:14","slug":"portret-fara-rama","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistafamilia.ro\/?p=13050","title":{"rendered":"Portret f\u0103r\u0103 ram\u0103"},"content":{"rendered":"
\n
\"\"<\/figure>\n<\/div>\n\n\n

Via\u021ba f\u0103r\u0103 nume. Mainimicul. Multe ar mai fi de spus<\/em>.<\/em><\/p>\n\n\n\n

Sunt doar trei titluri din \u0219irul c\u0103r\u021bilor publicate de Ioan Moldovan, deschiz\u00e2nd (cu siguran\u021b\u0103, pricepere \u0219i \u00eencredere) \u0219i \u00eenchiz\u00e2nd (cu grab\u0103 \u0219i implacabil\u0103 ne\u00eendurare) un drum, \u00een aparen\u021b\u0103 drept \u0219i neaccidentat. \u00cen realitate, cu destule (de\u0219i nu \u00eentotdeauna vizibile) urcu\u0219uri \u0219i cobor\u00e2\u0219uri, cu ocoli\u0219uri \u0219i imperioase pauze de respira\u021bie, de c\u0103utare nu a tonului fundamental (g\u0103sit \u00eenc\u0103 de la \u00eenceput!), ci a gamei \u00een care s\u0103 transcrie (asemenea compozitorului cople\u0219it de avalan\u0219a \u0219i impetuozitatea sunetelor) varia\u021biile pe o tem\u0103 dat\u0103. Scepticismul privirii \u0219i \u00een\u021belegerea eminamente poetic\u0103 (prin urmare, mediat\u0103 sau inter-mediat\u0103!) a lumii din\u0103untrul \u0219i din afara sa amestec\u0103 realul cu imaginarul, poten\u021bialul cu virtualul, auzitul cu neauzitul \u00eentr-o manier\u0103 ce nu are nimic de a face cu aleatorul, ci cu percep\u021bia cvasisimultan\u0103 a tuturor v\u0103zutelor \u0219i nev\u0103zutelor. Totul c\u00e2nt\u0103 pe \u0219i cu aceea\u0219i voce, totul se recepteaz\u0103 \u0219i se retransmite pe aceea\u0219i lungime de und\u0103. Nu e o simpl\u0103 luare \u00een posesie, ci o asumare, c\u00e2nd jubilatorie, c\u00e2nd anxioas\u0103, c\u00e2nd himeric\u0103, dar \u00eentotdeauna \u00een apropierea\/preajma unui real infinit disponibil, dar \u0219i provocator. Hipnoza devine posesie \u0219i posesia prilej de melancolie, de reverie, de angoas\u0103 ori de resemnare,<\/p>\n\n\n\n

De aici, poate, \u0219i impresia de redundan\u021b\u0103 a tonului c\u0103r\u021bilor sale, senza\u021bia de repeti\u021bie cvasiobsesiv\u0103 a mimicii, a ticurilor\/trucurilor, a gesturilor ori a accentelor ascu\u021bite ori circumflexe ale acestora. Doar c\u0103 nu e vorba de o repeti\u021bie mecanic\u0103, ci de una premeditat\u0103, \u0219i nu at\u00e2t \u00een sensul stilistic propriu-zis, ci \u00een cel pur tehnic\/fizic al no\u021biunii, cel de asigurare a fidelit\u0103\u021bii \u0219i percep\u021biei corecte a mesajului. De aici \u0219i \u201ebacovianismul\u201d imanent (dar f\u0103r\u0103 umorile sumbre ale \u00eenainta\u0219ului) al poeziei sale, senza\u021bia de univers \u00eenchis, suficient sie\u0219i. Altfel spus, senza\u021bia cov\u00e2r\u0219itoare de hortus conclusus<\/em> \u00een care poetul respir\u0103 mai degrab\u0103 prin ni\u0219te pl\u0103m\u00e2ni aerieni dec\u00e2t prin pungile str\u00e2mtorate de rigiditatea, totu\u0219i protectoare, a coastelor. Este, s\u0103 o spunem f\u0103r\u0103 \u00eenconjur, semnul distinctiv al marii poezii. \u0218i inconfundabilul ei ethos.<\/p>\n\n\n\n

Ioan Moldovan desemneaz\u0103 (nume\u0219te \u0219i circumscrie) o criz\u0103 perpetu\u0103, descrie un drum \u0219i deseneaz\u0103 un orizont, planteaz\u0103 livezi, are insomnii, pl\u00e2nge, r\u00e2de pe sub musta\u021b\u0103, se autoam\u0103ge\u0219te, se resemneaz\u0103, face \u201eexerci\u021bii de transparen\u021b\u0103\u201d, scrie \u201etratate de oboseal\u0103\u201d. Doar c\u0103 resemnarea nu e abandon, ci acceptare, nu e adaos, ci esen\u021b\u0103. Patetismul nu lipse\u0219te, dar e subiacent, deoarece gesturile mari sufer\u0103 de grandilocven\u021b\u0103 \u0219i \u201epavoazare\u201d circumstan\u021bial\u0103, \u00een timp ce fiin\u021ba lui e liber\u0103, supus\u0103 doar inexorabilei mecanici a dificult\u0103\u021bii de a tr\u0103i.<\/p>\n\n\n\n

