Toate articolele scrise de AlexandruSeres

AlexandruSeres

Despre AlexandruSeres

| Redactor | Revista de Cultură Familia |

„Salonardul” Cioran. O mărturie a lui Lucien Rebatet

Familia nr 1/2018  Restituiri

 

Prea puţine mărturii ne-au parvenit despre o perioadă aproape necunoscută din viaţa lui Cioran, cea de la începutul anilor ’50, când, în urma succesului de prestigiu obţinut cu Tratatul de descompunere, frecventase pentru o perioadă saloanele pariziene ale vremii. Una dintre extrem de rarele relatări este cea a poetului Salah Stétié, care în numărul 90 din Cahiers de  l’Herne, dedicat lui Cioran, vorbind despre salonul doamnei Suzanne Tézenas din strada Octave Feuillet, îi semnalează prezenţa în repetate rânduri, fără a da însă detalii concrete. Virgil Ierunca pomeneşte şi el, în treacăt, în jurnalul său din 1950, de „salonardul Cioran”, aflat pe atunci în anturajul americancei Florence Gould. Cioran însuşi a vorbit arareori despre prezenţa sa în aceste cercuri elevate, unde a reuşit să pătrundă probabil graţie lui Jean Paulhan ori lui Henri Michaux, amândoi ilustre figuri ale reuniunilor mondene. Faţă de celebrităţile care se perindau prin saloanele lui Florence Gould, iar apoi ale doamnei Suzanne Tézenas, unde putea fi văzut Henry Corbin vorbind despre existenţa îngerilor în faţa unui Henri Michaux uşor uluit, Cioran era aproape un necunoscut, fiind prezentat doar ca prieten al lui Ionesco şi Beckett. De-altfel, susţinea că frecventase aceste medii mai mult pentru a putea să bea whisky pe gratis; a avut însă, cu siguranţă, şi alte motive, dacă e să ne luăm după unele însemnări din Caiete, în care mărturiseşte că „a fost o vreme când o curiozitate stupidă mă făcea să frecventez saloanele”.

Iată că, la o licitaţie care a avut loc în 2016, a văzut lumina zilei o nouă mărturie, sub forma unei scrisori a scriitorului francez Lucien Rebatet, până acum inedită. Datată 25 ianuarie 1954, scrisoarea este adresată lui Louis Barellon, un amic care se afla în închisoare şi care urma să fie eliberat de-abia în anul următor. Ea este importantă nu doar fiindcă ni-l prezintă pe anahoretul Cioran în ipostaza puţin verosimilă de fervent al saloanelor pariziene, ci şi pentru că portretul pe care i-l face Rebatet conţine unele detalii până acum necunoscute ale vieţii sale. Conţinutul documentului care a făcut obiectul licitaţiei din 2016 a devenit parţial disponibil pe internet[1], organizatorii licitaţiei considerând probabil că, făcând public acest portret, va creşte şi interesul eventualilor cumpărători.

Lucien Rebatet a scris aceste pagini la puţin timp după ce fusese el însuşi eliberat din închisoare. În timpul ocupaţiei naziste, se remarcase drept unul dintre colaboratorii marcanţi ai revistei pro-naziste şi antisemite Je suis partout şi autor al unei cărţi infame, Les Décombres, fiind condamnat la moarte în 1946 pentru colaboraţionism. Spre deosebire de un Robert Brasillach, executat pentru acelaşi delict, Rebatet a avut noroc: pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viaţă, fiind însă graţiat după şase ani. Experienţa aceasta l-a marcat profund. În 1952 îi apare romanul Les Deux étendards, scris în timpul petrecut în închisoare şi considerat de mulţi o adevărată capodoperă. În scrisoarea trimisă lui Louis Barellon, îi relatează cu mult entuziasm prietenului său că l-a cunoscut în sfârşit pe Cioran, pe care încerca să-l întâlnească de peste un an, „la o reuniune între prieteni, unde se aflau multe femei frumoase şi vorbitori străluciţi.” După ce se aprovizionează cu suficientă mâncare şi băutură, cei doi se retrag într-un colţ şi se aşează la taifas până spre miezul nopţii. Iată şi portretul pe care i-l face Rebatet, foarte încântat că l-a cunoscut în sfârşit pe autorul Tratatului, un spirit din aceeaşi familie cu el: „Are patruzeci de ani (îl credeam mai tânăr). E un pic mai înalt decât mine – nu cu mult – însă nu mai arătos, uşor diabolic, cu părul brun-roşcat, drept şi cu ochii verzui. E originar din Transilvania şi presupun că are câteva picături de sânge unguresc în vene, deşi el neagă. Dincolo de asta, e extrem de simpatic. De-altfel toţi cei care îl cunosc mi-l lăudaseră pentru gentileţea sa, pentru absenţa totală de morgă. Asemenea tuturor celor care scriu bine, vorbeşte grăbit, însă într-un mod foarte savuros. Are străluciri de geniu. Am rămas fără grai aflând că n-a început să scrie în franceză decât în 1946, cu doi ani înainte de Tratatul său. (…) E un pesimist vesel, genul cel mai agreabil, la drept vorbind. Pretinde să fie citit aşa cum scrie, cu un grăunte de umor. Însă tot ceea ce scrie, gândeşte profund. Ştie tot şi nu se mai lasă entuziasmat de nimic, păstrând doar o admiraţie pur estetică, se pare, pentru câţiva mistici.”

Spre deosebire de alte relatări de acest gen, care au dezavantajul de a fi simple rememorări, fiind scrise după trecerea multor ani, scrisoarea lui Lucien Rebatet are avantajul că ni-l prezintă pe Cioran în lumina unor impresii vii, proaspete, cu amănunte precise din discuţiile purtate cu el. Aflăm, printre altele, un lucru cu totul inedit despre Cioran: acestuia i s-ar fi oferit, se pare, posibilitatea de a deveni lector la Gallimard, însă, lucru tipic pentru el, refuzase, oripilat de perspectivă: «Se aduc manuscrise acolo cu camioanele! Trebuie să citeşti metri cubi întregi de manuscrise – aş crăpa la capătul a opt zile!», i-ar fi spus Cioran lui Rebatet, în stilul său plin de exagerări. Nu e lipsit de importanţă nici faptul că avem aici o nouă confirmare că anul în care Cioran a început lucrul la Tratat este 1946 – şi nu în 1947, aşa cum a afirmat ulterior, eronat, în interviuri.

Lucien Rebatet s-a despărţit în acea noapte de proaspătul său amic cu promisiunea de a-l vizita la locuinţa sa din Cartierul Latin. Nu ştim dacă a făcut-o, dar cu siguranţă nu l-a uitat, păstrându-i aceeaşi admiraţie: în 1957, când lui Cioran i se atribuie Premiul Sainte-Beuve (pe care îl refuză), Lucien Rebatet va publica în Dimanche-Matin un articol elogios, intitulat „Une couronne pour E. M. Cioran”.

 

[1] Licitaţia a fost anunţată pentru data de 31 mai 2016, la Hotel Marcel Dassault din Paris, documentele fiind disponibile la adresa  http://encheres.lefigaro.fr/catalogues-ventes-encheres/Artcurial/Books-and-Manuscripts/Lucien-REBATET-1903-1972-Lettre- autographe-signe_lot_4A24D3FB54/