Astfel \u00eenc\u00e2t via\u021ba f\u0103r\u0103 nume<\/em> e cea de dincolo de teritoriul sacru (dar nu liter\u0103 de evanghelie) al c\u0103r\u021bilor, cea care permite ca dezabuzarea s\u0103 fie senin\u0103, cinic\u0103, \u00eemp\u0103cat\u0103 ori acaparatoare. Iar mainimicul<\/em> e totul: via\u021ba, moartea, eternitatea sau, cum singur o spune, trecerea, nestatornicia: \u201ec\u00e2nd e\u0219ti \u00eentr-una, vrei s\u0103 treci \u00een cealalt\u0103\/ \u0219i, invers, mereu!\u201d (doar dou\u0103 incinte<\/em>, din volumul Multe ar mai fi de spus<\/em>, probabil cea mai \u00eemplinit\u0103 dintre toate c\u0103r\u021bile maturit\u0103\u021bii sale). El, Mainimicul<\/em>, permite redundan\u021ba, suport\u0103 maniera, simuleaz\u0103 gravitatea, dar, mai ales, face s\u0103 rodeasc\u0103 ironia \u0219i autoironia, \u201edreptul la pasiune\u201d, iluzia c\u0103 \u201eLumea-i culcu\u0219ul unui iepure alb\u201d unde \u201ezeii se bucur\u0103 de amintirile involuntare\u201d, unde \u201ede altfel nici moartea nu mai \u0219tie inventa nimic\u201d (Exerci\u021bii de transparen\u021b\u0103<\/em>).<\/p>\n\n\n\n

Nu \u0219tim mare lucru despre Maitotul <\/em>pe care, cvasitestamentar, \u00eel prefigureaz\u0103 \u00een ultima carte publicat\u0103 \u00een timpul vie\u021bii, dar avem suficiente motive s\u0103 credem c\u0103 el e raza de speran\u021b\u0103 care \u00eenconjoar\u0103 \u0219i \u00eentre\u021bine supravie\u021buirea, alege p\u00e2lp\u00e2irile de \u00eencredere din aluviunile cen\u00fa\u0219ii, c\u0103rbunii m\u0103rturisitori ai arderii din gr\u0103mada de vreascuri a mainimicului.<\/em><\/p>\n\n\n\n

Ultima dat\u0103 ne-am \u00eent\u00e2lnit \u00een iulie 2023, al\u0103turi de al\u021bi confra\u021bi, poe\u021bi, prozatori, critici, din Nordul Transilvaniei, la reuniunea organizat\u0103 de Episcopul Virgil Bercea la Oradea. \u0218tiam prin ce trecuse Ion, era palid, sl\u0103bit, dar vizibil bucuros c\u0103 e acolo.<\/p>\n\n\n\n

Nu-mi dau seama dac\u0103 era resemnat sau doar mai con\u0219tient dec\u00e2t oric\u00e2nd c\u0103 a \u201eie\u0219it cu \u00eenvoire de sus\u201d (vezi Via\u021ba proprie<\/em>, \u00een volumul mai sus citat) \u0219i c\u0103 \u021bese cu circumspect\u0103 os\u00e2rdie p\u00e2nza de p\u0103ianjen \u00een care s-au prins, spre a sta al\u0103turi ori \u00een dezordine amestecate, trecutul, prezentul \u0219i viitorul viitorului<\/em>, adic\u0103 Neantul.<\/p>\n\n\n\n

Fusesem primul s\u0103u editor, aveam asupra lui, al\u0103turi de Ion Pop, prefa\u021batorul c\u0103r\u021bii, \u0219i de unii din confra\u021bii echinoxi\u0219ti, un fel de ascendent de frate mai mare, cu sfieli de fiecare parte, dar f\u0103r\u0103 efuziuni \u0219i vorbe de complezen\u021b\u0103. \u00cemp\u0103rt\u0103\u0219eam aceea\u0219i pudoare de feciori ce stau, c\u00e2nd hora e \u00een toi, pe margine, a\u0219tept\u00e2nd nu s\u0103 fie lua\u021bi la joc, ci s\u0103 li se vad\u0103 clopul, c\u0103me\u0219a \u0219i cioarecii.<\/p>\n\n\n\n

Ne-am desp\u0103r\u021bit f\u0103r\u0103 cuvinte, eu, cu n\u0103dejdea c\u0103 ne vom mai vedea, el privind undeva spre marginile cur\u021bii Episcopiei, poate spre turnurile bisericii de al\u0103turi.<\/p>\n\n\n\n

Nu departe, a\u0219tepta Petronela, pe a c\u0103rei fa\u021b\u0103 \u00eendelungata veghe \u0219i tandr\u0103 ocrotire a\u0219ezase o umbr\u0103 \u00een care speran\u021ba se str\u0103duia s\u0103 \u00eendep\u0103rteze progresia inevitabil\u0103 a resemn\u0103rii.<\/p>\n\n\n

\n
\"\"<\/figure>\n<\/div>\n\n\n
\n
\n
\n

IOAN MOLDOVAN<\/h4>\n\n\n\n

\u201eNu sunt real dec\u00e2t \u00een poezie\u201d<\/h4>\n\n\n\n